Jurnal de consilier local – săptămâna 102

Uneori am impresia că scriu săptămânal aceleași cuvinte într-o ușoară altă ordine. Din nou ședință, din nou proiecte, din nou comisii, din nou discuții, din nou vot. Aș vrea așa de mult ca viitorii consilieri locali să citească măcar unul dintre jurnalele acestea și să-l înmulțească cu 208. Ca să știe! Hai să vedem săptămâna asta:

Luni – Am fost să discut cu doamna directoare de la Liceul Dragomir Hurmuzescu despre proiectul Împreună pentru fete. A fost o discuție despre copii, despre fete în special, despre nevoi, și cum cum e mai bine să răspundem acestor nevoi. Nu știu cum e la voi, dar eu de câte ori intru într-o unitate de învățământ, mă încarc cu energie și parcă nu m-aș da plecată prea ușor.

Marți – Am primit convocarea pentru o ședință extraordinară de Consiliu Local pentru vineri. Avem 21 de proiecte pentru accesarea de fonduri din PNNR, din care trei sunt cu modificări la unele deja votate. Am depășit 4 miliarde la suma solicitată. Suntem campioni la început lucrări.

Miercuri – Ședință de buget. Se votează pe repede înainte proiectele. Nimeni nu-și pune problema cum vom obține noi finanțarea inițială pentru toate acestea de renovare energetică. Vă spun câteva obiective propuse: 16 blocuri, două cluburi ale pensionarilor și un sediu DGASPC, creșa Ghiocelul, două grădinițe, școli, licee și săli de sport.

Joi – Tot în ședința de mâine avem de aprobat suplimentarea programului Școala după școală, cu încă o grupă (vom avea 386 grupe) și încă 168 de copii (totalul copiilor care vor beneficia de program în sectorul nostru este de 6580), ca urmare a cererilor de suplimentare venite de la patru școli, suplimentare pentru care se așteptă încă aprobarea formală din partea Inspectoratului Școlar. Mihaela Văcaru a formulat un amendament, pentru că unele scoli au patru grupe de SDS și altele peste treizeci.  A propus alocarea fondurilor pentru materiale cu caracter funcțional pentru fiecare grupă în sumă fixă (5500 lei), nu pentru fiecare școală în sumă fixă (20.000 lei), cum e în prezent.  Astfel fiecare grupa de copii ar fi beneficiat de aceeași finanțare. Mai trebuie să scriu că Gașca nici măcar n-a schițat o combatere a raționamentului pe care s-a bazat amendamentul? Au votat direct nu și gata.

Vineri – A început dimineață ședința. Deși cele 21 de proiecte privind reabilitările prin PNNR au fost aprobate, Gașca lui Negoiță (adică toate celelalte grupuri politice din consiliul local) nu au fost de acord ca oamenii din sector să știe și ei cum se vor desfășura aceste lucrări. Propunerea noastră de amendament, care ar fi dat posibilitatea cetățenilor să poată  identifica clădirile la care se lucrează, care sunt sumele eligibile (banii din PNNR) și neeligibile (bani de la bugetul local) la începutul proiectelor si la finalul lor, stadiul lor la fiecare 3 luni și, cel mai important, sumele rambursate. Pentru că experiența ne spune că din proiectele fluturate ca făcute din bani europeni, primăria practic nu reușește să cheltuiască banii corect, astfel încât UE să ne și ramburseze banii cheltuiți. Pentru că da, toate proiectele astea (57 de instituții, 324 de blocuri, cu o valoare  inițială de cca 4,6 miliarde lei), vor trebui finanțate inițial din banii noștri.

Sâmbătă – Azi am făcut cu Sorin un proiect de tipul DIY pentru care am fost în 3 magazine mobilă și la două sedii de firmă. Bine, ”am făcut” e doar o expresie care să sune bine, practic el a făcut și eu am fost de acord să facă. Încă nu știu dacă e bine ce a ieșit, dar nici nu vă pot spune mai mult acum.

Duminică – Azi m-am trezit devreme. Sport, duș, cafea, o oră de citit și după asta ziua poate începe. Speram ca weekendul ăsta să ajung la parcul dendrologic de la Chitila. Cu bicicleta, da. Dar ținând cont că e deja prânzul și mai am și alte lucruri de făcut, cred că pică plimbarea asta. Nu-i nimic, rămânem în sector.

Mai avem de parcurs 106 săptămâni. Să fim bine!

(Visited 15 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.