Vorbim de vacanță

Și aproape că mă simt acolo.

Vă spuneam pe la începutul anului că vrem să facem anul ăsta o excursie cu cortul prin Europa și totul era atunci în stadiul de schiță. Acum suntem în stadiul de proiect, cu ceva rezervări plătite. Cu multe modificări făcute planului inițial și cu bugetul crescut.

Am eliminat o serie de țări și-am hotărât să stăm mai mult la Paris. Am renunțat la ideea de a intra o zi sau două la Disneyland. Pe noi două zile de intrat ne costau 500 euro și acum cochetam cu ideea de pasapoarte anuale, pe care dau 480 euro/4 adulti (da, fetele mele intră la adulți că pentru Disney copil ești doar pâna la 11 ani 😀 ).

Mda, biletele astea sunt 20% din bugetul total, dar ținând cont că până la urmă ăsta e scopul excursiei, să vedem Dineylandul, încerc să nu mă mai gândesc la bani. Nu-mi iese. 😀

Revenind, ziceam că în weekend am vorbit mult despre vacanță cu prietenii cu care vom merge și m-am simțit așa de bine… Mai sunt mai puțin de două luni și mai sunt de pus la punct ceva detalii, dar totul se va rezolva la timp, sunt sigură de asta.

Voi ce planuri aveți pentru vacanțele de anul acesta?

(Visited 51 times, 1 visits today)
Cristina

Am fost deja in Grecia si Italia in Martie 🙂
Pentru vara , nu merci. Nu imi plac preturile mari si aglomeratia. Vara e ptr iesiri de o zi in jurul barlogului.
La toamna avem Vienna sau Paris in plan. Inca nu ne-am decis:)

Cami

Imi aduc aminte de vacanta voastra, sper sa va iasa minunat. Diseyland este raiul pe pamant, iti spun, fetele vor fi atat de incantate incat vei considera ca merita fiecare banut. Vei considera oricum ca merita numai pentru incantarea ta proprie. Te simti de-acolo, pur si simplu, dai vremea inapoi fara nicio greutate.

Noi plecam 10 zile la Barcelona in vara si apoi 5 la Viena in toamna. Eforturile financiare vor fi mari, n-am adunat inca niciun ban pana acum, doar biletele de avion le-am cumparat, dar sunt sigura ca va merita.

laur

Oricum trebuie sa luati mai multi bani la voi, ca niciodata nu se sti ce apare pe traseu. Sa nu faceti cum ati facut cand ati venit in Spania.

nina

@Cristina- foarte bine ca nu mergeti in aglomeratie, rofitati cat mai puteti, cand veți avea copii i veți depinde de vacantele lor atunci sa va vad. 🙂

@Cami- Si noi planificam o vacanta la Viena sa macar un sfarsit de saptamana. Am trecut doar o data pe acolo si ne-a placut mult de tot dar din pacate n-am avut timp de vizitat nimic.

@Laur- ce vrei sa spui? Din Spania ne-am intors cu bani. E drept ca erau 50 euro, dar tot bani se cheama. 😀

laur

M-am referit la Austia unde ati uitat de vinieta. Amenda 120 de euro. Puteau sa fie la sfarsit 170 euro profit. Dar aventura cu politia pe urmele tale intr-o tara straina este mai ceva ca Diseyland.

Mihaela

Eu am bilete de avion pentru Napoli, la sfarsit de septembrie. Abia astept sa vad insula Capri si Coasta Amalfitana. E bine cand planifici vacanta, imaginandu-ti ce vei face acolo, e bine cand esti acolo si e bine si cand te-ai intors si-ti sta gandul numai la ce-ai vazut si ce-ai simtit.

Ciupercutza

Noi plecam o saptamana in Rodos in iunie, iar in iulie mergem intr-un city break la… Cluj 🙂 Care se va “pupa” si cu concertul Roxette.
Pentru toamna nu avem planuri ca ne-am cheltuit deja bugetul de vacante. Si, ca idee, calatoria la Cluj ne costa cam cat una la Viena (avion+cazare). 🙁

Marmotzel

Pai in weekend vrem sa fugim cat mai mult departe de aglomeratie, acum depinde si de bugetul din saptamana respectiva, dar avem in plan o pensiune de pe langa Fagaras, vrem si Bucovina, vrem si un pic de mare si cea mare cred ca va fi in Suedia. In rest, sper sa gasim cat mai mult locuri linistite si frumoase.

nina

@Ciupercutza- sa-mi spui cat de cald va e in iunie la Rodos, ca la anu’ intentionam sa mergem si noi, dar n-am vrea sa prindem caldurile alea mari. Have fun!

@Marmotzel- Ce misto suna Suedia. Hmm, eu is fan tarile nordice, dar nu cred ca voi ajunge sa le vad pe viu prea curand. Ma uit la documentare.

Ciupercutza

Sa stii ca noi am fost si anul trecut in Grecia (Thassos) in iunie si a fost numa’ bine. Adica era cald, dar nu sufocant, iar seara nu ieseam fara geaca de blugi pe mine.
O sa povestesc pe blog mai in detaliu despre vacanta cand ma intorc 🙂 Uf, mai e pana atunci.

Cristina

@Ciupercutza: ouch! noi avem rude la Cluj si nu platesc cazare niciodata (sau restaurant). Am fost in Septembrie 2011 un weekend dar cred ca prin iarna o sa mai dam o fuga (numai sa vina var-mea in tara)

Cristina

@nina: si eu vreau la anu Grecia (insule) prin Iunie ca vreau sa bantui cu ferry-ul. Caldurile alea groaznice is in Iul si Aug, DAR numai in Atena sau Thessaloniki (Salonic). Pe insule bate un vanticel numai placut 😉

nina

@Cristina- te pomenesti ca nu ne vedem aici, dar ne intalnim prin insule la anu. 🙂

@Diana- frumos! Va cred ca numarati zilele. am vazut Croatia doar zona Zagreb, nu si litoralul, acum vreo doi ani. Cu peripetii desigur.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.