Lângă mine discută, în format fizic, tata cu mama soacră. 🙂 Deapănă amintiri din tinerețea lor, ce obiceiuri erau la unul în sat, ce tradiții erau la altul. Ambii sunt trecuți de 70 ani și sunt excelenți povestitori. Mă bucur să-i aud și să-mi dau seama că eu cunosc deja majoritatea poveștilor, pentru că ei și-au făcut timp de-a lungul timpului să ni le spună. Și noi am fost curioși să le auzim. În camerele lor, fetele se pregătesc pentru examenul de mâine. Etnografie și folclor. Un subiect de examen este importanta transmiterii pe cale orală a tradițiilor și obiceiurilor populare. Zâmbesc!
Luni – am început săptămâna la evenimentul lunar de donare de sânge de la ParkLake. Nu am stat mult, aproape niciodată nu reușesc să stau mai mult de o oră, dar am stat suficient cât să-mi dau seama că vor veni mulți donatori (am văzut listele de programări care erau arhi-pline și am văzut că într-o oră au fost mai mulți donatori veniți fără programare). Felicitări colegilor care au pornit și continuat asta, am văzut apoi în timpul săptămânii mai multe campanii organizate în orașe din țară de diverse televiziuni, radiouri și alte entități, m-am bucurat să văd că fenomenul ia amploare și mi-aș dori să trăiesc într-o țară în care nu ți se spune în ziua operației că aceasta ar putea fi amânată din lipsă de sânge. Știu exact cum e, eram pe un pat de spital, viața mea depindea de o operație destul de grea, iar seara a venit doctorul să mă încurajeze: Doamna Costea, hai că e bine, dacă avem sânge, vă operăm mâine!
Marți – Azi am participat la Facultatea de Sociologie și Asistență socială la evenimentul ”Vocea cetățenilor fără adăpost” organizat de Centrul de Resurse pentru participare publică (CeRe), în parteneriat cu Asociația Carusel. Ei își propun ca interesele și nevoile persoanelor care trăiesc pe stradă să fie mai întâi inventariate, apoi mai bine reprezentate în spațiul public și pe agenda instituțiilor publice responsabile. Eu, chiar dacă știam povestea și din partea cealaltă, am vrut ca dincolo de eveniment, care a fost unul foarte bun, cumva si-au dat mana autoritățile cu oamenii străzii (care de data asta au fost pe scenă) și au aflat lucruri noi unii despre ceilalți și mai ales cum să se ajute reciproc, am vrut ziceam, să stau de vorbă de la egal la egal (pentru că am mai vorbit pe stradă sau în adăposturi cu oameni ai străzii, dar ei acolo te văd ca pe o autoritate) cu oamenii care locuiesc, la propriu, pe stradă. Nu voi avea niciodată certitudinea că-i înțeleg, dar cumva, dacă îi asculți fără să-i judeci, găsești puterea de a empatiza cu ei și chiar dacă tu ai proceda altfel, ei au dreptul de a proceda cum vor ei.
Continue reading Jurnal de consilier local – săptămâna 117