În loc de recomandările săptămânii

Am vrut ca azi să uit de blog (așa cum am făcut și ieri, deși el ar fi meritat o aniversare, a împlinit 3 ani de .ro și trebuia să-i fac măcar un tort 🙁  ), numai că azi n-am mai putut. Face atât de mult parte din mine, încât am lăsat la o parte partida de căcat călcat rufe care mă așteaptă (am două coșuri pline, trebuie să fac ceva cu ele urgent) și plimbarea cu bicicleta proaspăt coborâtă din pod, pentru a scrie câteva cuvinte aici.

Am o bună dispoziție de zile mari, e probabil de la primăvara-vara de afară, dar nu numai. Mă bucur că am terminat cu bine aglomerația de comenzi (mai sunt, dar pe astea le putem face în ritmul nostru obișnuit, nu pompieristic cum am făcut în ultimele două săptămâni, când am făcut din noapte zi și din odihnă câmp de bătălie). Mă bucur că am timp să desenez, să scriu (eu tot mai scriu la cartea asta, sper ca într-o zi s-o pot publica), să mă plimb cu bicicleta, să joc remi cu prietenii, să plantez flori și să mă bucur de soare.

Zilele sunt parcă din ce în ce mai frumoase, vacanța se apropie cu pași mai repezi decât credeam (asta nu-i tocmai bine, că mai sunt ceva bănuți de strâns), ne-am făcut planuri mai amănunțite referitoare la Turul Europei cu cortul și suntem foarte mulțumiți de ce a ieșit pe hârtie, sperăm numai ca socoteala de acasă să fie măcar pe aproape cu ceea ce se va întâmpla în târg.

Nu pot să cred că am uitat de recomandările săptămânii, așa vă trebuie dacă nu mă trageți de urechi, vreau totuși să vă recomand un blog foarte, foarte fain, eu l-am citit aproape pe tot, deși probabil n-o să pot niciodată merge prin locurile descrise de Gabriela, dar vă spun, intrând pe blogul ei pășiți într-o lume foarte frumoasă pe care v-o recomand cu drag.

În rest, să aveți o primăvară frumoasă și să fiți sănătoși!

 

(Visited 48 times, 1 visits today)
mixy

din tonul adoptat, e clar ca a venit si la tine primavara !
Draga mea, am o singura rugaminte la tine: corecteaza partida de “cacat rufe”, ca am ras de-am zguduit biroul, crede-ma !…. =))

nina

@mixy- stii chestia aia cu “gura păcătosului adevăr grăiește”? Ei bine, probabil că asta s-a întâmplat de mi-a scăpat porumbelul. 😀 Am râs și eu de nu se poate. :))

corinat

Multumesc frumos pentru blogul Gabrielei – placut, la obiect, rafinat. Mie imi place!
Mai astept si alte recomandari. Spor in toate!

nina

@Gabriela- felicitari pentru tot ce faci! Sa stii ca-s tare invidioasa pe tine (in sensul bun, desigur)pentru toate lucrurile pe care le-ai vazut si mai ales pentru toate senzatiile pe care le-ai trait. Cel putin cand am citit de Africa, aproape ca am fost si eu acolo.
Sa stii ca am facut supa crema de telina. Pana si socrela a fost incantata si ei greu ii place ceva ce n-a gatit cu mana ei. 🙂
@Corina- exact reactia ta am avut-o si eu citind. Cu placere si alta data! 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.