Jurnal de consilier local – săptămâna 104

E duminică dimineață și de la 11 am, pe ore și minute, program pentru tot restul zilei, așa că trebuie să scriu jurnalul cât pot de repede și nu-i ca și cum n-ar fi acesta un jurnal de referință. O să înțelegeți la sfârșit de ce. Acum mai zic doar că, știind ce zi grea o să am azi (grea că-i programul plin, nu vă fie milă sau ceva, ca nu-i de viață și de moarte), mi-am propus aseară măcar să încep să-l scriu și să-mi fie ușor acum. N-am putut. Am zis că citesc 0 oră și m-a prins dimineața pe Kindle, efectiv nu m-am putut desprinde de cartea asta, vorbesc de Ultima librărie din Londra. N-am terminat-o, dar nici nu-mi amintesc când am adormit.

Luni – Am început săptămâna direct în ședință de Consiliu Local. Știu că am mai spus-o, dar vreau să repet, un consilier local nu va avea de participat la comisii și ședințe de CL o singură dată pe lună, ci de câte ori este convocat, de exemplu noi luna asta am ajuns la ședința cu numărul 3 și abia e jumătatea lunii.

Marți – Săptămâna ce vine elevii vor fi în vacanță și școlile au făcut săptămâna asta ședințe de CA pentru a discuta ultimele probleme din acest modul. Știați, voi cei care nu aveți copii la școală, că structura anului școlar e acum formată din module și nu din semestre cum era până acum sau chiar trimestre cum era pe vremea noastra? Acum anul școlar are 5 module cu 5 vacanțe, cam așa:

  • Modulul 1 – cursuri: de luni, 5 septembrie 2022, până vineri, 21 octombrie 2022;
    • vacanță: de sâmbătă, 22 octombrie 2022, până duminică, 30 octombrie 2022;
  • Modulul 2 – cursuri: de luni, 31 octombrie 2022, până joi, 22 decembrie 2022;
    • vacanță: de vineri, 23 decembrie 2022, până duminică, 8 ianuarie 2023;
  • Modulul 3 – cursuri: de luni, 9 ianuarie 2023, până vineri, 3 februarie 2023, respectiv vineri, 10 februarie 2023, sau vineri, 17 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz;
    • vacanță: o săptămână, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, în perioada 6—26 februarie 2023;
  • Modulul 4 – cursuri: de luni, 13 februarie 2023, respectiv luni, 20 februarie 2023, sau luni, 27 februarie 2023, la decizia inspectoratelor școlare județene/al municipiului București, după caz, până joi, 6 aprilie 2023;
    • vacanță: de vineri, 7 aprilie 2023, până marți, 18 aprilie 2023;
  • Modulul 5 – cursuri: de miercuri, 19 aprilie 2023, până vineri, 16 iunie 2023;
    • vacanță: de sâmbătă, 17 iunie 2023, până duminică, 3 septembrie 2023.

Miercuri– Azi am primit convocare pentru o nouă ședință de Consiliu Local. Ce vă spuneam la început? Am ajuns la numărul 4 pe luna asta. Ședința va fi marțea viitoare, avem o ordine de zi cu 37 de proiecte, printre care execuție bugetară și rectificare de buget, atribuiri de contracte către firmele primăriei dar și aprobarea numărului și cuantumului de burse acordate elevilor din sector și mai multe proiecte de învățământ dual. Aveți aici ordinea de zi și putem discuta pe oricare dintre puncte dacă vă doriți.

Joi – Și dacă tot am zis de burse, aș vrea să notez că în anul acesta școlar în Sectorul 3 se vor acorda 9393 de burse în valoare totală de 1.973.570 lei/lună, după cum urmează:

Pentru a lua bursă de merit copiii trebuie să aibă media mai mare sau egală cu 9,50 și pentru pentru bursele de studiu e necesară o medie mai mare sau egală cu 7,5.

Vineri – Acum aș vrea să spun ce voiam de fapt să scriu în fiecare zi a săptămânii, adică repetat, pentru o mai bună conștientizare a situației în care ne aflăm: „Primăria Sectorului 3 a pierdut ieri irevocabil la Înalta Curte o parte din inima cartierului Titan, bucata de 12 hectare retrocedată în 2005 de Videanu. Profund nedrept, mă abțin cu greu sa comentez hotărârile instanțelor pe acest caz și voi comenta separat modul defectuos în care au susținut cauza în instanță Primăria Sectorului 3 și s-au ”apărat” cei de la PMB de-a lungul celor zece ani de procese. Este strigător la cer de exemplu că un expert plătit cu 1200 lei a evaluat pentru instanță că acolo nu a fost amenajat niciodată parc!” Vă rog să citiți la Ana Ciceală toată declarația și să încercăm toți, în măsura competențelor noastre, să ajutăm la păstrarea zonei verzi acolo. În ceea ce privește exproprierea, dacă se va ajunge la ea, va fi vorba de o sumă de zeci de milioane de euro. Multe zeci.

Sâmbătă – Am luat la rând proiectele de pe OZ a ședinței viitoare. Unul dintre proiecte prevede atribuirea către Algorithm Construcții (firma înființată pentru a reabilita Hala Laminorul pe care nu a terminat-o încă) a contractului de execuție a două pasaje subterane rutiere și unul pietonal subteran la intersecția dintre Calea Dudești, Șoseaua Mihai Bravu și str. Caloian Județul. Contractul include și lucrări de execuție deviere rețea apă canal, execuție deviere rețea termoficare, execuție și servicii de proiectare pentru demontare, reamplasarea/revenirea la faza inițială a instalațiilor fixe STB. Aș vrea să scriu aici să rămână scrisă valoarea indicatorilor economici ai acestui proiect de la momentul ăsta: 347.506.755,23 lei inclusiv TVA.

Duminică – Visez la o zi fără program stabilit dinainte. Adică la o zi de vis în care să mă trezesc dimineața și să n-am niciun plan. Să las lucrurile să curgă așa cum vin și să nu depind de nicio sarcină. Acea zi nu e azi.

Mai avem de parcurs 104 săptămâni. Să fim bine! – Da, suntem fix la jumătatea mandatului!

(Visited 17 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.