5 lucruri pe care nu le fac când îmi cumpăr încălțăminte

Ne trebuiesc ghete noi, nu contează că cele de anul trecut arată impecabil, noi vrem, sezon de sezon, ghete noi. Așa vorbesc fetele mele care de vreo câteva zile nu mai contenesc, vor ghete pentru iarnă și cu asta basta. Au colindat toate  magazinele din mal-uri, au căutat pe net cât s-au priceput ele și au ales ceva modele de pantofi de aici. Da, exact, în loc de ghete, au ales pantofi, și-au adus aminte că trebuie să meargă la balul bobocilor din liceul lor în curând.

E drept că și eu când am intrat pe site, am rămas acolo vreo două ore, pentru că tocmai am găsit niște pantofi cu care a venit toamna asta la mine o clientă care mi-a povestit că, pantofii ăia, care la noi la LaScarpa sunt 200 de lei, în Elveția la ei ajung și la 200 de franci. Ea de câte ori vine în România își cumpără încălțăminte de la ei. Vă arăt la sfârșit pantofii.

So, ce nu fac atunci când îmi aleg încălțămintea:

  • Nu mă grăbesc. Îmi amintesc că am deja ceva de încălțat de rezervă, deci am timp să studiez piața, să-mi dau seama exact ce vreau, ce-mi place, ce-mi vine bine. Mi-a luat odată o vară întreagă să reușesc să-mi iau sandalele care-mi plac. Era toamnă deja când le-am găsit, dar au fost sandalele mele preferate în următoarele două sezoane.
  • Nu mă iau după ce se poartă. Nu mă interesează ce se poartă, am idei fixe și probabil învechite, știu eu în capul meu cum vreau să arate încălțămintea mea. În toți anii pe care i-am adunat la vârstă am cam învățat ce tip de încălțăminte mi se potrivește. Asta nu înseamnă că nu încerc tot felul de noutăți, dar faptul că sunt în trend nu primează atunci când îi aleg.
  • Nu-mi iau încălțămite aceeași culoare. Am ghete albastre, albe, negre, maro, bleu și roșii. Le combin cu diverse ținute, le uit uneori cu lunile prin dulap, dar ele sunt acolo și atunci când mă uit la o bluză și mi se pare că s-ar potrivi cu ceva crem în picioare, atunci am de unde să aleg.  Bine, n-am încălțăminte chiar de toate culorile Ați văzut ceva pe verde?
  • Nu merg pe grabă la cumpărat încălțăminte. Și dacă m-am decis deja ce să-mi iau, nu mă dau în lături de la a mai vedea alte câteva perechi, de la a mai proba ceva, de a mai colinda un pic magazinele sau netul. Vă spuneam la început, două ore am stat pe situl LaScarpa uitându-mă la pantofi.
  • Nu mă uit la preț. Dacă mie îmi plac, dacă în sfârșit i-am găsit, dacă mă simt confortabil în ei, îi iau. Nu contează cât costă. Bine, nu vorbim de mii de lei dați pe o pereche de încălțăminte, dar acolo, câteva sute sunt ok. Viața m-a învățat că un ban dat în plus acum, salvează alții pe care nu-i dau mai târziu.

pantofi-casual-dama-amna-lascarpaSunt chestii pe care probabil nici voi nu le faceți când mergeți la cumpărături de încălțăminte. Fix în timp ce am scris articolul asta, am găsit și ceva pe verde. N-au șireturi sau alte chestii care să mă încurce la încălțat, au talpa suficient de înaltă cât să mă facă să arăt cu kg mai slabă (mă rog, să-mi lungească un pic picioarele), sunt super-comozi, sunt verzi, ce mai, sunt super-frumosi, de mult nu mi-am dorit o pereche de pantofi la fel de mult. Sunt minunați!

(Visited 1,414 times, 1 visits today)
Cris

Total de accord cu toate punctele tale!
Fixul meu e legat de comandat online incaltamintea – trebuie sa le probez, si de spatiu – sa nu am mai multe decat port cu adevarat si unde sa le pun e marea problema.
De cand am plecat peste mari si tari, spatiul e mult mai restrans si asta m-a fortat oarecum sa mai limitez shoppingul instinctiv. Cand am venit aveam o pereche de balerini si vreo 5 pantofi cu toc. 3 ani mai tarziu, am 3 perechi de balerini si o pereche cu toc… asadar tocurile nu mai sunt viata mea :))) e mult mai comod, rapid si relaxat. Mi-e dor totusi de o pereche de cizme inalte pe picior, dar nu am unde le purta (as fi ca motanul incaltat pe 30 de grade), asa ca nu cumpar.

Nina

Eu abia astept sa vina sezonul cizmelor, am deja vreo trei perechi din astea de care zici tu (bine, una-i de cauciuc) si mi-as mai lua una anul asta, dar tre sa le gasesc ceva defecte astora vechi. :))
Iar de comandat online, eu n-am niciun stres, cumpar probez, nu-mi vine, le dau inapoi, iau altele…Dupa un timp cam stiu de la fiecare ce numere imi vin si nu mai fac greseli. E drept ca atunci cand aleg ceva din online trebuie sa-mi placa de numa.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.