Jurnal de consilier local – săptămâna 45

Știu că nu-i ăsta subiectul zilei, dar peste câțiva ani, când nimeni nu-și va mai aminti de Câțu și alegerile din PNL, vom avea aici jurnalul unui consilier local USR PLUS dintr-un sector din București. 😀 Glumesc, știu că e mai important ce se întâmplă la nivel de țară, dar eu sunt ăla care crede că dacă fiecare își face treaba cu responsabilitate acolo unde este, lucrurile nu pot merge decât în direcția corectă.

Luni: Am început săptămâna cu o convocare, împreună cu colegii consilieri (da, și PNL) a unei noi ședințe de Consiliu Local pentru joi. Aveam de numit un administrator la Algorithm Residential și de aprobat rectificarea de buget, cu venituri la nivelul creșterilor prognozate, nu mai mult.

Tot luni au reînceput și ședințele de CA-uri în școli, da, se apropie începutul de an școlar și e forfotă mare pe holurile ce au fost prea multă vreme, în ultimul an și jumătate, pustii. Se trag la sorți învățători la clase, se aprobă sau nu transferuri, se fac rapoarte și se primesc scenarii peste scenarii de desfășurare a cursurilor.

Marți: Am cerut în urmă cu ceva timp un raport al unui expert independent asupra proiectului Parcului Acvatic de la Pantelimon, pentru că ni se solicită suma de 25 milioane pentru finalizare. Am vrut să știm dacă e justificată sau nu. L-am primit și l-am parcurs repede, deși avea 38 de pagini. Încep să-mi pierd încrederea în experți (sincer vă spun că nu înțeleg ușor oamenii care se prezintă ca experți, chiar dacă știu că pur și simplu așa se cheamă meseria lor), e un raport în care sunt scrise de mai multe ori aceleași informații, se bazează pe ce le-au spus oamenii care lucrează acolo, ne spune că e excelent proiectul pentru zonă, și are niște concluzii cel puțin discutabile, de genul: pentru o evaluare mai exactă a sumei, este necesară finalizarea proiectării pentru instalații si refacerea devizului. No bun.

Miercuri: Ședințe la școli, cum vă spuneam mai sus și ședință scurtă de buget pentru avizat rectificarea.

După amiază am fost în vizită la un șantier din sector. Nu vă imaginați cine știe ce, doar am oprit mașina și-am căutat un panou informativ, altul decât reclamele cu vânzări de apartamente la viitorul complex din zonă. Până la urmă l-am găsit. Era pus înăuntru. Cu fața spre interior, că era pentru ei informația, nu pentru altcineva.

Joi:  Dimineață a fost ședința de Consiliu cu cele două puncte pe ordinea de zi.

După amiază, pentru că săptămâna asta au fost anunțate proiectele câștigătoare la bugetare participativă care intră în etapa de implementare de către Primăria Sectorului 3, a avut loc prezentarea acestora de către inițiatori. Ca urmare a votului pentru fiecare proiect în parte, cele cu punctajul cel mai mare  au intrat în etapa următoare, IMPLEMENTAREA.  Le puteti vedea aici, sunt în total 12 proiecte. Va urma un proces de implementare din care toată lumea va avea de învățat, iar în câțiva ani vom deveni experți (sâc) în pus în practică proiecte propuse de cetățeni.

Vineri:  Mai țineți minte când am solicitat (printr-un HCL 121/11.08.2021, nu așa din vorbe) direcțiilor din primărie și firmelor primăriei care efectuează lucrări publice să anunțe, printre altele, pe site-ul primăriei lucrările și să aibă panou la fiecare locație? Plus să ne spună pentru cele vechi în ce stadiu sunt și să facă un raport cu poze înainte și după? Câte rapoarte credeți că am primit? Unul. De la Direcția de Investiții.

Poza cu care voi ilustra acest articol e valabila pentru cum se desfășoară lucrările (nu neapărat de drumuri) și de la noi din sector.

Sâmbătă: Dacă sunt oameni care au făcut ieri altceva decât urmărit schimburile de mesaje dintre partidele politice și/sau președinte, atunci eu mă număr printre ei. Am scos tot afară din cămară, inclusiv lada frigorifică, am vopsit rafturi, am curățat și sortat borcane, am aruncat tot felul de lucruri pe care le strângem cu toții pentru când vom avea nevoie, ne-am despărțit de butoiul mare în care ori mama punea varză, ori tata stoca vin, că nu mi-e clar, și care ocupa loc degeaba de vreo 7 ani, iar  la 20:50 eram la casă la IKEA să iau un dulap pentru păstrat legumele. L-am și montat și am și pus legume în el, ocazie cu care mi-am dat seama că nu mai avem cartofi. Bine, toate astea nu le-am făcut singură, ci în echipă. Mie îmi place să lucrez în echipă. 🙂

Duminică: Azi o să-mi iau timp să înțeleg ce se întâmplă. Sunt 100% de acord cu ai noștri. Dacă eram Cioloș puneam moțiunea de cenzură, dacă eram Barna la fel, dacă eram Câțu nu-l dădeam afară nici pe Vlad nici pe Stelian, dar dacă cineva îmi lua mințile și făceam totuși asta, mi-aș fi dat imediat demisia, pentru că dragilor, niciodată, dar absolut niciodată politica nu trebuie să fie despre persoane. În mintea mea politica e mereu despre oameni, dar niciodată despre persoane. E și despre principii, desigur, dar suntem așa departe de asta…

Mai avem de parcurs 163 de săptămâni. Să fim bine!

(Visited 90 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.