6 pași simpli pentru a te bucura de cea mai bună cafea acasă

Cafeaua  este una dintre cele mai cunoscute și consumate băuturi din lume.  Cunosc  oameni care nu pot funcționa fără cafea. Sunt unul dintre ei și uneori am impresia că-mi rezolv toate problemele apărute în timpul zilei, nu datorită abilităților mele, ci doar pentru că dimineață mi-am băut cafeaua. Și a fost una excelentă!

De ce să ne mulțumim cu o cafea obișnuită băută pe fugă înainte de serviciu, când putem acum să stabilim niște reguli simple care să ne garanteze cea mai bună cafea făcută la noi acasă:

  1. Asigură-te că ai întotdeauna cafea boabe în casă. Cafeaua nu trebuie să lipsescă din nicio casă, nici măcar din cele în care proprietarii nu sunt băutori de vin arabic. Nu se știe niciodată când îți va călca pragul un băutor înrăit de cafea și n-ai vrea să fii nepregătit. De frică să nu rămân cumva fără cafea, de la o vreme țin borcanul cu boabe într-un loc vizibil în bucătărie. Cum văd că-i pe sfârșite, cum pun cafeaua pe lista de cumpărături.
  2. borcanul cu cafeaNu accepta să bei decât cafea proaspăt măcinată. Până și cei mai puțin inițiați știu că există o mare diferență  între cafeaua macinată cu mult timp înainte și cea măcinată recent, chiar înainte de prepararea băuturii propriu-zise. Știați că cele mai bune râșnițe sunt cele ceramice? Dacă n-ai posibiliatea să macini cafeaua pe loc, atunci încearcă să cumperi punguțe vidate cu cafea pulbere, dar ai grijă să fie cât mai mici, pentru a le putea întrebuința în întregime odată desfăcute. Încearcă totuși să nu bei decât cafea proaspăt râșnită. Păstrează boabele de cafea într-un recipient închis, se vând acum prin magazine tot felul de cutii și borcane care arată super-draguț în bucătărie. Eu le prefer pe cele ușor transparente, ca să fiu sigură că respect regula 1.

  1. Investește într-un expressor de calitate. Cine m-a vizitat în ultimii doi ani știe că expresorul meu face cea mai bună cafea din cartier (detalii tehnice). Am plătit ceva bani atunci, eu chiar n-am prea fost de acord să-l luăm, dar dacă mă întrebați acum, a meritat fiecare leu și un pic mai mult. Avem prieteni și clienți care vin la noi doar pentru o cafea. Râșnește cafeaua, face spuma de lapte, livrează băutura și se oprește singur. Bine, acum l-aș schimba cu acesta, care, spre deosebire de ce am eu, mi-ar ține laptele la îndemână, ar face câteva sortimente de cafea în plus și, tananana… are funcție de preparat cafea fără cofeină, ceea ce mi se pare uau. Păi n-aș bea eu cafea seară de seară? Bine, aparatul ar și arăta cu mult mai bine în bucătăria mea, mai ales că are spațiul acela plat sus pe care aș putea ține ceva, dar nu discutăm asta acum.

Revenind, alege neapărat un expressor care râșnește cafeaua chiar înainte de a pregăti băutura (vezi regula 2). E important să nu aștepți o veșnicie înainte de a-ți fi gata cafeaua, la fel, nu-i ok să pierzi timpul așteptând să ți se răcească băutura. Dacă se și curăță singur atunci l-ai apucat pe zeul cafelei de mână și l-ai adus în casa ta.

cafea zahar si lingurite

  1. Stabilește-ți un ritual pe care să-l respecți de fiecare dată când pregătești cafeaua. Deși veți spune că nu e important, faptul că de fiecare dată faci aceleași mișcări, respecți o ordine, ai un ritual al tău (de exemplu: pregătești ceașca, aduci borcanul cu zahăr, dai drumul râșniței, scoți laptele din frigider…), dă personalitate cafelei tale, te pregătește pentru ceea ce va urma, pentru gustul acela cremos care urmează să-ți inunde corpul și să-ți treacă întregul organism în modul ON. Cu excepția laptelui, eu țin lângă expressor tot ce-mi trebuie pentru prepararea cafelei. Pe o tăviță frumoasă mi-am așezat zahărul, ceștile de cafea și recipientul cu boabe, câteva lingurițe și câteva pahare de carton presat pentru cazurile în care mă grăbesc și vreau să-mi iau cafeaua cu mine la drum.
  2. Amenajează-ți un loc al tău în care să-ți bei cafeaua zilnic. Dacă e posibil, anotimpul o permite și ție îți face plăcere, ideal e un loc în aer liber. Fie că ai un spațiu frumos amenajat în curte sau pe balcon, cafeaua băută în ”locul tău” are întotdeauana un gust excelent. Multă lume crede că e greu să ai un asemenea loc, dar credeți-mă nu e greu deloc și mai ales nu-i deloc scump. Pur și simplu orice poate ține loc de masă de cafea, iar în loc de scaune sunt suficiente câteva perne aruncate în jurul mesei. Așa:

spatiul pentru cafea

Sau așa:

spatiul pentru cafea 2

  1. Invită des prietenii la cafea. Oricât de bună, cremoasă, aromată și delicioasă ar fi cafeaua pregătită de tine, atunci când o bei cu prietenii are un gust înzecit mai bun. O vorbă bună, un schimb de idei, o discuție aprinsă și chiar o afacere profitabilă, toate merg mână în mână cu o cafea, și dacă e băută pe terenul tău, vei fi în câștig orice s-ar întâmpla. Nu e nevoie ca de fiecare dată să ai companie la cafea, uneori o singură prietenă e de ajuns, important e să respectați toate regulile de mai sus și dacă n-ai cu cine să-ți bei azi cafeaua, ține minte că-s aici. Consumul moderat de cafea (nu mai mult de 3 cești pe zi) ne influențează pozitiv starea fizică și mentală. De ce să nu profităm de asta?

prieteni la cafea

sursa foto

(Visited 997 times, 1 visits today)
Vienela

Ah, tare bune sfaturile tale, Nina. Ai reusit sa imi faci pofta de cafea, desi am baut cateva astazi (nu mai mult de trei). Problema este ca dimineata nu sunt buna de nimic, nu functionez pana cand nu beau macar o gura de cafea. Ca sa le urmez intocmai as avea nevoie de un om care sa faca prima tura de cafea a zilei. :)))

Nina

Auzisem candva o vorba: Eu nu pot să zâmbesc înainte de a-mi bea cafeaua. Cam tot așa sunt și eu. Dar am totul pregatit: si cafeaua și expresorul si lingurita și locul. Numai prieteni n-am dimineata. Asta daca nu intru pe facebook si dau de toti.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.