Femeia intre 30 si 40 de ani

De fapt am vrut sa scriu FEMEIA. Intre 30 si 40 de ani e mai mult decat oricand poate in viata ei, femeie. Pentru ca pana in 30 este copil, fata, domnisoara sau ce-o mai fi, iar dupa 40 este cu precadere mama, bunica si ce-o mai fi.

In astia 10 ani de care vorbesc, te regasesti tu, femeia.

La 30 de ani intelegi ca nu mai esti un copil, desi mama poate te asteapta inca seara cu mancarea calda acasa. Incepi insa sa te gandesti, daca nu cumva ar trebui sa stii mai multe despre mancarea cu pricina, decat numele ei si cateva ingrediente. Si iei urgent masuri. Inveti sa gatesti.

La 32 de ani intelegi daca ti-ai ales sau nu, sa faci in viata ta ce-ti place, desi poate inca n-ai terminat doctoratul sau nici macar al doilea master. Incepi insa sa te gandesti daca asa ti-a fost scris, acesta-i oare talentul tau cel mai mare sau viata te-a purtat pana aici fara sa-ti dai seama. Si iei urgent masuri. Alegi sa faci meseria care-ti place.

La 34 de ani intelegi ca ai nevoie sa nu dai socoteala nimanui, vrei libertate, desi iti va lipsi  siguranta caminului parintesc. Incepi sa te gandesti la independenta si iei urgent masuri. Chiar daca asta inseamna sa stai o vreme singura, alegi sa nu mai stai cu ai tai.

La 36 de ani ai nevoie sa stii ca esti frumoasa, desi ti se spune inca destul de des asta. Incepi sa te gandesti ca frumusetea exterioara  nu v-a dura vesnic si ai nevoie sa te concentrezi pe frumusetea interioara. Si iei masuri urgent. Pui suflet in toate deciziile importante care urmeaza.

La 38 de ani ai nevoie sa stii ca cineva drag e alaturi de tine la bine si la rau, desi el e poate acolo de ani buni. Incepi sa te gandesti ca e timpul sa oficializezi relatia. Si iei masuri urgent. Te casatoresti.

La 40 de ani ai nevoie sa stii ca inca esti FEMEIE. Chiar daca tu simti ca esti tanara in continuare, corpul tau s-ar putea sa-ti joace feste. Este poate ultimul tren pe care il poti prinde, daca vrei sa ramana un suflet in urma ta. Si iei masuri urgent. Devii mama.

Sunt niste pasi firesti pe care ii facem toate, nu neaparat in ordinea asta si nu neaparat la varstele astea. Departe de mine gandul sa spun, ca dupa asta viata de femeie se sfarseste. Nu. Nici vorba. Devine insa atat de complexa, incat avem nevoie de perioada asta in care sa ne pregatim pentru ce va urma. Si va urma, credeti-ma….

(Visited 1,052 times, 1 visits today)
nina

@cristina- exista cazuri (de exemplu tu, chiar si eu) in care femeile trec mult mai devreme prin situatiile descrise. Nu stiu daca e bine sau e rau, important este ca noi fiecare sa facem asta atunci cand consideram noi de cuviinta si cand simtim ca e timpul. Desigur, noua ne ramane mult mai mult timp pentru ce va urma…. 😀

nume de cod 29

Uite cum ma faci tu sa cuget luni de dimineata la birou in loc sa muncesc…
Am stat si m-am gandit ca, pana acum am facut tot ce am crezut eu ca e bine si imi place sa cred ca nu am gresit foarte tare.
Sper din tot sufletul sa imi ramana muuuult timp pentru ce va urma. 🙂

coana zoitzica

aloo…mersi frumos de incurajari, ca eu tocmai ce am pasit aici, dar am mici nelamuriri.
1.cum sa invat sa gatesc? pai crezi ca n-am ceva mai bun de facut? plus, vrei sa dea faliment restaurantele?
2.sper sa nu mai stau inca 4 ani 😉
3.pai tu crezi ca la 40 de ani o sa-mi mai arda de copil? atunci imi pregatesc dosarul de pensionare 🙂
4.chiar NU este suficient UN singur master? stiu ca mi-ai mai spus sa fac vreo 2-3, dar totusi? la mine in cartier se poarta maxim 1, nu stiu la altii 😉

nina

@coana zoitzica – cu placere!
1.Vorbeam de oua ochiuri cu cartofi prajiti 🙂
2.Aha, deci inca nu s-au saturat de tine 😀
3.Dosarul de pensie o sa ti-l faca copilul tau cam pe la 30 de ani, cand tu o sa ai 70 si nu vei mai vedea sa scrii 🙁
4.La mine in cartier nu se poarta nici unul. Cica tre’ sa fii un pic atent in facultate. 😉

coana zoitzica

pai eu sunt bucatar sef atunci, ca am trecut de faza cartofi prajiti si oua ochiuri. aha, asta era faza, sa fiu atenta in facultate …pai in timpul facultatii am ridicat shorley-ul, ca era bodega ordinara si ai vazut ce mare a crescut acum ;), asa ca am necesitat continuare sa ridic si everestul din romana 🙂 daca ma apuc de doctorat, salvez industria alimentara din bucuresti 😉

Adela

In urma cu 2saptamani, cand mama mea a implinit 50 de ani, m-au napadit amintirile perioadei cand ea avea 36, 38, 40 de ani. Doamne, cat era de frumoasa! Nu ca acum n-ar fi. Si cat era de fericita! Ma repet, nu ca acum n-ar fi. Ori poate amintirile imi joaca mie feste si de fapt eu mi-aduc aminte de mama, cea vazuta prin ochii mei de copil inocent. La 50 de ani, farmecul de la 30 a fost nevoit sa fie readaptat, revizuit, adaugit… pentru ca primul cuvant care-mi vine in minte gandindu-ma la mama, cea de acum, e: eleganta!
Dar amintirea stralucirii ochilor mamei o intalnesc acum la sora mea, care a implinit 30. Ea e acum parca mai frumoasa ca oricand, hotarata ca niciodata pana acum, radiaza si transmite prin toti porii implinire si satisfactie.

Tamora

Pe 1 Ianuarie 2010 implinesc 32 de ani. Nu sunt nici hotarata, nici frumoasa, de implinita ce sa mai zic… Lucrez de la 19 ani, am teminat o facultate, un master, am o slujba de bugetar-cu munca multa-si bani putini. Nu am un acoperis al meu si nici perspective. De toate grijile de azi, intre 20 si 27 de ani, nu-mi pasa. Femeia de AZI, la 30 de ani este foarte rar implinita prin propriile puteri.

nina

@Tamora- Bine ai venit! Nu intotdeauna e esential ca acoperisul sa fie al tau. Eu am o multime de prieteni care stau cu chirie si care ar putea lejer sa-si cumpere o casa a lor, insa refuza sa o faca pentru ca nu sunt siguri ca vor sa ramana aici. Unii aici in Romania iar altii aici in Bucuresti. Daca ma intrebi pe mine eu cred ca esti la varsta perfecta pentru a hotari ce vei face in continuare c viata ta. Numai bine, curaj si la multi ani pentru apropiata aniversare!

Cristina

merci de link. stau pe picioarele mele de la 21 de ani, iar de la 24 fac ce imi place 😉 cred ca m-am miscat cam rpd, nu?:)))
acum, un pic peste 30 simt ca nu am gresit cu nimic in alegeri (ok, poate face exceptie fosta relatie, dar aia e altceva).
cred ca am norocul de o perioada absolut superba in viata mea acum: jobul pe care il ador, sotul pe care il ador si multe calatorii.
sa auzim doar de bine!

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.