Butelia roşie

Cine mă cunoaşte şi s-a plimbat cu mine cu maşina, fie şi numai câteva sute de metri, ştie că am în portbagaj un mini-stingător din ăla de maşina. Nu, n-am deschis portbagajul de fiecare dată să-l arăt. Se aude. Puternic. Da, stingatorul.

Să vă explic. Maşina mea e mică. Nu are loc special pentru butelia rosie aşa că am lasat-o pur şi simplu liberă în portbagaj, lângă trusa medicală.  Fiind cilindrică, la fiecare frână sau accelerare mai cu scârţ stingătorul se restogoleşte şi se buşeşte de unul din pereţii potbagajului, scotând un mare zgomot înfundat. Poooc. Tare de tot.

Nu-i om pe care să-l fi luat în maşină şi care să nu ştie asta. Majoritatea m-au crezut pe cuvant când le-am spus despre cei vorba, la câţiva a trebuit să le arăt şi doi chiar au încercat să-i găsească un loc fix. N-au reuşit.

Maşina o am de 4 ani şi stingătorul la fel. Vă imaginaţi că pe mine nu mă mai deranjează deloc, ba din contră, dacă nu-l aud, încep să mă gândesc ce am în portbagaj de-l blochează. Da, se întâmplă să mai pun uneori câte ceva în spate şi astfel butelia să nu mai aibă loc de întors, dar asta se întâmplă rar şi pentru scurt timp.

Mai dau, din când în când, pentru câte un drum scurt maşina, colegilor de serviciu. Când se întorc îmi înmânează cheile şi-mi spun invariabil: ” Ce draqu ai, măi nene, în potbagaj, că bubuie de zici că-i bombă?!”

Da ştiu, ar putea să explodeze. Am un coleg care n-a avut norocul meu şi stingătorul i-a explodat în portbagaj, umplându-l cu o spumă densă şi albă care cu greu poate fi spălată. I-au luat baieţii de la spălatorie tarif triplu. Al meu însa e din ala bun, n-a explodat. Nu încă.

M-am gândit de multe ori ce să-i fac. Să-l pun într-o cutie? N-am facut-o. Să-i fac un suport special? Asta ar fi ideal, dar nici vorbă de pricepere în sensul acesta. Am încercat să-l bag dedesubt, lângă roata de rezervă. Nu merge, că strică aspectul şi stă preşul ăla din portbagaj ridicat şi naşpa. Îmi vine cam o idee pe lună despre cum aş putea să-l poziţionez ca să nu se mai mişte. Toate s-au dovedit a fi proaste. N-a mers nimic.

Voi unde aveţi pus stingătorul în maşină? Poate îmi daţi o idee, nu de alta, dar presimt că se sparge beşica.

Sursa foto

(Visited 155 times, 1 visits today)
Cristina

la noi sta pe langa picioarele mele daca imi aduc bine aminte da are suport special :)da nu se gaseste suport de cumparat?

Draw For Joy

La mine e prins cu o chinga speciala. De fapt a venit odata cu masina prins acolo.
Dar te inteleg cand spui ca te simti confortabil ca auzi zgomotul. Eu uneori ma simt bine cand aud un tantar inainte sa ma culc.

nina

@Cristina- si la mine a stat o vreme pe jos prin masina, doar sa nu-l mai aud. A stat pana l-am simtit la picioare intr-o zi, in timp ce conduceam. L-am azvarlit atunci la loc in potbagaj.
Voi mai veniti sau nu? 😀

@Draw For Joy- da, asta inseamna nervi de otel. 😀

@Odorizante auto- cum spuneam, stau bine cu nervii daca il suport de 4 ani. 😉

Calin

Io n ma probleme cu el pt ca nu am asa ceva. Daca l-as avea si a face zgomot cred ca la al 4 lea zgomot m as opri, l as scoate si i-as da una de asfalt de numa’ numa’. nu stiu cum rezisti sa l tot auzi.

In schimb am alte prostii prin portbagaj care bintuie pe acolo.

Deci ideea ar fi sa ti iei un cos de plastic rabatabil in care se poate pune rufe, cosul e cit de cit aderent si cred ca ar incapea dihania acolo.

nina

@Elena- spui tu asta acum, ca si eu ziceam asa la inceput, dar pana la urma a inceput sa ma relaxeze busitura aia. Insa ii deranjeaza pe ceilalti pasageri. 🙁

@calin- stii ca nu-i o idee rea. In cos cu el! Stai ca imi vor trebui cel putin 2 ani sa fac rost de cos. 😀

morena

Hahaha, imi recunosc masina in povestea ta 🙂
Mereu si inevitabil am ceva in portbagaj care se rostogoleste.
Cel mai des, cateva sticle cu apa, pe care mi-e lene sa le car in casa, sau lichid de parbriz, chestii mai…nepericuloase, dar zgomotoase 🙂

nina

@morena- daaa, sticlele de apa la mine se plimba prin fata scaunului din dreapta, desi au locul lor in portiera, nu stiu cum naiba ajung tot timpul pe jos. 🙂

Smilla

Eu am primit de la frate-meu o geanta cu arici. Ariciul se prinde de mocheta de pe margini si nu mai fuge prin tot portbagajul. Cred ca se gaseste pe la real/ carrefour sau la benzinarii.

Darael

Stingatorul incearca de 4 ani sa te convinga sa il iei in brate si tu nimic… cum rezisti cand il vezi cat e de mamos si plange dupa tine la fiecare drum 😀 ?

nina

@Adrian Moisa- daca imi dadeai asta pe mail gaseam o solutie, dar asa… Tie nu-ti pasa, mie nu-mi pasa. 🙁

@Smilla- mai, mi-ai dat o idee geniala. Eu am croitoria acasa. Imi fac azi un saculet cu snur in care sa bag stingatorul si ii cos pe dinafara doua benzi de arici ca sa-l lipesc de mocheta din portbagaj. Bravo! Bine ai venit! Stiam eu ca voi gasi o solutie cu ajutorul vostru. 🙂

@Darael- 🙂

Whole Lotta Love

Fiind masina de serviciu, balanganeala din portbagaj poate fi expresia unei nemultumiri fata de angajator(i).
Poate ca ti-ai dori intr-un fel sa explodeze. Fie si numai… in portbagaj. 🙂

dojo

Corsa mea are in portbagajul infim niste “buzunare” pe lateral. Niste capace de plastic si ceva spatiu pe acolo. am indesat rahatul acolo, ca ma teroriza. Alta data a fost sub “placa” din portbagaj (am o chestie despartitoare,care imparte spatiul pe orizontala. Cum am tot felul de rahaturi in portbagaj, nu se aude numai el 😀

nina

@dojo- si eu l-am pus sub placa despartitoare dar nu stiu cum face ca tot timpul iese si se rostogoleste de nebun. Azi imi e gata husa, deci s-a terminat. 🙂

miluch

nu uita sa il verifici daca nu este expirat sau daca are manometru sa nu aiba acul pe “rosu”, nu de alta dar sa nu il bagi degeaba in husa. deci o alta problema rezolvata 🙂

nina

@miluch- l-am verificat, nu-i expirat. Fiind masina de serviciu, cred ca au grija colegii mei de la parcul auto sa ni le inlocuiasca din cand in cand. Habar nu aveam de asta. 🙂

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.