Se poartă galben de Bourjois

Adina de la Hotcity și-a făcut un obicei din a-mi trimite din când în când cele mai noi produse de make-up, uneori înainte de lansarea lor pe piață, pentru a le folosi și a-mi spune părerea sinceră, și ea insistă pe faza asta cu sinceră, despre ele. Așa s-a întâmplat și cu câteva zile înainte de a pleca în concediu, când m-a anunțat că-mi trimite ceva și am primit astea:

Dap, o oja galbenă, ultima fiță de anul ăsta, și un luciu de buze incredibil, care înainte de a-ți face gura ca mura îți albește dinții. Exact, ați înțeles bine, asta-i treaba lui să-i albească și prevăd că  nu vom mai avea nevoie de dentist atunci când Bourjois se va hotărî să facă luciul care pune plombe. 😀

Bineînțeles că în timp ce eu îmi făceam o pedichiura cu care aveam să dau pe spate toți peștii din Dunare, Iulia și Sonia au pus mâna pe luciu și au venit la mine zâmbind larg cu niste dinți așa de strălucitori că la soare te puteai uita, dar la ele ba. S-au și ciondanit un pic, deh, femei în devenire, care-s în stare să se și bată pentru un produs bun de înfrumusețare.

Lăsând gluma la o parte (pentru cei care se întreabă care glumă, le garantez că a existat una, dar am șters-o) pedichiura mea a rezistat cu succes o săptămână pe baltă și-ar mai fi rezistat poate, dar am băgat-o în nămolul de la Lacul Sarat și prafu’ s-a ales. De picioarele mele, că oja era tot acolo, pe unghiile degetelor și parca nu se lasă deloc dusă.

Oricum, n-a fost om care să-mi vadă pedichiura și să nu aibă ceva de zis. Cei mai mulți au zis de bine, restul m-au întrebat de unde am oja. Acum toți o cunosc (din spusele mele, evident) pe Adina. 🙂

Luciul îmi place și mai mult ca oja, mă însoțește acum peste tot,  partea pentru dinți nu știu dacă-i și albește, dar le dă o strălucire foarte faină și mentolează respirația, iar parte de luciu își face și ea treaba cu succes. Știu că sună aiurea de tot să te dai cu Bourjois pe baltă la Blasova, dar pentru că-mi crăpaseră tare buzele de la soare și nu aveam altceva la îndemână, l-am folosit, și nu mică mi-a fost mirarea când am văzut căbuzele mele reveniseră la viață după numai câteva ore. So, nu-i bun numai să te facă frumoasă, uneori te ajută și la sănătate. 🙂

Așadar, două produse care mie îmi plac foarte mult, pe care le voi folosi cu mare drag în continuare și pe care dacă m-ar ține buzunarul le-aș cumpăra fără să le compar cu nimic. Bine, la ojă aș alege o nuanță mai normală, nu de alta, dar și pe asta mi-au luat-o fetele, chiar dacă ele n-au voie încă s-o folosească. 🙂

Later edit

Uite, Miruna, așa arată, partea albă-i pentru dinți (eu am observat doar că-i face mai strălucitori, dar cică-i și albește):

(Visited 116 times, 1 visits today)
Anka

Hai, măi, Nino, dă-le voie fetelor să se deie cu ojă, că mai sunt câteva zile de vacanţă, n-o fi foc! Trebuie testare avizată, dragă, de fete de oraş, nu la Blasova! :))) (glumesc, ştii tu)

nina

@Anka- sa mai creasca un pic si apoi le las. 🙁

@Maria- uite ca ne-a raspuns Adina si a zis ca pot fi deja gasite in magazinele Sephora, Douglas si in boutique-urile care comercializeaza produse ale brandului.

Copila blonda

Dinti mai albi? Vreau şi eu!!! :))
Spune-mi un pic cum e… chiar te dai cu ceva pe dinţi sau din culoarea rece a gloss-ului păleşte galbenul strălucitor? Haide, că sunt foarte curioasă!!! 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.