Oameni și oameni

Îmi plac oamenii care se țin de cuvânt. Dacă mă gândesc bine, am un fel de stimă și față de cei ce din varii motive nu-și pot respecta cuvântul dat, dar te anunță că nu s-a putut, îți spun ceva, o minciună poate, dar ceva ce îți dă ție impresia că îi pasă de tine și că nu vorbești singur. Atunci când tu ți-ai respectat partea ta de angajament, te aștepți ca și celălalt să se comporte corect. Păcat că sunt din ce în ce mai puțini cei care se obosesc să facă asta și se îngroașă vertiginos rândurile celor care nu-și respectă partenerii de afaceri. Știți, relațiile acestea nu prea au viitor, oricat ar avea ambele părți de câștigat din asta.

Bineînțeles, asta se poate extinde și la relațiile de prietenie dintre oameni, este  ca și cum te-ai duce la întâlnirea cu fata care-ți place luna asta, iar ea n-ar mai apărea. Nu te sună, nu-ți trimite nici măcar un sms, și ce-i mai grav, nu te refuza de la început. Și te trezești stând ca prostul în față la Ateneu. Dacă te-a împins romantismul să o aștepți ținând în mână o floare, e și mai jenant.

Vouă nu vă e ciudă când oamenii de la care aveați așteptări vă dezamăgesc? Că mie tare mi-e ciudă. 🙁

(Visited 74 times, 1 visits today)
Mihai

foarte adevarat, cei care imi fac asa isi pierd toata increderea. Eu daca nu sunt anuntat cel putin cu 3 ore inainte ca nu mai trebuie sa fac chestia respectiva, ma supar rau 🙁

nina

Nu intelegi pentru ca nu esti baiat. Mi-a spus mie unul ca el in fiecare luna se indragosteste de alta fata. 😀

@Mihai- da, am impresia ca pe vremuri, cand nu existau atatea cai de comunicare, oamenii erau mult mai parolisti.

Mihai

Si ce faci in cazul asta ? Cum ii tratezi pe acesti “parolisti” ?
Ce te faci daca ii tratezi asa cum merita si ti se reproseaza ca esti un om inflexibil, care nu “intelegi”, fixist si asocial samd samd.
Nu e retorica, e din experienta proprie, din nefericire.

nina

@Ioana- esti de belea! 🙂

@Mihai- desi as vrea sa-i pot trata la un moment dat cu aceeasi moneda, nu cred ca am sa pot. Eu daca zic ca-i acum, apai e acum, si daca totusi nu-i, atunci imi pun cenusa-n cap de numa. 🙁

Glass and Iron

De ce jenant ? Poate ca a avut un accident si nu a mai putut ajunge (ati vazut “Love Affair”, nu ?) sau poate ca sunt de vina Capulet-ii aia de parinti care, cand au auzit cu ce Romeo se intalneste pretioasa lor Julietă, i-au confiscat telefonul, i-au taiat internetul si au inchis-o in camera sau poate ca este o greva spontana, programata de saptamana trecuta, a celor de la transportul orasenesc … cate nu se pot intampla, nu-i asa ? Ce este jenant sa te lupti cu obtuzii de Capulet ? Sau sa fii victima unor sindicate neomenoase care nu tin seama de dragostea inflacarata ?

Ca idee, daca nu ai incredere in partener(a) si esti din cale afara de sensibil(a), vii la fix si daca nu este pe acolo, nu te opresti, te plimbi prin imprejurimi, ca sa bati la ochi :), nu stai ca un boţ de mamaliga, uitat pe un raft. Si daca nu apare in binecunoscutul sfert academic, o treci la capitolul “lectii de viata”.

Nu accept ca un barbat sa intarzie. Prezenta la timp este un semn de respect pentru ambele sexe dar daca unei femei i se mai accepta o mica intarziere (ca deh, este femeie) unui barbat nu i se accepta sub nici o forma. Ba nu, exista o forma : spital sau morga. Daca nu esti in spital sau la morga, nu ai voie sa intarzii sau sau nu dai un semnal, dar nu cu cinci minute inainte de ora de intalnire. Sau poate ca ar merge, dar numai daca mesajul este “Draga mea, te rog sa ma ierti, am avut o mica problema, imediat cum imi pun astia ghipsul, plec spre tine”.

Nu am asteptari … daca stiu ca este parolist(a) nu are rost sa am “asteptari”, stiu ca se tine de cuvant. Daca nu este parolist(a), nu are rost sa am asteptari, doar stiu ca nu se tine de cuvant si intarzie.
Sa nu vina deloc si sa astept “etern” pana se ofileste roza ? asta inseamna ca este ceva grav : sau a patit ceva (este grav) sau sunt fraier (este si mai grav) :).

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.