Țânțarul

Nu știu cum vă înțelegeți voi cu lichioana cu picioare lungi, sete de sânge și ochi gigantici, dar eu am ajuns la limita răbdării. De vreo săptămână toate femelele de tânțari (știți că doar ele înțeapă, nu-i așa?) s-au adunat acasă la noi și am impresia că mi-au băut aproape tot sângele.

Se zice că ar fi necesar ca aproximativ 1,200,000 de tânțari să ne muște (și asta e aiurea spus că ele practic nu mușcă, ci înțeapă) pentru a ne goli de sânge, iar la mine puțin a lipsit să nu se întâmple asta. Vă dați seama că m-au enervat tare de tot dacă am ajuns să scriu despre ei. Nu știu de ce îmi tot vine să spun ei când de fapt sunt ele. E nedrept. Săracii masculi care se hrănesc numai cu nectar și sucuri de plante sunt huliți de toată lumea, pe când de ele nu spune nimeni nimic.

Oricum, să lăsăm istoria tânțarilor (știați că existau țânțari și acum 80 milioane de ani?) și să revenim la mine-n dormitor, unde zilele astea a fost raiul lor. Asta până a apărut Sorin în plină noapte și a descărcat o jumătate de tub de Raid de jur împrejur. Apoi a inchis ușa și geamul. Da, ne-am intoxicat complet, am simțit cum inima nu mai poate pulsa, cum nările absorb cu lăcomie mirosul criminal, de insecticid, dar măcar n-am mai auzit bâzâitul supărător și nici nu ne-a mai înțepat nimeni.

Bineînțeles că acum gândind la rece, ne-am dat seama că avem tot felul de aparate de țânțari din cele de băgat în priză și mai am și vreo două Autan-uri, dar noi am dat cu Raid.

Sper doar că am terminat-o cu țânțarii măcar pe anul ăsta.

(Visited 52 times, 1 visits today)
Frintz

Eu am reusit sa imi pun plase de tantari si nu am avut treaba cu ei anul asta. E o solutie putin costisitoare. Puteti sa le puneti singuri la cat de mesteri sunteti voi, sunt sigura ca va descurcati! Poate macar pentru vara urmatoare!

Nina

@Frintz- haha, pai avem deja si noi plase de tantari care nu mai fac fata, deoarece usa de la intrare sta toata ziua deschisa si ea n-are plasa. In plus, la baia de sus stau geamurile deschise si nici acolo nu avem plase, iar pe parcursul zilei sunt niste monstruleti in casa noastra care lasa usa baii deschisa asa ca tantarii au doua intrari de care profita. Maxim, as zice. 🙁

Ioana

Si eu ma inteleg e minune cu tantile tantari. Adica deloc.
Insa anul asta le-am fentat putin ca mi-am pus plase la geamuri 😀 Si asa de biiine am dormit fara ele cantandu-mi la urechi 😀

Cristina

N-am plasa decat la camera si in rest e …free for all, plus ca vin si prin scurgerea de la baie. Cert e ca parca nu-s prea multi. Cand se aduna bestiile pun pastila de la Raid. am oroare de spray

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.