Downton Abbey

Downton Abbey este numele unui domeniu din Anglia secolului trecut, unde viața locuitorilor este pe cât de conservatoare, pe  atât de interesantă. O casă mare cu mult mai mulți servitori decât stăpâni, cu reguli stricte și respectate în detaliu, cu multă acțiune în cadre care parcă nu se întâmplă nimic.

Downton Abbey este un serial englezesc de cea mai bună calitate, din care eu am văzut două sezoane în trei seri. Aproape toată acțiunea celor 16 episoade de mai bine de 60 minute fiecare, se desfășoară în această incredibilă casă redecorată până în cele mai mici detalii pentru a recrea atmosfera de dinante, din timpul și de după război.

Personajele sunt atât de vii, puternice, deosebite, încât atunci când crezi că ți-ai făcut deja o idee despre felul unuia de-a fi, convingerea îți va fi dată peste cap de cine știe ce acțiune viitoare a sa. Personajele mele preferate au fost dl. Bates-valetul șchiop al contelui, Clarkson-majordonul, și Matthew- moștenitorul imensei averi a familiei Crawley, deținătoarea impunătorului Downton.

Dacă îți plac serialele și vrei să vezi cum trăiau și care erau problemele nobililor, dar și ale oamenilor de rând, în Anglia începutului de secol, acesta este exact ceea ce ar trebui să vezi.

Sper ca producătorii să continue serialul, mai ales că tocmai am aflat că acesta a câștigat deja niște premii importante, așa că până la următorul sezon am să citesc cele 655 pagini din romanul Vanorei Bennett, Sânge Regesc, primit zilele trecute de la Editura All, roman, desigur, fără nicio legătură cu serialul despre care v-am scris, dar oarecum de-acolo, chiar dacă acțiunea cărții se petrece cu 500 ani înainte.

(Visited 172 times, 1 visits today)
Weigela

Singurul serial pe care l-am urmarit a fost Anatomia lui Grey. Nu stiu de ce nu mai am timp de televizor sau de seriale…Am o problema cu managementul timpului…. Stiu, si lucrez la asta 😉

nina

@Weigela- eu incerc sa urmaresc in fiecare seara macar un episod. E foarte reconfortant s[ stiu ca dupa ce-mi termin toate treburile am de vazut cateva episoade dintr-un serial. Incearca!

ady

tocmai citesc aceeasi carte. e cartea din geanta a momentului. mai am vreo doua capitole. 🙂 abia astept s-o citesc si pe cealalta a acestei autoare (regina matasurilor). ma asteapta (impreuna cu altele) de la gaudeamus.
cred ca trebuie sa fac oarece corelatii intre cartile astea istorice (astea doua si cele ale philipei gregory), sa vad care rege a detronat pe care, care dinastiea a inlocuit pe care.

si chiar cautam un serial misto. de saptamana viitorare am un loc liber in program. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.