Jurnal de consilier local – săptămâna 101

O să fiu scurtă, pentru că am ceva important de făcut. Fetele mele împlinesc astăzi 23 de ani. Dap, atât de mari.

Luni – Dimineață am ajuns la evenimentul de donare de sânge de care vă ziceam săptămâna trecută, desfășurat în cadrul Săptămânii Europene a Sportului. #BeActive. Cu sângele donat vor putea fi salvate până la 150 de vieți. Maximum o oră din viața fiecărei persoane care a donat 450 ml de sânge va putea face diferența între a ne lua rămas bun de la cineva drag înainte de vreme și a continua să ne bucurăm de viață împreună. Dacă ați fi putut dona, dar n-ați putut ajunge luni, vă așteptăm pe 13 octombrie, tot la ParkLake.

După amiază a fost ședința comisiei de buget. O mulțime de proiecte de avizat, trecute cu viteza luminii (în continuare nu ni se răspunde la întrebări în cele mai multe cazuri).

Marți – A fost ședința de Consiliu Local. Și am sperat că vor fi aprobate câteva amendamente de bun simț după părerea mea. Nop, din nou au fost doar bani pentru betoane. Mulți bani. Am încercat să facem amendamente și să redirecționăm ceva (efectiv, am încercat ca măcar o mică parte din borduri să o transformăm în recunoaștere pentru cei care merită, adică copii, bătrâni, olimpici). N-a fost chip, gașca lui Negoiță care include toate partidele din consiliu cu excepția USR, au fost de neclintit. Totul merge la borduri.

Miercuri – Unul din proiectele de pe OZ a fost amplasarea de aparate de joacă pentru copiii cu dizabilități în parcurile Pantelimon și Titanii. Dar pentru că avem în sector o școală unde învață un număr mare de copii cu dizabilități,  Școala specială nr. 5, iar elevii de acolo folosesc cu regularitate un loc de joacă din proximitatea școlii am propus să introducem în proiect și acel loc de joacă, să le fie instalate și lor echipamente speciale. Vă vine să credeți că celelalte partide, consilierii lor, au votat să nu se instaleze aceste echipamente acolo?

Joi – Tot pe OZ a fost și proiectul cu premierea elevilor care au luat nota 10 la Bacalaureat sau la Evaluarea Națională. Noi, consilieri USR, am propus  să fie premiați și elevii care au obținut medalii la olimpiadele școlare internaționale anul acesta. Nu, n-au votat nici asta. Cum să premiem toți copiii excepționali care învață în sector?!  Nu, nu se poate în Sectorul 3.

Dar ca să știți, anul acesta, la Olimpiada Internațională de Matematică Romania a ocupat locul 1 în Europa. Dintre cei 6 medaliați din lot, 5 provin de la Liceul Internațional de Informatică București, liceu aflat în Sectorul 3. La Olimpiada Internațională de  Fizica România a câștigat locul 1 in Europa și locul 2 mondial . Dintre cei 5 medaliați ai lotului național, 4 provin de la Liceul Internațional de Informatică București. Tot anul acesta Romania a ocupat locul 2 mondial la Olimpiada Internaționala de  Informatică. Dintre cei 4 medaliați ai lotului, 2 provin de la Liceul Internațional de Informatica București. E multă muncă și sunt nenumărate sacrificii în spatele unei medalii la acest nivel. Vorbim de copii care vor schimba lumea în câțiva ani. Dar ce bine că ne-au rămas bani de borduri!

Vineri – O să avem beculețe de Crăciun în Sectorul 3. Cele mai scumpe din toate timpurile, în anul cu cea mai mare nevoie de a economisi energie. Mai țineți minte cum a fost anul trecut în Sectorul 4 plin de luminițe? La noi anul acesta va fi de 8 ori mai luminos. Practic ar trebui să se vadă de pe Lună,  atât de mult vom plăti.

Sâmbătă – Azi am fost, după cca. 20 de ani, din nou într-o cameră de cămin studențesc. Am fost în calitate de mătușă. Da exact, eu lipseam. Nu era mare lucru de văzut acolo, camera nu e gata încă, deși studenții încep cursurile mâine. Va mai dura o lună, dar măcar va fi totul nou în căminul lor. Am stat câteva minute în fața unei alte clădiri în care studenții se puteau muta și am urmărit atmosfera. Părinți cu pilote și perne în brațe, tații cu ceva cutii mai grele, studenți cu rucsacuri mari și pline și mame cu găleți și mături, toți grăbiți să-și găsească camera și să o facă locuibilă. Era acolo un vibe de început care pe mine m-a întors în timp, dar sigur pentru cineva e despre viitor. Viitorul lor și puțin și-al nostru.

Duminică – Așa cum vă spuneam, e vremea de sărbătorit.

Mai avem de parcurs 107 săptămâni. Să fim bine!

(Visited 22 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.