Jurnal de consilier local – săptămâna 70

Încep să scriu, dar vă spun sincer că nu prea mă pot concentra. Sunt, ca voi toți, siderată de ce se întâmplă și-mi doresc din toată inima ca Ucraina să reziste. Am încercat, fără să mă uit în agendă să-mi amintesc ce am făcut luni, cum era viața mea înaintea de începerea războiului în țara vecină. N-am reușit. Și totuși trebuie să scriu, e important să ne putem aminti. Poate nu azi, poate nu mâine, dar într-o zi vom avea nevoie de informația asta.

Luni: Am aflat din presă că Robert Negoiță, primarul în funcție al Sectorului 3, împreună cu alți nouă oameni, unii dintre ei aflați încă în funcție în primărie, sunt urmăriți penal într-un dosar de corupție legat de contractul de salubritate cu Rosal Group. Adresa de la DNA la care făcea referire presa era destinată Consiliului Local al Sectorului 3 căruia i se solicita răspuns până la data de 01.03. 2022 dacă se constituie parte civila în proces, pentru recuperarea prejudiciului uriaș calculat de procurori, peste jumătate de miliard de lei. Răspunsul trebuia însoțit de un HCL al consiliului local în care era consemnata decizia. La insistențele noastre, primăria a găsit adresa și ne-a invitat pentru a doua zi la o întâlnire pentru a stabili ce facem în continuare.

Marți: Printre toate ședințele de comisii deja programate, necesare avizării proiectelor pentru ședința de Consiliu local ce avea să aibă loc joi, am participat și la întâlnirea legată de constituirea ca parte civilă în procesul de care v-am zis mai sus. Partea buna a fost că am fost aproape toți consilierii de acord să propunem un HCL (pe care pana la urma l-au semnat doar colegii mei din USR și unul sau doi consilieri PNL) pe care sa-l aprobăm în ședința de joi. Partea rea e că am aflat atunci că adresa DNA era în primărie, la cabinetul primarului din 08.02.2022 și noi am aflat de ea din presă în 21.02.2022, cu doar 7 zile înainte de termenul limită pentru a înainta decizia noastră la DNA.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 70

Jurnal de consilier local – săptămâna 68

Săptămâna asta a început cu demisia lui Dacian Cioloș din rolul de președinte USR PLUS. Nu o să comentez prea mult asta, personal cred că a făcut-o pentru ca următoarea generație de lideri să aibă timp să-și arate capacitățile până la alegeri. Vom vedea dacă a fost sau nu un pas de strategie, dați-mi voie ca până la proba contrarie să cred asta. Între timp îl noi în Consiliu Local se dezbat probleme importante pentru sector, se fac și se desfac coaliții, nimic nu-i nou și noi sunt toate. 

Luni – A fost ședință de Consiliu Local pentru numirea de administrator special pentru perioada de insolvență la Administrare Străzi și numirea administratorilor la Algorithm Rezidential și Administrare Active, două dintre cele mai mari societăți ale primăriei S3. Numirea administratorilor în Consiliile de Administrație ne-a fost propusă pentru a fi făcută conform rezultatelor viciate ale unui concurs desfășurat în bătaie de joc. Vă spun sincer că eu am avut încredere în felul în care se desfășoară concursurile pentru ocuparea funcțiilor, atât în administrația publică, cât și la întreprinderile de stat. Da, am auzit și eu de concursuri măsluite, de oameni care aflau înainte probele de concurs, dar de aici și până la o formalitate de concurs, unde calendarul legal nu e respectat, comisiile de evaluare sunt total incompetente iar probele sunt în așa fel făcute încât un copil mai dezghețat de clasa a XII-a ia lejer maxim de puncte, fără nicio pregătire prealabilă am crezut că nu-i loc. Mi-am schimbat acum perspectiva asupra organizării acestor concursuri, care în anul 2022 publică anunțurile de desfășurare în două ziare. Cine mai cumpără azi ziarul dacă își caută de lucru?

Marți – Pentru că ieri, deși au votat împotriva numirilor la Administrare Active, consilierii PNL-PSD-PRO2020 au ales administratorii și președintele la Algorithm Residențial, ignorând toate neregulile din procedură, azi, marți  08.02.2022, la 10.50 am primit o nouă convocare de îndată pentru ședință de CL tot azi de la ora 16.30. Am avut pe ordinea de zi decizia de numire administratori provizorii la Administrare Active, unde înțelegerea celor 3 partide de ieri a atins cote și mai înalte și un PSD-ist (care n-a condus decât propria firmă cu rezultate mai mult decât îndoielnice) a fost numit președinte la o societate cu capital social de sute de milioane și sute de angajați. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 68

Jurnal de consilier local – săptămâna 67

E duminică dimineața, ora 10:07 mai exact, când încep acest jurnal. Spun asta ca să mă laud că până la ora asta am făcut deja o oră de sport, am luat micul dejun cu familia și-am băut o cafea. Să trecem acum la scris, că dacă și azi e la fel de frumoasă vremea ca ieri, am de gând să-mi petrec ziua pe afară. Ce mai rămâne din ea, desigur.

Luni – Pentru că anul trecut am făcut un curs de management al deșeurilor și cursurile astea se încheie de obicei cu un examen, luni a fost ziua de examen și sper că am răspuns bine la întrebări. Nu a fost greu, mai ales dacă erai atent la cursuri și mai treceai apoi o dată, cu atenție, prin ele. Cu ce nu mă împac însă, e titulatura asta pe care o câștigi odată cu trecerea examenului, aceea de expert în managementul deșeurilor. Hmm… Expert ăsta în mintea mea înseamnă ceva extrem de competent, un om care excelează în domeniul lui, nicidecum cineva care face un curs de două-trei săptămâni și învață chestii teoretice despre legislație și cum trebuie să decurgă lucrurile într-un domeniu. Așa că eu sunt departe de a fi expertă în ceva, cu atât mai puțin în managementul deșeurilor.

Marți – Azi am participat alături de colegi consilieri, câțiva arhitecți de la Ordinul Arhitecților și reprezentanți de la Direcția de Investiții din primărie la o întâlnire în teren de data asta, la școala Neagoe Basarab, școală despre care vă spuneam și săptămâna trecută că urmează să fie demolată și construită alta nouă după un concurs de soluții pe care ni-l dorim foarte mult. Pentru că în curtea școlii zace de 10 ani o sală de sport construită din panouri care nu a fost niciodată folosită pentru că nu i s-a făcut atunci recepția (constructorul a dat faliment) și sala doar a ocupat curtea școlii vreme de 10 ani degeaba, aceasta urmează a fi expertizată și în funcție de răspunsul expertului și a PMB-ului (ei au fost cei care au contractat construcția acestei săli) va fi și ea demolată sau nu. O să vă pun si poze de la fața locului, sigur că da.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 67

Jurnal de consilier local- săptămâna 65

Una din fetele mele a plecat în oraș acum de dimineață și mă întreba dacă să mai ia la ea abonamentul STB. 🙁 Ia-l, i-am spus, doar că n-am nicio speranță că îl va folosi, deși primarul aseară zicea că aveam două depouri (Colentina și Titan) care  funcționau în integralitate. Sunt acolo probabil oameni care înțeleg că astăzi drepturile nu ți le mai câștigi cu forța, ci convingând cealaltă parte că ai dreptate și căutând și găsind împreună soluții.

Nu știu cum sunteți voi, dar eu am impresia că anul ăsta nu a început chiar cu dreptul. Oamenii sunt obosiți când după doi ani de pandemie nu vedem încă luminița de la capătul tunelului, ba din contră, orizontul e destul de întunecat și acum nu vorbesc doar de pandemie. Cu toate astea, fiecare încearcă să-și facă treaba și să continue să-și facă datoria (mai puțin liderii de sindicat din STB). Hai să vedem cum a fost săptămâna asta.

Luni – am fost împreună cu câțiva colegi la o întâlnire cu conducerea Direcției de Salubritate, cu directorii diferitelor servicii și am încercat să discutăm atât modul în care trebuie să funcționeze Direcția cât și nevoile pe care le au, multe din ele trecute în lista de investiții de anul acesta. Am discutat și despre campania de conștientizare, despre cum oamenii nu știu încă ce se dorește de la ei. Cum să colectăm, unde să ducem deșeurile, se iau ele separat sau nu? Ce înseamnă reciclabil scris mare pe clopotele din sector? Cum știm că mașina care trece ia fracția uscată sau umedă? Unde punem/ducem sticla? Multe întrebări, puține răspunsuri. Partea bună este că vom începe anul ăsta un program pilot de colectare pe mai multe fracții într-o zonă din sector. Și tot veste bună e faptul că vom putea aplica să luam prin PNRR insule de colectare separată și poate să amenajăm măcar doua zone de colectare cu aport voluntar. Asta o știu eu de la cursul de management al deșeurilor, cei de la direcția de salubritate nu păreau că știu că pot accesa fondurile astea.

Continue reading Jurnal de consilier local- săptămâna 65

Jurnal de consilier local – săptămâna 64

Acum că a trecut jumătatea lui ianuarie, aproape putem spune că ne îndreptăm spre primăvară, mai ales după ziua de ieri. Dar oare chiar să treacă iarna asta la București fără să fie nevoie să folosim lopețile de dat zăpada? În consiliu am primit deja convocare pentru prima ședință ordinară de anul acesta, așa că hai să luăm zilele pe rând și să vedem ce am făcut săptămâna asta:

Luni – Am fost să văd două locuințe convenabile (tot locuințe sociale dar mai răsărite, unde chiria e un pic mai mare) pe care le are primăria în administrare, unde două familii voiau sa faca schimb. M-am bucurat să văd că oamenii mențin apartamentele în bună stare, chiar investesc timp și uneori bani pentru a le face acasă pentru ei.

Marți – Am avut ședința de la Comisia pentru repartizarea locuințelor. Din păcate, legea nu mai permite schimbul între chiriași, cu atât mai mult cu cât acum se dorea un schimb între o garsonieră și un apartament cu două camere. Într-un fel e normal să fie așa, locuințele sunt alocate pe niște criterii destul de stricte și schimburile astea nu se pot face după cum doresc chiriașii. Am avut tot marți o ședință de CA la Scoala DaVinci, una mai lungă, cu multe puncte pe ordinea de zi. De obicei în CA-urile de școală ședințele sunt scurte, spre jumătate de oră, dar din când în când durează și peste două ore, când sunt puncte mai greu de soluționat sau care necesită o documentare mai amănunțită.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 64

Jurnal de consilier local – săptămâna 62

Nu v-am mai scris de anul trecut, sper că ați petrecut frumos și v-ați creat amintiri plăcute legate de începutul lui 2022. Eu am închis ochii în noaptea dintre ani și mi-am dorit din toată inima să avem un an bun.

În ceea ce privește activitatea din consiliu, ea a continuat ca și cum niciun An Nou nu a venit să-i ia locul unuia vechi, adică am avut, în săptămâna care se încheie, ședințe de comisii și de Consiliu Local, proiecte de citit și amendat, acte de semnat sau de depus, și cu toate că puteam veni și cu ceva vești bune legate de activitatea din consiliu, astea trebuie să mai aștepte.

Voi face o excepție în acest jurnal și nu voi mai scrie activitățile din fiecare zi, deși tare aș vrea să mă laud cum sâmbătă, tortul roșu pe care am vrut să-l fac mi-a ieșit albastru. Fac excepție, ziceam, și vă spun povestea unui loc verde, a unui parc pe care l-am fi vrut amenajat cât mai natural, care ar fi transformat  un loc actualmente insalubru, într-un spațiu verde public aici la noi în Sectorul 3. Sau cum am vrut să facem un parc:

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 62

Jurnal de consilier local – săptămâna 57

Asta a fost săptămâna mea. Sau pentru mine. Am simțit că așa va fi încă de luni și mi s-a confirmat azi, când scriu acest jurnal cu fața la mare (am să încerc o captură de view cu laptopul), dintr-un loc în care bateriile se încarcă fără altă sursă de energie.  

Luni– Știam că va fi plină săptămâna pentru că avem programat zilnic un curs de tehnică legislativă într-o săptămână cu ședință de Consiliu Local și multe ședințe de grup și comisii. Am început cursul de la Institutul European cu tipuri de acte normative, ierarhie, inițiativă normativă și am vorbit și despre calitatea actelor normative și reguli privind redactarea actelor normative.  Da, da, simplu, așa am zis și eu. La cursuri simt că fac lucrurile astea pentru mine, adică mie mi-e super clară chestia aia pe care o spun de zeci de ani părinții copiilor: învață mamă/tată, că pentru tine înveți. Chiar dacă tu vei da cumva învățătura asta mai departe, în primul rând pentru tine înveți. 

Marți – Am legat cursul de legislație cu ședințele din comisii pentru CL, a fost o dimineață cu avizarea actelor normative și alte evenimente legislative, adică modificarea, abrogarea și suspendarea actelor normative. Am continuat cu ședința la Comisia de asistență socială unde am avut de avizat 3 proiecte, vreau să vă spun pe scurt de două dintre ele. Unul se referă la aprobarea Listei actualizate de priorități, precum și a Listei de repartizare a locuințelor ANL. Adică, o dată aprobăm lista de așteptare a celor care solicită locuințe ANL, sunt 21 de cereri de solicitare pentru garsoniere, 6 pentru apartamente cu 2 camere și 11 pentru 3 camere. Tot aici aprobăm și repartizarea a două garsoniere către primele două persoane care au punctajul cel mai mare. Ca să ai punctaj mare trebuie să fi depus cererea de multă vreme sau să fi fost un copil crescut în sistemul instituționalizat. Bine, mai sunt și alte criterii pentru punctaj. Punctajul acesta îl calculează, în funcție de actele depuse și criteriile de care vă ziceam, o comisie specială înainte de ajunge proiectul la vot în Consiliu. 

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 57

Jurnal de consilier local – săptămâna 54

Noroc cu toamna asta frumoasă că altfel nu știu ce făceam. Mă încearcă un sentiment de luptă în van, de mers în buclă cu din ce în ce mai multe obstacole. Suntem în război cu primarul. Un război pe care l-a pornit aruncând cu minciuni (e expert aici) și atacând oamenii pe care nu știe de unde să-i apuce și cum să-i doboare.

Luni – Am început săptămâna cu energie, chiar dacă luni e ziua pe care aș fi vrut-o liberă de la Dumnezeu. Aflăm că Lucian Judele nu mai are atribuții privind vaccinarea și nu înțelegem de ce a făcu primarul asta, după luni de zile în care au fost deschise centre de vaccinare în sector, poate pentru că acum se dau vouchere și nu vrea să creadă lumea că le dă viceprimarul și nu el. Tot luni reușesc să mă văd cu colegii mei să filmăm câteva minute de concluzii legate de ședința trecută de consiliu.

Marți – pentru că unul din subiectele arzătoare cu care ne confruntăm în consiliu e amenajarea parcului Pantelimon cu echipamente vechi de bâlci, am fost în parcul de agrement Tei din Sectorul 2, să văd cum se bucură cetățenii din zonă de tiribombele lor, aduse acolo de primărie acum 5 ani cu scopul de a distra populația. Unde mai pui că ale lor au fost noi la vremea instalării. Cred că nu mai trebuie să spun că parcul e pustiu, că echipamentele mari sunt în revizie de 6 luni și cele mici, pentru care intrarea costa 5-10 lei sunt deschise, dar goale. Nu-i nimeni. Am vorbit cu cineva de la pază și mi-a spus că nici în weekend nu e lume, că vin oameni, dar extrem de puțini (parcul e lângă un cartier de blocuri, ar trebui să fie puzderie de copii și tineri care să se dea în lanțuri dacă ar fi la mare căutare), iar cel mai aglomerat a fost de 1 iunie când pentru a atrage lume, intrarea a fost gratis la toate ”atracțiile”.  dar nici măcar atunci n-a fost plin.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 54

Jurnal de consilier local – săptămâna 48

Scriu din nou dintr-un cadru idilic din curtea părinților mei, înconjurată de agende și  convocatorul pentru ședința viitoare. E probabil ultimul weekend de semi-vară, e cald și lângă mine e o boltă de viță de vie din care atârnă struguri de masă copți. Acum că am terminat cu lucrurile drăguțe din cadru, hai să vedem dacă am și făcut ceva bun săptămâna asta:

Luni – după ce toată ziua a fost vreme bună, pe seară, fix când trebuia să ne întâlnim în IOR cu câțiva reprezentanți din primărie și câțiva sportivi pasionați de calisthenics, pentru a stabili câteva locuri în care se pot amplasa echipamentele ”fără a afecta un fir de iarbă”, cum spune Mihaela, a început ploaia. Dar nu-i ca și cum ne-ar fi speriat asta, așa că întâlnirea a avut loc, ne-am plimbat prin parc pe ploaie, am văzut câteva locuri care s-ar potrivi, am stat de vorbă cu sportivii și mă bucur că în curând se vor amenaja primele locuri de acest gen din sector, urmând ca, dacă acestea se vor umple de practicanți, să mai găsim și altele. Eu una abia le aștept la Pantelimon în parc. 🙂

Marți – Apropo de Pantelimon, azi am fost cu bicicleta în parc la crepuscul, pentru că am vrut să mai văd starea parcului și să vorbesc cu cei care îl vizitează. Un grup de băieți jucau fotbal pe un teren decent, câțiva părinți își plimbau copiii și se gândeau la treburile nerezolvate care le așteaptă, câțiva bicicliști încearcă să urce niște pante și un pescar de ocazie arunca o undiță în lac și dacă e să-l cred, n-a prins nimic. Mi-a plăcut mereu sălbăticia parcului și zonele întinse de copaci sub care poți petrece după-amieze întregi. Sper să le păstrăm așa! În timpul zilei n-am scăpat de câteva ședințe de CA-uri în școli, intră în fiecare zi clase în online datorită cazurilor de covid, așa că plimbarea asta de seară a fost balsam.

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 48

Jurnal de consilier local – săptămâna 47

Nu vă așteptați la cel mai interesant jurnal.  A fost o săptămână ciudată, cu bune și cu rele, mai mult rele. Și da, bucuria e că a început școala fizic, am fost la deschiderea anului școlar incognito, printre părinți, copii și profesori. Fiecare își vedea de treaba lui, părinții nu conteneau în a-și bombarda copiii cu sfaturi pe care probabil le mai spuseseră de zeci de ori, profesorii erau ocupați să-și strângă clasele cât mai distanțate de celelalte, copiii nu voiau decât să-și revadă colegii și să se bucure de împreună, în timp ce directorii și invitații lor își rosteau discursurile pe care nu le asculta nimeni. Cu toții însă erau bucuroși că școala a început. Și nu, n-a fost la toate școlile cu careu.

Luni – am avut ca punct suplimentar pe ordinea de zi, aprobarea proiectului Școala după școală. Așa că s-au convocat ședințe de comisii și la buget și la învățământ pentru avizarea lui. În ședința de Consiliu Local de după amiază am votat alături de colegii mei asigurarea derulării programului, dar am venit și cu un amendament, al Mihaelei Văcaru, acela de a colecta feedback de la elevi, părinți și profesori, care să poată fi analizat și în urma căruia programul să poată fi îmbunătățit. Anul acesta 5861 de elevi din Sectorul 3 vor putea beneficia de program cu finanțare din bugetul local. 🎒⛹️‍♀️🍲

Și pentru că mi-e dor să văd copii bătând mingea în curtea școlii, vreau să vă spun că tot în ședința asta am aprobat proiectul privind accesul gratuit pe terenurile de sport din aer liber şi în spaţiile de recreere din curtea unităţilor de învăţământ preuniversitar de stat din Sectorul 3. E cu regulament și va intra în vigoare începând cu 1 octombrie 2021, așa că hai cu sportul de masă și în sectorul nostru!

Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 47