Lucrăm la andrele

Jambiere.  Hai că-mi ieși de-o rimă.

Să vă explic. Abilități practice înseamnă în aceste zile, pentru elevii clasei a V-a a liceului Waldorf din București, tricotaj manual. Și nu orice fel de bentiță sau fular, ci jambiere. Două. Lucrate la 5 andrele, exact așa cum pe vremuri bunica ne făcea ciorapi de lână. Am avut câteva perechi din astea, ah, ce călduroase erau. Dacă n-ar fi trebuit să am încălțămintea mai mare cu un număr ca să ma încapă, le-aș fi luat și când plecam de acasă. 😀

Cum clasa despre care vă spun, din care cu multă bucurie fac parte și fetele mele, numără nu mai putin de 30 de copii, doamna profesoara ne-a rugat pe noi parintii sau bunicii, dupa caz, să-i dăm o mână de ajutor, să punem noi ochiurile pe andrele și să lucrăm câteva rânduri pentru a putea apoi copilul mai ușor să intre în producție.

Așa că e usor de ghicit cum mi-am petrecut seara eu si bunica fetelor (mai ales ea). Dacă eu am inteles ca trebuie sa fac cateva randuri și m-am oprit (cel portocaliu e lucrat de mine, nu v-ați fi așteptat, știu), bunica și-a luat treaba în serios și dacă n-o opream la timp, n-ar mai fi avut copilul Iulia ce să facă la școală.

Fetele însă sunt departe de a fi înțeles cum se lucrează cu andrelele (sunt și puțin în urmă față de colegii lor, care au mai lucrat și-n anii precedenți), iar eu, sincer, până zilele trecute nici nu credeam că mai există  așa ceva pe piață. La andrele mă refer.   Chiar mă gândeam la un moment dat, de ce mai învață copiii ăștia să tricoteze, când probabil asta nu le va folosi niciodată la nimic. Însă unul mai deștept ca mine, mi-a spus că nu lucrul în sine e esențial, ci modul în care o fac, ordinea cu care lucrează se va vedea mai târziu în felul în care își vor rezolva și celelalte treburi, bla, bla… Oare așa va fi?

Edit later: Iulia și-a uitat lucrul acasă. 😀

(Visited 236 times, 1 visits today)
Liviu

În Râmnicu Sărat sunt vreo 2-3 magazine specifice, cu fire de toate culorile. Mă trimetea mamaia să cumpăr de acolo. Ciudat, magazinele erau pline de pensionari :). Vânzatoarele sunt
îmbracate în alt fel de haine decât cele de lână…

ioana toma

copila mea, eleva in clasa I a aceluiasi liceu (ce tareeeee e la liceu deja, si n-are nici 7 ani impliniti?!) e deocamdata la lucrul cu lina. Cica din ghemotoacele de lina trebuie sa faca firele cu care mai apoi vor impleti si ei. Ce zici poate punem de-un troc la sfirsit? Tare-mi mai place scoala asta!

crisa

Buna Nina si la multi ani pe noul an! Sa ai (impreuna cu familia) un an prolific! Am citit un art aici : despre Waldorf : http://www.suntparinte.ro/invatare/62-gimnazial/2334-viziunea-unui-parinte-la-vremuri-noi-costuri-noi
asa ca o sa te intreb aici despre Waldorf. Daca ai vreun email poti sa mi-l trimiti sa iti scriu personal. Sint total de acord cu scoala facuta practic, nu teoretic si mai ales cu profesori care nu mai cred ca “bataia e rupta din rai”…Asa ca doresc sa te intreb mai multe despre sistgemul Waldorf din Romania. Stiu ca exista doar un liceu care inglobeaza si scoala pina acum in Bucuresti (cit despre gradinite sint mai multe).
Multumesc. We placut.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.