Cati bani le dam copiilor in excursie

Pentru că au trecut deja patru zile din săptămâna altfel și în a cincea zi trebuiau să facă ceva special, astăzi Sonia și Iulia au plecat în excursie de o zi  la Constanța.

Ca orice excursie a fost și asta așteptată cu bucurie, dar parcă nu cu atâtea griji cu cât așteptam noi pe vremuri excursiile. Pe vremuri când plecam în excursie eu aveam mereu grijă ca în ziua excursiei să am bascheții curați, să am pantalonii preferați spălați și hanoracul potrivit pus la îndemână.  Nu-i cazul la ele, vor gasi sigur ceva curat din cele 7 perechi de teneși, bascheți, skateri, ghete, adidași etc. iar de restul nici nu mai discutăm. Singura lor grijă e să aibă telefonul încărcat. A, au mai avut una: câți bani le dăm la ele.

Hmm, sigur, subiectul e vast și depinde foarte mult de bugetul fiecărei familii, de vârsta copilului, de locul în care merg, de faptul că trebuie sau nu să ia și masa de prânz din banii de buzunar din ziua respectivă, de taxele obiectivelor turistice pe care urmează să le viziteze și dacă acestea au fost sau nu plătite în avans. Și sunt sigură că nu m-am gândit la tot. Eu pentru ale mele am zis așa:

– masa de prânz – 30 lei

– intrarea la obiective – 20 lei

– suveniruri – 20 lei

– diverse – 20 lei

Ar trebui ca 90 -100 lei să le ajungă pentru o zi de excursie în care n-au masa asigurata. Sigur, se pot descurca si cu mai puțin, dacă nu avem pretenții la suveniruri și le dăm suficientă mâncare de acasă, dar dacă ceilalți își vor lua pizza, sigur va dori și copilul tău să-și ia, indiferent câte bunătăți i-ai pus tu în bagaj.

Așa că după părerea mea ar fi minim 50 lei , maxim 100 lei. Mai puțin de atât l-ar face pe copil să se simtă prost și o sumă mai mare de 100 lei i-ar da un avantaj prea mare față de ceilalți colegi și n-ar fi cinstit.

Îmi amintesc că în copilărie îmi făceam eu în cap un plan și cam câti bani mi-ar trebui în excursie, iar când primeam banii in dimineața excursiei, eram tot timpul fericită că mama calculase altfel și ea considerase că am nevoie de mai mult. 🙂 Mi-e teamă că azi copiii au în mintea lor nevoi mai mari decât ce consideră părinții că le-ar trebui.

(Visited 481 times, 1 visits today)
Iuliana

Vai, ce amintiri mi-ai trezit! Eu nici nu dormeam în noaptea dinainea unei excursii, aşa eram de emoţionată. Şi mi se părea o foarte mare chestie să am eu atâţia bani pe mână (întotdeauna mi se păreau mulţi. Stăteam cu nasul lipit pe la chioşcuri tot căutând ce să cumpăr şi socotind câţi mi-ar mai rămâne.

nina

Așa eram și eu. Doamne, ce mai voiam sa adorm ca sa fiu odihnita in ziua excursiei si nu puteam deloc. Culmea e ca și azi noapte m-am trezit din ora in ora, desi pusesem telefonul sa sune. 😀 Fetele s-au trezit de la 4 si trebuiau sa ajunga la scoala la 7. 😀

Madutza77

Ha ha ha ce vremuri! Si eu la fel , nu dormeam toata noaptea si ma trezeam cu mult inaintea orei de trezire…Cat despre nevoile copiilor din zile noastre?…Sunt cam diferite de ale noaste. 😐 “Cel mijlociu ” a facut excursie la Bucuresti care a costat 75 lei( drumul + intrarea la Atelierul de pizzerie, Observatorul Astronomic si Muzeul Taranului Roman), cu sandvisurile din dotare, “un dulce” si o sticla de apa in rucsac. Din banii de buzunar s-a cheltuit doar 10 lei.
“Cel mare” a fost la Sinaia. Initial ,au vrut sa urce la Babele cu telecabina, dar fiind vremea rea (ploaie + vant), nu a circulat si s-au multumit cu intrarea la Castelul Peles si o pizza la un restaurant unde s-au distrat pe cinste, cu totii.Toate asta au costat 700 lei + sandvisuri si apa.Cred ca a fost binisor, nu? 🙂

Madutza77

A! nu , scuze! 70 lei.Ma bruiau copiii, manifestandu-si dorinta de a se juca si ei pe calculator, cand iti raspundeam si din greseala am batut un 0 in plus. Nici nu as fi avut atatia bani alocati pentru extraoptiuni :))) Ce neatenta sunt! :))) O fi de la vreme sau de la astre ? :)))

giliola

Madutza, eu am organizat excursia la Bucuresti pentru “mijlociul” tau, in 02 aprilie. I-a placut? Cu ce impresii a venit acasa? Ma intereseaza parerea lui sincera.

Multumesc,

Giliola

Cristi

Ne duceam in excursii cu niste autocare care iti provocau greata si cand stateau pe loc. Totusi ne placea enorm sa mergem in excursii, desi, daca stau acum si ma gandesc nu prea faceam mare lucru. Sunt curios cum arata o excursie scoalara in ziua de azi…

adelinailiescu

Prima mea plecare de acasa, in clasa a cincea:mama mi-a dat fix o suta de lei(trebuia sa stau 5 zile dar cu cazare si masa asigurate)si cand am ajuns in tabara (de fapt un congres al pionierilor, ceva patriotic!) ne-au cerut 60 lei pentru excursie si 40 penru intrare la niste muzee.Am dar banii si am stat 5 zile fara bani de un covrig.Spuneam mereu ca nu vreau nimic, imi era rusine sa spun ca n-am nici un ban…N-a fost placut deloc.

nina

Aaaa, imi si imaginez ce nasol era sa spui ca nu vrei aia, nu vrei cealalta. Trebuia sa faci si tu ca precum copilul lui Petru, te imprumutai la un coleg. 😀

vienela

Cam atat ii dadeam si eu lui Ionut cand era mai mic. A crescut el, au crescut si nevoile, dar sunt multumita ca este chibzuit (mult mai chibzuit decat mama lui). Uneori isi aminteste si de noi, ne aduce mici cadouri din banii pe care ii primeste. :))

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.