Baieții și blogurile feminine

Mda…veți spune că nu prea se pupă treaba asta, dar eu mi-am făcut câțiva prieteni băieți de când am blogul și-mi mai fac. 😀

Am văzut acum pe twitter un mesaj de la Arhi care spunea:

Dacă mă întrebați pe mine, omul are dreptate. Ce-l interesează pe el că eu, de exemplu, scriu despre ce oja folosesc sau, ia să văd despre ce naiba mai scriu, despre cum am prins cel mai mare peste? Stai, că asta cu peștele, s-ar putea să-i interesesze și pe băieți. Ce mai scriu…despre olimpicii romani la fizica sau ce-ți pui în bagajul bagajul pentru Deltă. Asta cu bagajul clar nu-i interesează pe domni că ei îs cu inițiativa, stabilirea destinației și achitarea sejurului, marunțișuri. Pe noi pică greul cu bagajul. Bine măcar că-l cară ei. Sau mașina lor. 😀

Lăsând gluma la o parte, oare de ce sunt domnii așa de exigenți cu noi. Ce-ar vrea ei să scriem ca să le păstrăm interesul? Să ne spună, domnule, să știm și noi.

Vreți să scriem despre fotbal? Ei bine putem s-o facem.Eu, cel putin, pot vorbi despre fotbal exact ca un microbist înrăit. Nu știu exact cine cu cine-i combinat, de fotbaliști vorbesc, n-am avut nici măcar curiozitatea să văd rochia de mireasă a noii neveste a patronului de la Dinamo, dar pot vorbi despre ce s-a întâmplat în meciurile echipelor românești din preliminariile UEFA și pot chiar să dau niște pronosticuri pentru clasamentul grupelor Europa League din care fac parte echipele romanești calificate.  Și da, știu si eu că finala se va juca la noi. : D Am să scriu despre fotbal, am s-o fac,  numai să-mi spuneți că asta vreți să citiți pe un blog feminin.

Și-s multe chestii despre care nu vrem să scriem ca să vă lăsăm și vouă, domnilor, subiecte. Nu ca nu ne-am pricepem. Exact cum sunt sigura că și voi ați putea scrie despre ce-au mai făcut aia mici, numai că lăsați nevestelor bucuria asta de a povesti despre năzdrăvani. Ar fi chiar fain să facem un schimb din ăsta odată: noi să scriem ca niște băieți și voi ca niște fete. Cred c-ar ieși o chestie de tot rasul. La propriu.  🙂

Oricum, ideea e că nu vrem să ne tineți deoparte, iar ce scriem noi,și uneori mai și dezbatem, să fie acolo într-un colțisor de blogosferă, căreia îi pune feminină. Vrem ca ce scriem noi să vină în completarea a ceea ce scrieți voi. Pentru că-i loc pentru toată lumea și nu ar fi frumos ca pe voi, baieții, să vă citească numai băieți, iar pe noi, fetele, să ne citească numai fete. Știu, e fain cu băieții la bere, numai baieți între băieți, e fain și cu fetele la film, numai fete între fete, dar trebuie să recunoaștem cu toții că atunci când sunt și fete și băieți la un loc, atmosfera e mult mai faină.

Așadar, băieți, ori ne luați așa cum suntem, ori ne apucăm să scriem despre cum se montează casetofonul pe mașină (oare tot casetofon îi zice?), că știm și noi că firul roșu-i plus și firul galben e minus. Sau cam așa ceva. 😀

(Visited 41 times, 1 visits today)
Miruna

Ehh .. Arhi mai exagereaza un pic pentru ca nu toate bloggeritele sunt la fel . Mai exista fete care se uita la fotbal,carora le place sa mearga la pescuit si concureaza cot la cot cu barbatii lor sau cate si mai cate subiecte de discutie care i-ar viza,poate,pe masculi.

nina

@Miruna- Arhi stie ca nu toate bloggeritele sunt la fel, e super-exigent si e dreptul lui, dar m-a starnit. 🙂

@Maria- nu, fara ei nu se poate, asa cum nici fara noi nu se poate. 🙁

coana zoitzica

si de ce nu scriem noi despre fotbal sau alegerea unui sac de cm (ciment)? nu pentru ca nu stim nimic despre subiect, ci pentru ca i-am complexa cu cunostintele noastre si ei nu ar mai avea despre ce sa scrie 😛

nina

@mihai- hahaha, si eu ma ciesc cu aceeasi placere si pe mie si pe Arhi. Ce naiba bre, cum sa fim mutanti, nu vezi ca eu sustiun sus si tare ca-s o femeie normala? 🙂

@iji- cred ca-l supraestimezi daca matale crezi ca el pe la 9 ani avea barba si chelie. 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.