Din nou luni sau cât de scurt a fost weekendul

Pentru unii dintre noi e un început de săptămână. Eu prefer să spun că weekendul meu a însemnat o jumatate de zi de relaxare. Nu, nu mă plâng.

Am stat cu prietenii, am jucat remi, ne-am certat pe reguli, ca să ne împăcăm le-am căutat pe net și noroc cu criserb  care, pasămite, pățise la fel la un moment dat și le-a postat pe blog ca să nu mai existe cârcoteală.

Fetele s-au distrat de minune sfârșitul ăsta de săptămână, o colegă de clasă a stat la noi de vineri, și să te ții râncoteli și șușoteli pe ele. Dar ne-au și ajutat prin atelier, și-au făcut și temele, deci toată lumea a fost mulțumită, inclusiv bunica care  a zis că vrea s-o oprim la noi definitiv pe prietena fetelor.

Din păcate, pentru că am fost foarte prinși cu munca, n-am reușit să le scoatem pe fete nicăieri, doar sâmbătă seara am dat o fugă la Auchan pentru ceva cumpărături și apoi le-am cinstit cu câte-un cartof copt cu brânză și smântână de la unul din restaurante, Cartofiorul sau ceva de genul, la care eu mai mâncasem și unde mi s-a părut fain modul în care îți servesc orice meniu dorești în cartofi copți în coajă. Delicios! Bine, eu îs mare fan legume coapte, și m-am bucurat nespus că și fetelor le-a plăcut ce și-au luat, mai puțin Soniei, dar oricum ea e greu de mulțumit.

Gata, cam atât mi-am permis să mă gândesc la ce-a fost, dacă mă uit înainte văd o săptămână mega-aglomerată, din care sper să ieșim cu bine, ceea ce vă doresc și vouă!

(Visited 50 times, 1 visits today)
Frintz

Weekend ? Care weekend? A trecut ca si cum nu a fost! Am bucatarit zilele astea, iar in saptamana care tocmai a inceput promitem sa ne bucuram de venirea primaverii! Da, am auzit eu ca cica vineeee…..

nina

@Frintz- buna idee sa va bucurati de primavara. Sper să am si eu timp să observ c-a venit. Până atunci port cu mândrie două mărțișoare. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.