Nu mai avem nici simţ estetic

Nu ştiu alţii cum sunt dar eu n-aş asorta niciodată o rochie de ocazie crem cu nişte pantofi negri. Nici albaştri. Nici roşii. N-am studii de specialitate ca să-mi dau cu părerea, n-am nicio competenţă în sensul ăsta, dar îmi place să cred că m-am născut cu ceva simt estetic.

Din întâmplare am ajuns aseară să butonez telecomanda televizorului până am ajuns la programul 28, acolo unde era o emisiune în care câteva fete  (parca 4) erau îndemnate să asorteze o ţinută de ocazie. Adică, li se dădea un model (o fată un pic cam grăsuţă şi fără sâni pentru rochia aia, dar astea-s detalii) îmbrăcat (modelul)  într-o rochiţă scurtă crem cu talia sub sâni, marcată (talia) printr-o serie de pietre mari argintii, iar fetele trebuiau să accesorizeze ţinuta cu ce credeau ele de cuviinţă: pantofi/sandale, cercei, coliere, brăţări, geantă… pentru a fi gata de un eveniment.

Prima fată a pus modelului pantofi negri de stradă şi un plic negru cu auriu. Am ştiut că-i pierdută, nu asortezi niciodata negru la crem mai ales la ţinutele de seară şi nici auriul la argintiu.

A doua a pus modelului cercei mari albaştri, pantofi albaştri şi plic bleumarin. Am zis că mai rău nu se poate.

Hehehe, a apărut apoi acelaşi model accesorizat, de o altă concurentă, cu pantofi şi plic roşii. Sau grena, n-am văzut prea bine că deja mi se pupăzase văzul de atâta lipsă de bun gust. A, asta cu pantofii grena îi pusese în urechi modelului şi nişte cercei lungi cu ciucuri ca ăia de la steag. Vă spun, era de “Doamne fereşte”.

Ultima a încălţat, în sfârşit, nişte sandale modelului, dar din păcate pentru ea le-a ales tot negre şi cu toc mult prea mic. 🙁

Atunci am închis televizorul şi m-am gândit ce-aş fi pus eu la rochiţa aia, tot aşa , în caliatate de simplu muritor, nu cine ştie ce stilist vestimentar. În primul rând aş fi strâns părul modelului, care era neglijent lăsat pe umeri făra nicio coafare. Apoi aş fi machiat-o, era vorba de o ţinută de seară şi un machiaj adecvat era indispensabil. În picioare i-aş fi pus nişte sandale finuţe argintii şi gata. Fără plic, făra nimic la gât. Simplu.

Ce-o fi frate aşa de greu să accesorizezi o ţinuă? Parcă noi româncele eram renumite pentru felul în care ştim să ne îmbrăcăm… Off…

Ca să nu mai spun de stiliştii (sau ce erau oamenii ăia) care jurizau. În afară de una singură, Alina Numaiştiucum, care se vedea că ştie ce vorbeşte, ceilalţi n-au zis decât că totul arată ieftin sau au repetat ce spusese deja Alina.

Concluzia: nu mă mai uit la televizor în următoarele 6 luni. 😀

(Visited 1,045 times, 1 visits today)
Isolda

Romancele n-au stiut NICIODATA sa se imbrace . Mitul asta s-a nascut tot in Ro mergand pe principiul ” magar pe magar se scarpina !”
Pt o mai buna intelegere a situatiei uita-te cu atentie in jurul tau intr-o zi , nu mai mult de 5′ si-o sa-ti crape retina de atata kitsch .
Romancele-s frumoase si atat !!! N-au clasa , n-au acea finete innascuta , n-au simtul estetic nativ .
Bineinteles ca exista si exceptii dar nu despre exceptii vorbim acum .

nina

@Pariuri sportive- n-are legatura simtul estetic cu locul de unde-ti cumperi hainele. 😉

@Isolda- probabil, dar eu auzisem ca ale noastre se ingrijesc, au grija de felul in care arata, spre deosebire de alte natii. Oricum chiar daca a fost, n-a mai ramas nimic. 🙁

Darael

Bunul gust si buna cuviinta merg mana in mana cu buna crestere…. mare lucru ceri tu de la poporul roman, normal sa nu gasesti ceea ce cauti.

Cu fetele noastre, ce sa zic ?
Sunt frumoase, dar frumoase sunt toate femeile lumii…. problema e ca ale noastre se “expun” si poate de aceea au primit emblema de dragute. Dar daca stai si privesti de departe, incepi sa te intrebi cine le sfatuieste in domeniul sprancenelor, unghiilor sau hainelor…. si descoperi ceva interesant: nimeni ! “Merg” cum merge turma si e ok pentru ele, dar e trist cand le analizezi in amanunt.

In sfarsit, asta e.
Mie imi plac toate cele 3 miliarde de femei…. sunt un pofticios adica 😀

Madalina

Eu cred ca ne-au prostit tipele care apar la tv, care se imbraca si se machiaza ziua ca si cum ar fi seara si se duc in club. Nu mai spun revistele de moda ce poze pun, ma apuca durerea de cap. Am vazut un un model care avea hainele cu toate animal-print-urile imaginabile. Sper sa nu mai vad asa ceva prea curand.

Ma uit visatoare la pozele mamei si ale bunicii. Ce croiala simpla avea imbracamintea, si parul- ce simplu si frumos aranjat, putin fard, putin ruj si un nelipsit zambet.

Cred ca problema de fapt este ca nu avem incredere in simtul nostru estetic, ne gandim mereu ce o zice cutare designer, cutare ruda care s-a plimbat prin Europa, cum se imbraca nu-stiu-ce vedeta.

O zi faina!

brontozaurel

Am vazut combinatii de crem si negru reusite. Deci dupa mine asta merge. Asta ca idee generala, ca de vazut n-am vazut n-am vazut rochita respectiva.

Crem cu albastru chiar nu merge.

Crem cu rosu… depinde. Doar daca era un rosu sters, spre alb.

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.