Arnold Schwarzenneger şi Sylvester Stallone pe patul de spital

Sau altfel spus Terminator și Rambo s-au întâlnit la spital. Toată lumea știe că Chuck Norris le-a făcut asta.  Glumesc!

Nu-i om pe lume care să aibă mai mult de 15 ani și să nu știe cel puțin trei filme (ok, măcar unul) în care cei doi să nu fi fost eroi principali, imbatabili și cu sfârșit fericit. Sfârșitul filmelor, nu al actorilor, că aceștia din urmă sunt mai muritori decât muritorii, oricât ar încerca ei să ascundă asta.

Fotografia îi arată pe cei doi vecini de pat într-un spital, fiecare încercând să-și mai repare câte ceva înaintea începerii unor noi filmări. Ne e greu să credem că ei au acum 64, respectiv 65 ani, și ne este la fel de greu să înțelegem de ce nu se abțin de la a mai interpreta eroi aproape nemuritori. Cei doi vor apărea împreună în filmul The Tomb, regizat de regizat de Antoine Fuqua ce va fi lansat pe marile ecrane în 2013.

Dar nu despre asta vreau să vorbim ci despre fața lui Arnold, așa cum se vede ea în fotografia postată chiar de el pe net, față zic, care mi se pare mai  întinsă și mai artificial umflată decât a ultimei cocote de peste 65 de la Hollywood.

De ce n-or accepta oamenii aștia faptul că au riduri? De ce nu și-or petrece bătrânețile jucând golf sau poker sau, dacă nu pot fără filme, de ce nu acceptă roluri de bunici cu ceva trecut în spate? Nimic nu mi se pare mai hidos decât un bărbat botoxat. Oribil!

Sursa foto

(Visited 85 times, 1 visits today)
laur

Ei inca se cred tineri si plus de asta trebuie sa fie in pas cu moda. Cred ca ii spune lui Stallone ca mai vrea inca 2 operatii si cam asta ar fi pt. urmatorul film.

Marmotzel

Vai de mine si de mine , ce fete au amandoi! Eu cred ca ei sunt inca in anii de tinerete, uita-te si tu cata viata emana figurile lor 😆 Probabil refuza sa accepte ca au imbatranit si vor sa arate lumii ca inca sunt buni de filme.

Gabi

Daca erai prietena apropiata cu amandoi poate nu-i mai certai atata… nu acum dupa ce s-au intins si oamenii putin, poate inainte… he he
Intr-un fel e mai bine sa te strici cu mana ta (sa-l vezi pe Nicolas Cage) la batranete decat la tinerete. Sa fim pozitivi! Vivre le vivre!… ca sa zic asa.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.