O sa am un copil

botezStați că nu-s gravidă și nici n-am de gând să rămân. Nici de înfiat n-am gânduri deocamdată, dar de avut un copil în plus tot o să am, numai că-i voi fi nașă nu mamă. Dar aș vrea să fie ca și cum i-aș fi. Bine, n-am de gând să-l fur de la părinți, dar pentru că va locui la două străzi de mine, aș vrea să-l văd foarte des și să trec din nou, prin toate fazele alea cu băița bebelușului (fetele mele nici nu vor să audă să le mai spăl eu nici măcar la cap), cu alesul hăinuțelor (nici la capitolul ăsta nu prea mai pot să spun nimic), cu plimbatul prin parc (caprele mele vor singure să meargă în parc de acum) și tot așa. Sunt niște etape pe care tare mult mi-ar plăcea să le retrăiesc.

Mai sunt totuși câteva luni până vine bebelușul, deocamdată nici nu știm dacă-i fetiță sau băiat, ci doar că se va naște în septembrie dacă va fi cuminte. Până atunci va trebui să avem grijă de viitoarea mămică, să urmărim ca sarcina să fie una ușoară și să ne uităm după rochii de mireasă și tot ce mai trebuie pentru că nunta părinților va fi odată cu botezul și mi-e și frică să mă gândesc ce ne așteaptă în materie de organizare.

Pentru că mai am o finuță, pe Sorina, cu care din păcate mă văd maxim o dată pe an deși mi-e și nepoată, nu va fi chiar o noutate pentru mine botezul, dar nași de cununie n-am mai fost, așa că avem ceva emoții, pentru că trebuie să fim părinți spirituali ai cuiva și tare mi-ar plăcea să avem cu ei o relație foarte apropiată.

Voi cum sunteți cu nașii voștri? Dar cu finii?

(Visited 273 times, 1 visits today)
Madutza77

Frumoasa intentie! Felicitari! 🙂 Sa va traiasca viitorii fini , sa va bucurati de ei si sa le fiti parinti spirituali, in adevaratul sens al cuvantului! 🙂 Mi-e dor si mie ,sa retraiesc momentele acelea , desi le-am trait de multe ori in viata mea . Aseara, le faceam masaj baietilor( moment de rasfat) si incercam sa-l conving pe “cel mic “sa doarma singur, explicandu-i ca va creste mare, se va casatori cu o fata si va avea o casa si o familie a lui. La care el ma intreaba: ” Mami, pot sa ma casatoresc cu tine?”
Fini nu avem ,iar cu nasii nostri de cununie suntem in relatii bune. Pastram legatura si ori de cate ori putem, ne vizitam si petrecem timp frumos impreuna. Ne bucuram unii de altii, cat de mult putem.

vienela

Frumos gestul vostru, de a boteza si cununa. Din pacate, eu nu am avut prea mult noroc la acest capitol. Nasii mei s-au ratacit prin lume si le-am pierdut urma, iar de botezat… nu am facut-o niciodata. 🙁
Sa fiti sanatosi si sa va mearga totul bine, dupa sperantele pe care le aveti!

nina

Multumim, sper sa fie asa, desi cred ca orice nasi isi fac sperantele astea la inceput de drum si uneori reusesc, dar alteori viata le dsparte drumurile si nu mai pot tine legatura asa cum si-ar dori.

Mihaela Curea

Cel mai frumos cadou e să fi chemat de naș, fie că e vorba de cununie, fie că e vorba de botez. Noi cu nașii noștri de cununie ne înțelegem perfect, ținem legătura. Noi vom fi nași de botez la fetița lor, care ne este și nepoțică.
O iubesc foarte mult, nimic nu mai e frumos decât un zâmbet, nimic nu e mai frumos decât să ne plimbăm prin magazine să îi luăm cadouri. Abia aștept să crească mare să ne distrăm împreună!

Nina

Da, e un lucru tare frumos. te face sa crezi ca tu ai gasit formula castigatoare si cineva doreste sa-ti calce cumva pe urme.
Eu nu vreau sa creasca repede bebele mare. Nu, eu vreau si pe fetele mele sa le fac mici din nou. 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.