fără toane

De vreo trei zile fac planuri cu copilul Iulia miss I. cu privire la felul în care urmează să arate camera ei după reamenajare, adică pe la începutul lui februarie.

Discutam ca fetele, despre culori, birouri, paturi, stative pentru haine și din nou culori. Ea vrea alb. Am fost din prima de acord cu asta, sunt și eu setata pe alb de ceva vreme. Pentru că are o cameră mică, i-am sugerat să păstreze patul de o singură persoană pe care-l are deja, căruia să-i schimbăm doar salteaua. A fost de acord și a venit cu ideea de a-l vopsi alb, ceea ce nu-i greu deloc, patul e din fier forjat foarte fain, dar acum e gri metalizat neprietenos. Odată stabilită chestia cu patul, am trecut la birou și l-am ales împreună pe acesta, pe care voiam să-l punem cumva perpendicular pe pat, pentru a se putea folosi rafturile de jos pe post de noptieră.

Eram amândouă super – încântate de idee, am ales apoi un fotoliu puf pentru colțul camerei de lângă calorifer, unde copilul să stea cu căștile pe urechi și să exerseze la chitară. Păstrăm șifonierul vechi, format doar dintr-o ușă, dar vrem să-l vopsim și pe el alb, nu ocupă loc mult și e suficient de încăpător pentru hainele pe care nu le poartă prea des. Cele pe care le poartă des, vor sta la vedere, pe un ștender cu umerașe colorate. Așa vrea ea, așa facem. Cum spuneam, camera e mică, dar așa cum ne-am gândit noi să aranjăm totul, ar avea o cameră cochetă de domnișoară, în care să-și petreacă timpul cu drag.

Și mai trece o zi, și iar vorbim, iar căutăm saltele, iar facem planuri, iar ne gândim la culori de lenjerii, iar stabilim că nu mai vrea nimic pe jos în afară de parchet, iar …

Până în seara asta când i-am spus lui tati despre proiectul nostru. I-am spus e un fel de a zice, că de fapt n-am apucat să-i spunem decât că Iulia vrea să-și reamenajeze camera. De acolo eu pur și simplu n-am mai existat, discuția s-a purtat între ei:

S: – Foarte bine, tati! Nu vrei să ai un pat mare de tot, în care să poți dormi cum vrei tu?

I: – Ba da.