De n-ar veni vremea noastră

Avem o firmă mică de producţie confecţii. O avem de ani buni şi ne-am descurcat bine până acum. Am primit cu strângeri din dinţi şi dat mărunt din buze fiecare  modificare a politicii fiscale din ţara în care trăim. Dar acum cred că ne-a ajuns cuţitul la os. De ceva vreme comenzile au fost sporadice şi din ce în ce mai mici. Având cheltuieli de regie apropiate de zero (firma e în curtea noastră) nu se pune problema de închis sau chestii de gen, dar ne punem din ce în ce mai serios problema, ce ne facem cu taxele astea mari pe care urmează să le plătim?

TVA 24-25% şi impozit pe profit 20%. Cu alte cuvinte creştem preţurile către clienţii finali (datorită creşterii TVA), clienţi finali aproape inexistenţi şi în condiţiile de acum, apăi când s-or mări preţurile şi plătim impozit mai mare la bruma de profit. Ce gândesc ei, hai că se poate!

Ziarele afirmă că firmele şi plătitorii de impozite vor fi nevoiţi să suporte din propriul buzunar ineficienţa guvernării. Eu zic doar atât: când bugetarii ies în stradă se cheama grevă, când restul celor ce muncesc se hotărasc să ia taurul de coarne,  să intre-n parlament,  sa dea cu ei de pământ, să şteargă pe jos cu matracucile din  senat, se cheamă revoluţie.

(Visited 60 times, 1 visits today)
Stranger

@nina: reactia ta este o reactie tipic romaneasca (fara suparare sau fara dorinta de a jigni)

Toate ziarele, analistii si geniile politice analizeaza si critica cresterea TVA’ului si a impozitului, dar NIMENI – repet NIMENI nu vine cu o solutie.

Recunosc, guvernarea este proasta; OK hai sa vedem de ce si sa comentam DAR hai s’o facem o saptamana, o luna, dar NU un an intreg si inca continuam.

Cand terminam de comentat aceste cresteri deja o sa ne trezim ca alte probleme au aparut si iar ne vom plange ca avem probleme; FARA sa cautam solutii.

Dintre toti marii analisiti n’am auzit unul sa vina cu o solutie.

Guvernul are de ales intre a concedia bugetari si a creste taxele.

Practic intre a te certa cu rudele sau cu poporul. Nu stiu cum e cearta la tine cu rudele, dar sincer prefer oricand sa ma cert cu 20 milioane de oameni dacat cu rudele 😛

Care ar fi solutia ta? 😛

Dili

e nasol, si maine o sa fie si mai rau… si orice solutie geniala ai gasi, nimeni n-ar pune-o in practica fiindca din cate stiu nu ai puteri legislative si nici amici majoritari pe unde trebuie. Nu e corect ce se intampla, si mi se pare ca e iremediabil. Naspa.

nina

@Stranger- nu stiu de ce te astepti sa gandesc altfel daca eu sunt romanca? 😀
Acum multi ani sa tot fie vreo 15, cand mama si-a luat autorizatia de functionare pentru firma de productie confectii, functionarul acela care i-a inmanat hartia de valoare, cu lacrimi in ochi (serios vorbesc) i-a spus: “Doamna, aveti o comoara in mana, productia va fi viitorul acestei tari, nu mutatul marfurilor dintr-un depozit in altul si vandutul lor la a zecea mana.”
Si da, eu sunt genul de om care prefer sa ma cert cu rudele (sau sa le trimit la munca), decat sa duc de rapa 20 de milioane de necunoscuti.

@Nicu- taci ca mi-am adus aminte ca TVA-ul a fost odata 18% si alta data 22%.

nina

@dili- nu veau sa fiu de acord cu tine desi nici nu te pot contrazice. Orice idee buna de iesire din criza ar avea urmari abia in 2-3 ani, ori nimeni nu-i poate convinge pe conducatori sa-si asume anii astia aproape imposibil de suportat fara revolte sociale.

Stranger

@nina: “productia va fi viitorul acestei tari, nu mutatul marfurilor dintr-un depozit in altul si vandutul lor la a zecea mana.” – doar 50% adevarat- vezi China si alte tari – ce nivel de trai au oamenii acolo.

eu as mai adauga “productia DE CALITATE va fi…” 😉

doar ca la noi nu exista calitate…facem mult si prost…in orice domeniu

Dili

nici eu nu vreau sa fiu de acord cu mine, si de obicei sunt incapatanata rau :DDD Ai dreptate cu rezultatele pe termen lung, din pacate asta ar presupune unitate si interese comune, si nu vad de unde 🙁

Darael

Ura.

Astept cu nerabdare sa se intample. Si se va intampla. Daca nu astazi, maine…. si daca nu cresterile acestea, tot o sa fie alte cresteri.

De ce ma bucur ?
Pai e simplu de explicat: o sa murim toti. Cei care pot sa faca ceva, o sa renunte in cele din urma la tara asta si o sa plece…. fara acest impuls, o sa tot stea in jug aici si urmatorii 100 de ani muncind pentru boci.

Iar ceilalti…. pai celalti o sa aibe sansa (nesperata de ei) ca sa se bucure de alegerile pe care le-au facut. Tin sa amintesc tuturor ca ACEST popor (nu chinezii / americanii / rusii) au votat un securist in fruntea tarii si au dat gir unor hoti sa guverneze.

Va pup.

PS> @stranger – nu reactia lui Nina e romaneasca, ci a TA. Nina isi da seama ca o sa moara cu cresterea de taxe si plange pentru asta. Dar tu sustii un guvern incapabil si ne acuzi pe NOI, care platim taxe ca Noi nu avem solutii….. nici nu ar trebui sa avem. Gasca de hoti de la putere de aceea e platita de NOI ca sa aibe solutii si sa sustina sanatatea, bunastarea noastra si…. culmea, sa ne ajute sa traim decent.

Inchei asa cum o fac de fiecare data: bucurati-va de ziua de azi. Maine va fi mai greu !!!

Stranger

@Darael: da, ai dreptate (ironic). Acesta este si motivul pt care americanii de exemplu ies din criza. Pt ca sunt cateva sute de oameni care conduc si gasesc solutii si restul se plang. WRONG.

Sa stii ca cei care au gasit solutii nu s-au bazat doar pe conducatori. Fiecare trebuie sa contribuie cu ceva. Si noi romanii contribuim: cu LACRIMI – altceva nu suntem in stare.

Btw…nu sustin acest guvern..nu ai inteles ideea…

Ideea de baza e sa nu ne plangem…daca avem solutii sa le spunem…daca nu sa facem ceva sa ajutam tara asta..altii si-au dat viata pt ea fara sa se planga si noi ne plangem ca va creste TVA’ul.

Bravo romani!!!!

nina

@Darael- as vrea sa spun ceva da’ nu-mi vine. 🙁

@Stranger- si daca va creste TVA-ul si va renflori comertul la negru, crezi ca rudele despre care vorbesti isi vor primi in continuare salariile marete?

Stranger

@nina: ceea ce se pierde prin cresterea comertului la negru e mult sub ceea ce se castiga prin cresterea TVA’ului.

Sincer sunt PRO cresterii TVA’ului si CONTRA unui nou imprumut de la FMI 😉

Gabi

Draga Stranger, sa inteleg ca tu ai o solutie si vrei sa o impartasesti?… Esti atat de sigur de lacrimi si neputinta incat trebuie sa-ti pui problema ca sunt in realitate ale tale. Tot ce crezi tu ca vezi in altii este cel mult empatie. In rest esti doar tu.

Stranger

@Gabi…in afara de cresterea TVA’ului si a impozitului nu vad pt moment nici o solutie – nu zic ca nu ar mai fi si altele.

Doar ca nu critic aceasta solutie, sau daca o fac, o fac o zi si atat; apoi vad ce pot face sa depasesc situatia.

Isolda

Tocmai ce am citit stirea minune : reducerea salariului minim pe economie cu 25% , a pensiilor cu 15% etc .
E frumoasa viata in Romania !!!
Ma intreb de ce nu se confisca averile obtinute ilegal ale granzilor mioritici ??? Asta insa n-ar fi o solutie , nu ???
Normal , noi vrem egalitate da’ nu pt catei .

Stranger

@Isolda, @nina, @Gabi…se pare ca ai nostrii conducatori m’au ascultat…nu s-au plans…ci au gasit solutii 😛

@Isolda – Au de ales, in a renunta la o parte din angajati sau in a micsora salariile.

Imagineaza-ti statul ca o firma care merge in pierdere. Patronul are de ales:
1. Micsoreaza salariul
2. Reduce personalul

Very very very simple

dojo

Stranger, americanii NU ies din criza, nu te speria. Suntem in NY de 2 luni si am vazut destule magazine sau spatii pentru restaurante INCHISE. In Manhattan, in 100 de metri erau 2 shop-uri ce faceau clearance si anuntau ca inchid. In Queens, la 2 km de casa prietenilor nostri, s-a inchis UN SPITAL. St.John ii zice. Cam cat Judeteanul nostru de “mic”. Am inteles ca s-a mai inchis saptamanile astea unul mai prin “centru” asa.

La prietenul nostru la firma s-au dat afara 34 de oameni intr-o tura, pentru ca sunt prea multi angajati in secunda asta, la ce vanzare fac. Si este cea mai puternica firma din USA in ceea ce priveste un anumit produs. Deci nu e un serele din asta ca al meu sau al ninei.

Sistemul medical este scump, sunt milioane de americani care nu au acces la sanatate si sute de mii pe an falimenteaza anual pentru ca firmele de asigurare nu le achita facturile (desi teoretic se califica si au platit ‘premium’ ani de zile).

Sunt scandaluri, MTA (sistemul public de transport in NY) a crescut pretul biletelor cu 25%, cam peste tot au fost scumpiri.

Nu, nu sunt nici ei iesiti din criza, inca e destul tambalau cu bancile, multi intra in default cu casele, pentru ca realizeaza ca nu merita sa plateasca atat de mult pentru o casa care nu mai valoreaza decat o fractiune din valoarea pentru care s-a stabilit mortgage etc.

O inteleg pe Nina, pentru ca resimt si eu toate masurile idioate luate de ai nostri. Si sunt un contribuabil ce si-a platit darile si nu a cerut niciodata nimic de la stat. Mi-as dori insa un sistem care sa functioneze ceva mai bine totusi. Chiar ca si la americani. Loviti teapan de criza, inca simt destule aspecte negative, dar nu stiu sa le fi scazut conducerea pensiile doar pentru a mai umple niste gauri facute de cativa smecheri.

E mult de comentat din pacate.

Nina, bafta sa ai forta de munca sa treci peste toate. Vom supravietui, ca asta am invatat …

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.