Cum vă spuneam…

ne-am luat un coș de baschet pe care l-am montat pe unul din pereții casei. 😀

Deși locul e cam strâmt, activitatea asta cu aruncatul la coș după un dribling scurt sau chiar direct de la distanță, reușește să ne obosească destul de repede. Hmm, dar ce senzație mișto ai atunci când faci mișcare de plăcere și nici nu-ți dai seama când trece timpul. Până și fetele s-au experimentat un pic, mai ales că se trezesc direct cu gândul la minge și adorm cu gândul tot acolo. Urmează să ajungă lideri pe clasa lor. Asta-i provocarea.  😀

Pe cuvânt de pionier că asta-i cea mai tare investiție pe care am făcut-o în echipamente de petrecut timpul liber sau cum naiba se cheamă chestiile astea de gen.

(Visited 69 times, 1 visits today)
dojo

Misto investitie. Asa poate prind si ele mai mult si vor fi printre primele alese in echipe. Plus ca un pic de miscare chiar nu face rau si, cand ai si o minge, parca are alt farmec 🙂

căpcă1

imi pare rau sa te contrazic, mai ales ca e vorba de casa ta …panoul este montat total gresit…ma mir ca sotul tau, care-am vazut ca e un tip priceput, nu si-a dat seama ?!
panoul se monteaza in dreptul unui geam, de regula cat mai mare, abia dupa aia se exerseaza suturile de la distanta… :))

nina

@dojo- da, asa speram si noi sa fie din ce in ce mai bune, mai ales ca le place mult. 🙂

@Anka- n-am fost dar mi-a spus si mie cineva ca se lucreaza. Abia astept sa ajung. 🙂

@Capca1- stai linistit ca n-a gresit. E geam imediat in dreapta, deci sunt intrunite toate conditiile. 🙂

cafea_amara

Cat de curand o sa investesti sin in geamuri noi, dar e un pret mic pentru performantele si distractia copilelor. Merita! 🙂

Anka

Ha-ha! Ce crezi că a primit azi soţul de ziua lui de la colegii de serviciu? Minge de baschet de NBA, frate! Numa’ bună pentru tendonul lui proaspăt scos din gips! 😀 Un fel de mesaj “don’t give up”, zic io! Aşa că, un campionat inter-cartierean tot l-om face cumva! 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.