Televizorul

Soţul meu vroia să mergem ieri să-mi ia televizor. Da, aşa zice el, să-mi ia, mie, de parcă eu stau singură. 😀 Ştiu eu strategia lui, vrea să mă sară la cadoul de Paşte. 😀

Ăsta ar fi al treilea televizor pe care îl cumpărăm în ultimele două săptămâni.

Îmi aduc aminte de timpurile, nu foarte îndepartate,  în care din supermarketuri la fiecare 5 cumpărători ieşea unul cu o cutie mare de TV. Plină. Pe vremea aia tata socru’ ţinea un magazin de televizoare second hand şi vă daţi seama că ce primea mai mişto, mergea direct la noi în camere. Ei bine, televizoarele alea ne-au ţinut până săptămâna trecută, când au început să cadă unul dupa altul. Al nostru, de exemplu, face când ţi-e lumea mai draga şi acţiunea mai interesantă, o dungă luminoasă pe mijloc. Adică se stinge, şi-i rămane doar dunga asta pe ecran. Reporneşte, desigur, după aplicarea unei lovituri puternice în dreapata sus. A venit deci vremea noastră să luăm televizoare.

Aşa zice Sorin, că dacă e să mă asculte pe mine, n-am mai lua nimic. În ultimul an (sau au trecut mai mulţi cred) în afară de câteva filme şi ceva transmisii sportive, nu ştiu dacă m-am uitat la televizor, legat, o zi întreagă. Adică, dacă stai aproape toată ziua pe net, nu prea mai ai ce sa afli nou de la TV, aşa-i?

În afară de asta, televizorul îmi folosea ca suport pentru multe chestii (nu, nu pentru peşte), un aranjament, o ramă foto, etc.  Ce fac cu astea dacă iau televizor subţire, pun eu problema, tot ca să mai amân noua achiziţie.

N-a fost să fie. Argumentul suprem folosit de dl. Costea, a fost că anunţă ăştia ploaie pentru zilele de Paşte, aşa că e musai să avem televizor bun.  Până la urmă n-am avut încotro, am fost şi-am luat telelevizor, l-am instalat şi am pus un film. Am adormit pe la jumătate şi intentionez să văd azi continuarea.

Spor la treabă şi vouă!

Sursa foto

(Visited 301 times, 1 visits today)
nina

@mRCosmin- bre, daca tu crezi ca eu as avea vreun cuvant de spus in ceea ce piveste achizitia de aparatura in casa noastra, te inseli amarnic. 😀

brontozaurel

nu mai am tv de aproape 8 ani de cand nu mai stau cu ai mei, nu imi va mai trebui vreodata 🙂 am calculatorul. ma uit la ce vreau, cand vreau, cat vreau, pot sa pun pauza, sa las pe mai tarziu… eu controlez totul 😀

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.