fără toane

E greu sau aproape imposibil să garantezi pentru acțiunile tale viitoare, ce să mai spunem pentru ale altora. Fiecăruia dintre noi ne-au fost, cel puțin o dată în viață, înșelate așteptările. Știți voi, bagi mâna în foc pentru un om, și pe el îl doare la bască, iar cu prima ocazie te face să plângi în pumni că ți-ai pus obrazul pentru el. Sau invers.

E normal să-ți pese cel mai mult de tine și de familia ta, și cei mai mulți dintre noi pun asta pe primul loc și bine fac. Punct. Dar viața nu înseamnă doar noi și familia noastră, oricât de mult ne-ar plăcea să fie așa. Și aici intervin prietenii, vecinii, cunoștințele, colegii, vânzatoarea de la magazinul din colț și poștașul. A, mai sunt contactele de pe facebook și de pe alte îndrăgite rețele de socializare. Cu toții sunt ai noștri și împreună cu ei se închide cercul acela numit viață. Sau se învârte? Cercul.

Nu doar noi putem fi dezamăgiți, și alții pot fi dezamăgiți de noi. Mie mi s-a întâmplat. Și m-am simțit atât de prost…Și azi când mă gândesc la chestia asta, ies cumva din zona de confort și simt o apăsare în piept. Dar nu fac nimic să schimb situația, pentru că-s de părere că încrederea se pierde o singură dată, și oricât aș încerca eu să reînnod ceva, lucrurile nu vor mai sta niciodată ca înainte. Pentru că pot privi lucrurile și din partea cealaltă.

Am fost întotdeauna de părere că nu contează câtă încredere investești în oameni, important e să păstrezi suficientă pentru tine. Încrederea în sine e cel mai mare capital pe care-l poate avea cineva. Așadar, să nu vă pară rău atunci când vă pierdeți încrederea în cineva, când acel cineva vă dezamăgește. Dacă încrederea în tine e intactă, n-ai pierdut nimic!