Scurte de joi

  • Acum câteva zile am primit de la fetele de la The Cover un pachet de primăvară de la B. U. format din deo spray si parfum deodorant. Le-am văzut așa galbene, de răcoritoare. fresh, și-am zis că-i o ocazie excelentă să-mi cadorisesc copilele, mai ales că sunt două, și tuburile galbene, și copilele.
  • am vândut deja primele pernuțe, sunt foarte mândră de munca mea și cumpărătorii au fost și ei încântați de ele. Nu știu dacă v-am spus, dar sunt făcute din polar (fleece) și-ți dau așa o senzație de pufoșenie. 🙂 Mai am de facut, nu-s toate comenzile onorate, deh, unele-s mai usoare, altele mai grele, plus munca zilnică din atelier care nu ține cont de pernuțele mele.
  • de când am auzit că plânsul face bine, mă gândesc serios ca în weekend să-mi fac o selecție de filme siropoase și să mă pun pe plâns. Poate elimin astfel toată tensiunea (sunt in ultima vreme ca un scut care primeste lovituri pe ambele fețe), și-mi recapăt optimismul.
  • abia aștept ziua de 8 martie. Mergem la Carmen și Viorel la Tabăra Oratia și nu mai vreau să știu nimic de oraș și muncă.
  • ce să fac dacă dupa o seară în care am rugat copilul Iulia să nu mai trimită sms-uri de pe telefon, că nu avem asa ceva inclus în abonament și tocmai ce mi-a venit factura cu 425 lei de plată, a doua zi la 10 dimineața primesc sms de la ea: Mami, am luat 10 la mate. S-o cert? 
  • si ca sa nu ziceti ca noi la atelier costumăm numai oamenii mari, uite aici o mostră de finuța Daria transformată în cel mai mare chef:

daria bucatar

Numai bine si voua!

(Visited 40 times, 1 visits today)
Nina

Stai ca nu am spus tot. Domnisoara Iulia are un telefon dual sim cu un abonament de Cosmote (asta mare pe care sunt si eu si ele) si o cartela de Vodafone de pe care poate trimite cate sms-uri vrea ea. Numai ca le incurca si nu stiu cum face ca tot de pe Cosmote trimte mesaje. Acum zice ca s-a lamurit si ca stie sigur ca le trimite de pe Vodafone. 😀

Madutza77

Eeee, nu ca-s rea, dar merita un pic certata sau o pedeapsa usoara ,gen trei zile fara telefon!:) Nota a luat-o pentru ea sau pentru tine? Nu cred ca acum este momentul pentru o recompensa…Asa ii invatam responsabili , nu santajisti!:)

Nina

Ce recompensă? Nici vorba de recompensă. Dar a ocolit si pedepsa ca oricum uita telefonul acasă de trei ori pe săptămână. Seama ea cu cineva. 🙁

Madutza77

Mă gândeam că o recompensezi prin faptul că, pentru zecele luat îi vei trece cu vederea boacăna asta cu nota de plată a facturii…În cazul meu eu abia aștept rezultatele de la simulări, îi “coc” lui fi-miu o pedeapsă… :))

Nina

Ce mama rea! :))) Crezi ca o nota proasta nu-i suficienta pedeapsa pentru el? Crezi ca lui ii convine sa ia nota proasta?
Spune-i ca e dator de-o nota buna la testarea nationala pentru viitorul lui si gata, intelege copilul. Sper!

Madutza77

Cum tu, să știi să rezolvi toate subiectele și să obții rezultatele corecte, dar să nu citești mențiunea:” Pe foaia de examen scrieți rezolvările complete.”?

Nina

Vezi ca sunt bune si simularile astea la ceva? Asa va sti copilul data viitoare ca trebuie sa scrie tot pe foaie. FAce ca Iulia mea. Vine acasa de la romana si o intreb ce-a facut. Ea imi raspunde: am facut tot ca scria acolo ca toate subiectele sunt obligatorii. :)))

Nina

Nu i-a luat decat o luna sa se lamureasca, cred sincer ca tie ti-ar lua mai putin. In plus, cred ca tu nu trimiti 1000 de sms-uri intr-o luna.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.