Prajitură cu Finetti

Aseară, deși eram extrem de obosită, m-am gândit eu că ar fi frumos să le fac alor mei o prăjitură, fiindcă erau și ei destul de munciți și per total meritam cu toții ceva dulce.

Prăjitura era oricum una foarte ușor de făcut, am rețeta de la cea mai nouă angajată a noastră, care astă vară când a venit prima zi la serviciu, ne-a adus o tavă cu prăjitura asta și ne-a cucerit definitiv. Da, mă pricep și la oameni, vreau să-l văd eu pe ăla care azi a angajat un om și a doua zi a primit de la el o prăjitură. 😀

Cum vorba multă-i sărăcia omului și cum voi m-ați ajutat mult, mai ales în ultima vreme (pe lângă prăjituri eu mă hrănesc cu bunătatea oamenilor din jurul meu),am zis că meritați măcar rețeta prăjiturii ăsteia care mie (nici nu mai zic de Sorin) îmi place foarte, foarte mult. În plus e foarte ușor de făcut și nici nu-ți trebuie cine știe ce.

Ingrediente:

1 pachet de biscuiți normali

1/2 pachet de unt

4 linguri de zahăr

1 esență de ce vreți voi

1 l lapte

7 linguri cu vârf de GUSTIN (amidon alimentar)

1 cutie de finetti (eu cumpăr galetusă de 1 kg, dar îmi ajunge să fac de două ori)

Mod de preparare:

Se amestecă 7 linguri de Gustin (am zis să vă arăt cutia că nici eu la început n-am știut cum arată) cu 200ml lapte. Restul de lapte se pune pe foc cu jumătatea de pachet de unt, zaharul si esența. Până dă în fiert laptele, ne ocupăm să aranjăm frumos în tavă un rând de biscuiți:

Imediat ce laptele fierbe, oprim focul și adăugăm amidonul dizolvat în lapte. Amestecăm bine până obținem o pastă omogenă pe care o turnăm rapid peste biscuiți:

 

Apoi acoperim tot repede cu un alt strat de biscuiți. E foarte important să ne mișcăm rapid, pentru că budinca trebuie să fie fierbinte atunci când aranjăm biscuiții deasupra.

Am uitat să vă spun că între timp am pus și cutia cu ciocolată să se încălzească în apă caldă pentru a o putea întinde ușor la sfârșit.

Care sfârșit a și venit. Întindem ciocolata peste biscuiți și dăm totul la rece pentru cel puțin 4 ore.

Totul a fost făcut în mai puțin de 15 minute, acum ați înțeles de ce îmi place așa mult, nu? Se face repede, repede, e delicioasă la gust și azi am să răspund pozitiv când copilele mă vor întreba:

– Mami, avem ceva dulce?

Nu va trebui decât să tai prăjitura și să le-o servesc. 🙂

(Visited 5,897 times, 1 visits today)
Cris

plo-uaaaa-n gura!! tre sa fac in weekend ca am musafiri si chiar nu mai stiam ce praji sa fac! imi place tare sa fac prajituri. Niste biscuitei rapizi si extrem de deliciosi: 100 g nuca de cocos fulgi de aceia deshidratati, 60 g zahar, 2 albusuri ou. Albusurile se bat usor, cu un praf de sare. Se adauga zaharul si cocosul, apoi se amesteca bine; se iau lingurite de amestec, se pun pe hartie de copt in tava si se aplatizeaza usor cu dosul linguritei sau al unei furculite. Tava se da la cuptor timp de 10 minute (biscuitii trebuie sa fie crocanti si perfect albi deasupra). Apoi poti pune niste Finetti deasupra lor sau glazura. 🙂

Cris

Revin: prajitura a fost un succes! si nu s-a putut potrivi mai bine cu weekendul acesta plin de musafiri. Am apucat doar sa o gust, a fost impartita cu parintii, sora, prieteni si rudele prietenului meu, mari amatoare de dulce si bun 🙂 Multumescu-ti tare!

vienela

Faceam si eu cand era Ionut mai mic. Nu stiu care a fost momentul in care am incetat sa mai pregatesc aceasta prajiturica, dar trebuie sa imi reiau vechiul obicei, de a face cat mai des.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.