Femeia si prima zi de dieta

dietaE clar, fie grase, fie slabe, avem cu toatele nevoie de dietă. Nu mă întrebați de ce țin dietă alea slabe, că nu știu, n-am fost acolo. Așa că o să vorbim de prima zi de dietă a unei respectabile doamne de 65 de kg, care vrea să reînvie o siluetă din trecut, cum altfel, decât dând jos câteva kilograme. De parcă ar pleca și câțiva ani odată cu kg alea, dar n-o poți convinge de asta, așa că stai să vezi cum începe:

Cu seară înainte de începerea dietei, în fix 15 minute cât ține dușul (știți de ce s-a hotărât fix atunci să țină dietă, nu? Dacă nu știți, înseamnă că nu aveți oglindă în baie), femeia pune la cale o întreagă strategie care o va ajuta să ajungă repede și sănătos la kg visate. Va mânca trei mese și două gustări zilnic, dar fără nimic gras, fără pâine, fără dulciuri și cu multă apă, cel puțin doi litri.

Dimineața când se trezește, își face cafeaua,constată că nu mai are îndulcitor și cum nu poate bea cafeaua amară, și fără cafea viața nu există, închide ochii de data asta și pune în cană două lingurițe de zahăr, notându-și în cap să-și ia azi îndulcitor. Nu ia micul dejun că nu-i e foame, după ce cu o seară înainte atentatase la tot ce rămăsese în frigider de la revelion, și nu mă refer la alea doua roșii.

Pe la zece, când ar fi trebuit să-și ia gustarea, adică să mănânce un iaurt sau un fruct, ea făcea ceva foarte important (nu vă spune ce, pentru că ar însemna să recunoască niște chestii și nu-i pregătită pentru asta) așa că pur și simplu a uitat de gustare. Dar asta nu poate să fie decât de bine, mai puțină mâncare, mai puține kg, nu-i așa?

La prânz vedea o foame de-ar fi înghițit toată oala cu ciorbă de curcan. N-a făcut-o, a mâncat doar o farfurie, dar a completat cu felul doi, o mâncare de mazăre. Cum pe masă era un platou plin de cornulețe fragede, a luat ca desert câteva și-a băut un pahar de suc de portocale. La cutie, nu vă imaginați că și-a făcut ea suc, era grăbită, făcea ceva ce nu poate fi spus…

Pe la 16,00 a luat o binemeritată pauză și și-a adus aminte de dietă. A alergat la magazin (ok, n-a alergat că asta ar fi fost de bine, nici măcar n-a mers la pas, de fapt l-a rugat pe soț să se ducă) și și-a cumpărat vreo 6 portocale dulci și zemoase. A mâncat rapid două și s-a simțit cu conștiința împăcată că și-a luat măcar gustarea de după-amiază. Pentru că a mai rămas un pic de timp din pauză, a hoinărit pe net vreo zece minute, dar i-a intrat mâna fără să vrea în bolul cu bomboane de pe masă și a balotat vreo 3. Fir-ar să fie de bol!

De cină nici nu putea fi vorba, după așa excese va mai mânca o portocală și gata. Asta-i tot. Intră în bucătărie și constată că nu mai are portocale, dar în schimb soțul era cu masa întinsă și mama soacră pusese piftia la bătaie. A luat și ea doar cât să guste. Prima dată. Apoi s-a așezat pe scaun, a luat și-o felie de pâine (că era prea grasă piftia ca s-o poată mânca goală) și la sfârșit, dacă tot nu ținuse azi nicio cură de slăbire a mai mâncat și câteva cornulețe, cine a stat să le numere.

La film, pentru că ce seară-i aia ca nu se încheie cu film, avea poftă de pop-corn, noroc că n-a mai avut în casă. Sau ghinion, că poate dacă avea nu mai mânca în timpul filmului aproape toate bomboanele din bolul de pe masă.

Și-i gata cu prima zi. Cu capul pe pernă și cu conștiința încărcată după o așa primă zi de dietă, și-a jurat că începe de mâine. Înainte ca moș Ene să-i ajungă la gene, și-a adus totuși aminte că n-a băut azi picătură de apă și că a uitat să-și ia îndulcitor.

(Visited 521 times, 1 visits today)
Vienela

Ha, ha, Nina, imi amintesti bine de o doamna care se tot lasa de fumat de cativa ani. Cand pare mai decisa, atunci o enerveaza maxim ceva, atunci apare un necaz, atunci vin prietenele la o cafeluta, atunci o apuca o pofta nebuna… :))))) In plus, i-a intrat in cap ca nu poate scrie pe blog daca nu aprinde tigara de la tigara… 😀

Cristina P

Hai sa iti dau un pont: LIFESTYLE. Sigur, nu zboara kg-urile ca la dieta dar overall va fi mai bine. Personal, eu pun accent pe fitness (10000 pasi pe zi cel putin). Si evident, mananc cat mai curat. Nu am tinut niciodata dieta dar am facut cateva schimbari majore inca din 1999. Nu mananc paine alba, pastele albe au disparut din casa de mult, la fel si orezul alb. tot ce am in stash e integral. eu nu folosesc zahar de fel – am miere dar si aia rar la ceai.
Si nu, daca sari peste mese faci mai rau decat sa mananci ceva. Pentru ca metabolismul o ia in jos.

Cam ce mananc eu? Uite de dimi – dupa cafeaua neagra – am facut o salata (mix din acela de salta din punga cu diverse, nu ice berg plus iaurt, putina branza, ulei de masline si juma de ardei rosu).

Cel mai simplu sa mananci corect este sa ai la indemana numai chestii sanatoase.Asa ca je face piata sambata . Si daca e nevoie mai ies si iau una alta.

Funny articolul tau 🙂

nina

Cristina, ce spui tu aici pentru mine nu poate fi decat o f. buna teorie. Atata timp cat mama soacra gateste zilnic doua feluri de mancare si desert, si cand spun mancare, vreau sa intelegi chestii adevarate, ciorbe, tocanite, supe creme, fripturi cu sosuri, etc. cum ar fi ca eu sa intru in casa si sa mananc doar o salata. Iar despre mancare sanatoasa in frigider…asta se poate, dar ce facem cu camara, acolo unde-i sunca, sunt carnatii, muraturile, zacusca. Dar eu incerc, vezi bine ca incerc. 🙂

Cristina P

Pentru mine e o foarte buna PRACTICA. E drept ca atat cat am stat cu ai mei si mai traia si bunica nu puteam manca foarte sanatos. Cum zici tu: mereu era mancare grea si dulciuri prin casa. Insa, in casa mea fac cum vreau EU. Si eu gatesc zilnic dar asta include orez brun cu legume sau linte, de ex. In nici un caz fripturi – oricum NU mananc decat peste.
Mancarurile alea grele te vor prinde din urma si nu doar la kg. S-a dovedit stiintific ca ceea ce face in zona 30-40 apropo de mancat / sport ne va afecta dupa 60 in colo.
Am avut norocul sa incep o schimbare in diet de la 19 ani; iar de la 25 sunt chiar cuminte. De anul trecut fac sport, din nou, regulat.
Si daca intrebi, tot de la 19 ani lucrez (traslator, apoi agent turism, apoi writer si din nou agent)
PS : zacusca e chiar o alegere buna! Si mie imi place ft ft mult (evident mananc rar)

Jorjette

Înseamnă că ai foarte mult curaj. E foarte dificil să ţii dietă atunci când altcineva găteşte. E nevoie de multă voinţă şi o motivare puternică, altfel, slabe sanse. Si eu mi-am propus sa nu mai mananc dupa ora 6 si inca ma tin de aceasta promisiune (facuta mie, bineinteles), dar nu stiu pentru cat timp. Aseara, sotul meu s-a ghiftuit cu tot felul de bunatati, numai ca eu am intors capul, am inghiti in sec pana a terminat. Am fost foarte aproape sa ma infrupt, dar am rezistat.

Daca chiar vrei sa slabesti, o sa reusesti. Bafta!

thea

Si-am ras si m-am recunoscut! 🙂 Eu la fiecare inceput de an am in plan sa-mi fac abonament la sala de sport. Cam pe 15 ianuarie ma paraseste elanul. Norocul meu totusi ca-mi place sa merg pe jos si chiar o fac zilnic, macar 30 de minute de mers alert.

nina

Am avut si eu anul trecut o tentativa sa merg la sala (adica am mers, am vorbit cu antrenorul, un dragut, si nu m-am mai dus), dar nu stiu cum se face ca atunci cand am chef n-am timp si cand am timp (adica aproape niciodata) n-am chef.

Madutza77

Recunosc, eu sunt un pic mai norocoasa din acest punct de vedere…pot manca orice, oricum, oricat…nu am tinut niciodata dieta si nici nu prevad vreuna in viitor, in schimb, merg foarte mult pe jos…minim 5 km pe zi. Cum masina nu mai avem, iar Targovistea are multe stradute inguste si scurtaturi…de multe ori dau kilometrajul peste cap :). Nu m-as da inapoi nici de la cateva ore de sala, pe saptamana, pentru tonifiere, dar nu prea mai am timp… In orice caz, caut sa ies din casa, in fiecare zi ( daca nu ies, ma simt ca si bolnava).
Tu esti o femeie activa intelectual si mai putin activa fizic…poate ar trebui sa incluzi mai multa miscare, in programul tau…In rest ca intotdeauna, ma bucur ca ai un asa simt al umorului( mai ales acum, la inceput de an)…si ne impartasesti mereu din pataniile tale facand haz de necaz…Un An Nou Fericit si toate dorintele sa ti se implinesca ! 🙂

nina

Mada, am inclus de curand miscarea, s-a deschis un Mega Imagela cateva strazi de noi si nu merita sa iau masina pana acolo, mai ales ca nici nu cumpar multe de obicei, asa ca fac miscarea asta. Bine, ultima data m-a luat vanul pe sus ca imi aleg numai momente nepotrivite sa plec de acasa, si aproape ca am jurat ca nu ma mai duc pe jos niciodata. Dar lasa ca vine ea primavara, scoate bicicleta si sa vezi atunci miscare. Multumesc de sfaturi!

Cristina P

ia-ti un pedometru (sunt si ieftine, nu iti tb ceva gadget super mega). daca faci peste 5000 pasi pe zi e un start bun (aia e limita de inactivitate); ideal cel putin 10000 pasi.
uite eu acasa , daca nu fac sport intentionat, adun max 1500 pasi. Daca ies in jur de barlog la cumparaturi poate ajung pe la 3000 pasi. Asa ca, alergam 🙂

dagatha

deci, nuuuu! Nu vreau să cred că e adevărat! Sunt la a treia zi, am făcut eforturi maaari să nu intru în masa festivă de Sf. Ion, am întors spatele unui platou uriaș cu prăjituri care arătau… Doamne! Mă apropiam vertiginos de 65. Nu de ani (încă!) dar de kile!
Revin după ce îmi iese. Sau nu.
😀
P.S. M-am distrat copios, că e mai mult decât perfect adevărat! :-)))

Diana

Nu exista descriere mai potrivita pentru prima (si a doua, a treia si a parta) zi de dieta :)) M-am amuzant mult, doamna Nina!
Dupa calculele mele, ar trebui sa fiti deja in a 5a zi, sper ca va merge bine 🙂
P.S- “Nu i-a micul dejun că nu-i e foame, după ce cu o seară înainte atentatase la tot ce rămăsese în frigider de la revelion, și nu mă refer la alea doua roșii.” ma insel eu, sau acolo e “ia” in loc de “i-a” ? :))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.