Care mai sunt regulile in autobuz

N-am mai mers de multă vreme cu tramvaiul sau autobuzul, de aceea orice corecție îmi veți face va fi binevenită. Scriu totuși despre asta deoarece am fetele fix la vârsta la care ar trebui să aplice pe stradă și în mijloacele de transport în comun teoria învățată acasă. Adică aceea că nu mergem pe stradă țipând zgomotos unii la alții, nu facem circ în autobuz, nu ocupăm locurile pentru mame si copii din fața, nu ne batem cu un tataie în baston pentru a ocupa un scaun, nu vorbim tare, nu deranjăm vecinii, nu ne uităm cu interes la alt grup de tineri care-și dau în stambă, nu ne suflăm nasul… și multe altele, că la un moment dat Iulia mă întreba dacă are voie să tină ochii deschisi și să respire.

Cât țin ele cont acum de învățămintele astea bătrânești care pe vremea mea se numeau bună creștere, nu știu exact, că nu-s lângă ele, dar cum le știu destul de timide, nu cred că fac prea mult spectacol pe drumul până la școlă și înapoi.

Și cu toate astea…

Veneau fetele într-o seară de la școlă împreună cu o prietenă ce locuiește la câteva străzi de noi. Vorbim așadar de trei fete de 13 ani, cărora părinții le-au spus să nu stea nici prea în spate în tramvai, dar nici prea în față, ci mai degrabă undeva la mijloc. Așa au făcut. Au găsit un sigur loc liber pe care l-a ocupat prietena fetelor, iar ele au rămas în picioare lână ea. După câteva minute, timp în care în jurul lor fetele spun că nu era nici un bărbat sau doamnă mai în vârstă cărora să-i dea locul, o femeie care stătea jos pe partea cealaltă a tramvaiului, se uită la fata care statea jos și îi spune: Nu ți-e rușine să stai jos? De ce nu lași locul liber, că poate vrea să stea altcineva!

Fetele s-au uitat în stânga, s-au uitat în dreapta, nu era nimeni în picioare în vagonul ăla, erau niște bărbați în spate de tot care nu aveau loc, dar erau mult prea departe ca să audă măcar discuția lor cu doamna. Și de aici a început furtuna. Astea mici, copilele, n-au găsit de cuviință să-i răspundă doamnei, ci doar au început să râdă. Eu pot să bănuiesc ce fel de râs, că nu-s ele chiar icoană de închinat, dar în fine, râdeau. Atât i-a trebuit cucoanei, care s-a pus la mintea lor și a început să țipe: Din cauza voastră suntem unde suntem, nesimțitelor! N-aveți pic de rușine…, suntem o țară săracă plină de oameni proști și n-avem nicio șansă dacă pe voi așa vă învață părinții….

Recunosc, mie aici mi-ar fi înghețat râsul pe buze, numai că ele, au continuat să râdă, fără să spună altceva nimic. O altă doamnă a intervenit luându-le apărarea: Ce aveți doamnă cu ele, sunt copii, dacă nici copiii nu mai au voie să râdă. Și să dăm vina pe ei pentru ce am ajuns noi ca țară asta și mie mi s-ar păre de râs, dacă n-ar fi de plâns. (Recunosc, dialogul e cumva reconstituit, nu aș băga mâna în foc că exact astea au fost cuvintele folosite, dar ați prins voi ideea).

Și de aici a început un schimb de replici tăios între cele două femei, o curată nebunie, care le-a făcut pe fete nu numai să se oprească din râs ci să și coboare din tramvai. Au așteptat cuminți altul, au urcat și nu s-au mai așezat pe niciun scaun. Și nici nu cred c-o vor mai face curând. Dar de râs, râd în continuare.

(Visited 73 times, 1 visits today)
vienela

Sa stii ca si Ionut a patit-o de cateva ori cu niste batranei pe care ii deranja chiar si faptul ca elevii circula cu tramvaiul. A invatat sa ii ignore, dupa ce unul dintre colegii lui s-a certat cu batraneii si s-a vazut luat de ceafa de un animal, doar pentru ca a indraznit sa spuna ca plateste abonament, ca nu e nimeni in picioare, deci nu are cui sa ofere locul si ca nu e vina lui ca lucrurile nu merg bine in tara.

Nina

E drept ca sunt si copii care fac galagie mare in mijloacele de transport in comun, dar majoritatea nu fac nimic iesit din comun. Oricum ar fi tot timpul vor exista nemultumiti. 🙁

Coana Zotzica

Ce-mi plac mie astia de care nu poti sa iei o palma in autobuz 🙂
Stai linistita ca si eu am fost facuta nesimtita ca stau pe scaun, la orele 18, de o cucoana care tocmai vorbise la telefon si ii spunea interlocutorului/interlocutoarei ca a stat toata ziua in casa si iesise la plimbare, ca doar e pensionara si e gratuit transportul.
Pe mine ma amuza ca nu au acelasi tupeu cu o … adunatura de etnici 🙂

cristinatwins

Eu, om cu buna crestere…dar tupeist! Pe vremea cand eram de varsta lor mi-am luat singura apararea in fata unei babute! Tot asa nu avea loc de mine! Si-au cam luat nasul la purtare oamenii trecuti de o varsta….

Nina

Mie nu mi s-a intamplat. E drept insa ca n-am stat niciodata jos atunci cand in jurul meu erau oameni in varsta. Mai ales ca mie imi place sa fac exercitii de ehilibristica in mijloacele de transport in comun.
Dar mi-am adus aminte de o chestie care mi s-a intamplat cand eram gravida prin luna a 8 a cu fetele si in tramvai m-am ridicat si i-am dat locul unei doamne la vreo 60 de ani. Recunosc, am vrut sa vad daca-l primeste. N-a avut nicio tresarire. S-a asezat imediat jos. Mi se pare ca mi-a multumit totusi. 🙁

Marmotica

Mi s-a intamplat de foarte multe ori sa fiu luata la rost. De cele mai multe ori cand prindeam un loc in tramvai sau autobuz, ma asezam si asta pentru ca ori eram terminata de oboseala , ori imi era rau. In rest daca vad ca e mai aglomerat nu ma asez. Dar sunt unii atat de rautaciosi incat iti vine sa ii bati . Era intr-o zi frumoasa, eu tocmai avusesem vreo 3 nopti albe, probleme la munca si mai aveam si probleme de sanatate. Sfarsita de puteri , am indraznit sa ma asez si eu pe scaun . Si cum stateam eu asa linistita si incercam sa ma gandesc la lucruri mai frumoase, vine o cucoana nu foarte in varsta si incepe sa ma faca in toate felurile si sa imi ceara socoteala. Am lasat-o sa termine de injurat si apoi i-am zis frumos : nu ma ridic de aici pentru ca sunt foarte obosita si mi-e rau, am si eu dreptul sa stau aici pentru ca imi platesc toate contributiile la stat cu varf si indesat. Mi-am pus castile in urechi si m-am uitat pe geam .

Nina

Stii ca am observat ca nu oamenii foarte in varsta fac galagie. Adica daca e cineva foarte batran 70+ nu se ia de nimeni, isi vede de treaba lui, in general cu scandalul sunt femeile, mai ales alea de 50 ani. Mai am si eu 10 pana atunci. 😀

dojo

Fetele puteau spune simplu: cand va avea cineva nevoie de loc, il cedam.

Nu te mai supara aiurea, unii oameni sunt pur si simplu cretini si nu ai ce sa le faci. Ti-ai invatat corect fetele, explica-le si ca unii oameni sunt de-abia coborati din pom, sa nu puna la suflet.

Mihai

N-am mai comentat de mult aici pe blog, doar am citit, dar subiectul asta ma atins la suflet 😀 . Inafara de batrani, care la 7 dimineata musai sa mearga la piata exista a 2 a categorie: OAMENII SUPRAPONDERALI, cand se aseaza un specimen din asta langa tine s-a terminat filmu, te simti strivit,fara aer, de iti ocupa si jumate din scaunul tau. Si mai distractiv e cand se pune pe culoar si nu mai poti trece de ei, la care tot ei se enerveaza ca eu am geanta/mapa si nu pot trece.

Nina

Ah, nici prin cap nu mi-a trect ca mai sunt si ei. Imi si imaginez autobuzele cu doua locuri alaturate sau culoarele lor inguste. 🙁

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.