Stilourile

De ceva vreme, la teleshoping prezintă ăştia un set de stilouri, pixuri, creion….etc.,  care scriu singure şi arată frumos.

Cum tata socru stă mare parte din zi şi se uită la televizor,  a hotărât de la el putere, că având două nepoate eleve, una mai silitoare decât cealaltă, să le faca cadou câte un set din ăsta. Acum nu-i puteam strica plăcerea bunicului, aşa că el a dat comanda şi acum trei zile am primit acasă seturile minune.

Evident că în tot timpul care a durat de la comandă până au venit trusele, am tot vorbit cu fetele despre cât de mult ar trebui ele să preţuiască aceste stilouri, pentru că sunt cadou de la bunicul lor şi ar fi frumos să le păstreze mulţi ani, să le dea şi ele copiilor lor (fabulam desigur).

Revenind, acum că au venit am hotărât eu să le dau la şcoală un stilou si un creion la fiecare, iar restul fiecărei truse l-am pus sus. Bineînţeles că s-au răzgândit, după o zi, în loc de stilou ar fi preferat un pix, dar nu unul care scrie negru ci

unul care scrie albastru şi tot aşa…toata ziua umblăm la truse.

Au trecut doua zile de când cu stilourile noi. Aseară la masă soţul meu îşi aduce aminte de poveste şi le întreabă pe fete:

– Apropo de scris, mai aveti, ceva în truse?

Sonia se uită atent în ochii lui şi îl întreabă, puţin încruntată:

Care truse, tati?

(Visited 862 times, 1 visits today)
Alex

=))…ei..copiii :)))…
Eu personal nu am mai scris cu stiloul de la varsta fetelor tale cred. Era tot la fel…stilou de la bunicu’, aveam şi unu de la părinţi, acu’ nu cred că mai am vre’unu din ele 🙂

Ada

Si eu scriu cu stiloul la serviciu. Am o trusa pix cu stilou si mereu imi scriu task-urile in agenda cu stiloul… vorba ceea “amintirile ma chinuiesc”. 😆

Malve

Eh, si eu am fost ca ele, bine cred ca mai rau, dar nu intram in detalii 😆 Sincer, eu nu mai folosesc stilourile, decat la treburi mai importante, de obicei pixul e intrumentul principal de scris, dupa tastatura 😀

nina

@Malve- bine spusa asta cu “dupa tastatura”

@Mihai- hai bre, nici chiar asa, trusele inca exista, usor descompletate dar exista. Sonia a facut un spirit de gluma. 🙂

Nicu

Mie mi se pare reactie Soniei absolut normala.Iti spun si de ce! Tu scrii un articol pe blog, care ti se pare absolut genial, cel mai bun articol de pana acum. Astepti sa ai comantarii cu zecile. Constati ca ai doar 5 comentarii.
Sesizezi nuanta?

Zicolorata

Nina, dar cum sunt seturile, merita? Intreb fiindca si sotul meu isi doreste asa un set, le-a vazut si el la TV, dar eu sunt cam sceptica atunci cand vine vorba de produse de la teleshopping….

nina

@Zicolorata- daca-i pentru sotul tau, atunci merita, pentru ca eu cred ca trebuie pretuit. Fetele mele scriu cu ele, dar nu le-am dat tot setul pe mana.
Tinand cont ca sunt 5 instrumente de scris care in magazin luate separat sunt sigur cel putin 20 lei fiecare, daca mai punem la socoteala si rezervele si faptul ca sunt toate “ca din set” eu zic ca merita. E un cadou frumos! Ar trebui sa-l iei tu pentru el, dar mai intai sa treaca 8 martie, zic. 🙂
Bine ai venit!

Zicolorata

Nina, multumesc mult! Am sa ii fac surpriza de ziua lui, pe 16 aprilie si cum am inteles ca trimit 2 seturi, unul va fi pentru mine 😉 Ma bucur ca am dat peste blogul tau, imi place mult. Noroc cu seturile, asa te-am gasit! Pupici!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.