De pe stradă

Declar în cunoştinţă de cauză că atunci când prestezi muncă fizică n-ai chef de scris. Am încheiat declaraţia.

De câteva zile ne străduim să punem gresie în una din băi.”Punem” e un fel de a spune pentru că de fapt Sorin face toată treaba ( măsoară, taie, lipeşte, măsoara din nou, fixează, etc. ),   eu doar îi dau plăcile de gresie/faianţă la mână şi, cea mai grea munca dupa parerea mea, curăţ după chitul de rosturi. 🙁

Ieri, mai exact aseară, mă faţâiam între baie şi terasă, cu treabă desigur,  şi-am  văzut pe stradă, cu ciudă recunosc,  cum ceilalţi oameni n-aveau legătură cu apăsările noastre legate de gresie şi faianţă şi-şi petrec sfârşitul de zi cum ştiu ei mai frumos.

De exemplu, era pe stradă un tătic cu copilaşul lui pe care se străduia să-l iniţieze în mersul cu rolele. Dacă la început totul părea să meargă bine şi cel mic începuse chiar să prindă viteză, la un moment dat s-a întâmplat ceva (probabil o pietricică la una din roţi) şi copilul s-a dezechilibrat şi-a căzut. Ce mai vaiet, ce mai plânset…

Tatal, calm, îl ridică pe băieţelul de vreo 5 ani şi încearcă să-i spună că aşa e până înveţi să mergi cu rolele, te mai împiedici, mai cazi. Copilul plangea din ce in ce mai tare şi nu dădea semne că ar vrea să se oprească din urlet.

– Hai tati, nu mai plânge, e normal să mai şi cazi pâna înveţi…

– Măăăă doareeee, hăăăă…

– Lasă, tati, că-ţi trece, hai să mergem mai departe.

– Hohohoo măăăăăăăăbăăăă doareeeee că am căzut hăăăă…

– Aşa păţesc, tati, toţi băieţii, mai şi cad, se mai şi lovesc. Nu mai plânge, hai să mergem mai departe să mai încercam.

– Hăăăăă, mă doare, am căzut… hăăăă (plâns).

Dialogul a avut loc chiar sub balconul meu timp de vreo cinci minute (în cazuri din astea 5 minute înseamnă mult), aşa că am auzit discuţia până la capăt.  Încheierea a fost cam aşa:

Copilul:

– Hăăă, nu mai vreau să merg, hăăăăăă, am căzut…hăăăăă…

Tatal:

–  Ai căzut, ce să-ţi fac eu dacă eşti prost? Ia,  gata, treci în pizda mătii acasă că m-am săturat.

Copilul:

– Hăăăă, am căzut….

Ştiu că sunteţi curioşi aşa că o să vă spun:  baia a ieşit foarte misto. 😀

(Visited 54 times, 1 visits today)
viatanomada

:)) cam ata tine rabdarea lor,mamele sunt de vina intotdeauna si tot ele trebuie sa rezolve treburile,dar e bine ca din cand in cand incearca di Domniile Lor Tatii sa mai faca d’astea.Brava cu baia si eu am terminat renovarea,mai stau vreo 10 zile pe aici si apoi in vacanta ,ca alta nu mai prind pana la anu’ .

cafeaua_neagra

Taica-miu era foarte rabdator si calm. Acum a mai imbatranit, dar tot nu-i rau.
Echilibrat omu`, pacat ca nu se poate spune acelasi lucru si despre fii-sa.

dojo

Felicitari pentru rezultat, banuiesc ca domnu’ Nina a facut frumos, iar sotia a curatat cum trebuia 😀

In ceea ce-l priveste pe tatal respectiv, unii nu stau excelent cu rabdarea. Nici cu educatia, pentru ca finalul a fost apoteotic de-a dreptul.

nina

@Nicu- is ocupate bre, n-au timp de net. 😀

@Dojo- iti spun, boboc a iesit. 🙂

@relansat- da, o fi o tehnica pentru campioni si noi nu stim.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.