Am un nou job

Nu, nu mi-am dat demisia de la jobul actual, doar că mi-am mai luat unu, pe perioadă determinată. 😀

De câteva zile mă tot  gândesc dacă şi cum o să mă descurc. M-am lăudat că pot să fac lucrul ăsta şi aşa e când te ia gura pe dinainte şi vrei să impresionezi cu orice preţ. Ei, uite că mi-a reuşit partea cu angajarea, însă greul abia acum începe.

Am obţinut jobul de manager de proiect la magazinul  online Azerty. Cel mai nasol e că nu-i pot ţine minte numele şi ori îl schimb în detoateit.ro (ceea ce tre’ să recunosc că-i aproape imposibil) ori explic undeva ce înseamna, îi fac o poveste, spun  de la ce vine sau ce a fost în capul ălora care au ales numele acesta, pentru domeniu în România. Eu am învaţat aşa: ca lumea să-şi amintească de tine, e foarte important să ai un nume uşor de ţinut minte. Azerty. Aţi retinut? Stiaţi de ei? Ei bine veţi şti de azi.

Să zicem că asta e, avem numele ăsta AZERTY. Primul lucru ar fi, să fac o campanie/concurs puternică în online, la care să pun în joc premii în obiecte comercializate pe site. Nu vor fi produse alese de noi (echipa Azerty), ci ceva de o anumită valoare, câstigatorul/câstigatorii ar urma să-şi aleagă singuri ceva de pe site. E important să-l răscolească singuri.

Scopul acestei campanii ar fi ca 80% din utilizatorii de internet să asocieze numele AZERTY cu un magazin online de IT&C. Adică dacă şeful de la IT, dintr-o companie, vrea urgent doua harduri de server, primul nume de magazin online specializat care să-i vină în cap, să fie AZERTY.

Tot în acest scop aş încerca să închei câteva parteneriate cu bloggeri de top (nu neaparat primii 10 dar oricum macar din primii 200) pentru câteva bannere/eventual şi articole postate de către aceştia pe blogurile proprii.

Site-ul arata ok, adică se poate creşte afacerea accelerând alte canale, nu modificând structura site-ului. Aş mai adauga însă produse complementare. De exemplu n-am gasit pe site, distrugatoare de documente. La noi e o noua moda asta cu distrugerea de documente, mai ales CD-uri.

Sau harduri externe pentru laptop. E criza, mulţi în loc să-şi schimbe laptopul, îi mai ia un hard şi-o memorie.  Parerea mea.

M-aş concentra pentru asta  pe relaţia cu furnizorii şi aş dezvolta-o până într-acolo încât să fiu la curent, dacă nu zilnic, măcar o dată la câteva zile, cu stocurile lor.  Nu aş încheia contracte decât cu importatorii, sau acolo unde este imposibil asta pentru moment, aş alege distribuitori de top, care să lucreze cu marfa pe stoc şi de la care eu să obţin termene de plată. Aş face astfel afaceri pe banii lor, ceea ce mi-ar da posibilatea să fiu la rândul meu destul de maleabila în lucrul cu clientul final.

Alt lucru pe care l-aş face ar fi să trimit echipa de vânzări la un curs de customer care. Un bun om de vânzări cu care clientul i-a legătura, il poate face din potenţial client-client fidel, doar după o primă discuţie. De asemenea le-aş da angajaţilor pe lângă salariul fix, comisioane din fiecare vânzare realizată. “Un angajat motivat şi mulţumit” iţi poate creşte afacerea mai mult decat “cele mai mici preţuri de pe piaţă”.  Fiecare om de vânzări ar trebui să aibă o bază de clienţi pe care să o administreze şi către care să trimită newslettere, fara a face însa spam.

Aş mai vrea să mă asigur că departamentul garanţii ştie ce are de făcut. Clientul este de foarte multe ori dispus să plătească ceva în plus, dacă ştie că va avea prioritate la service/garanţie. Aici iar intervine relaţia cu furnizorii, cu care trebuie avute agreement-uri, pentru garantie şi service post garantie, foarte ferme.

Acestea fiind spuse nu-mi rămâne decât să sper, că Azerty or să vrea să-mi acorde credit pentru a pune în practică toate astea. Dacă nu, mă voi descurca eu cumva şi fără jobul ăsta.

Acest articol a fost scris pentru concursul SuperBlog 2009.

(Visited 33 times, 1 visits today)

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.