Inapoi

Cu cat inaintezi in varsta, cu atat iti vine sa te intorci in trecut. Nu numai in trecutul tau, ci si al parintilor si bunicilor tai. Iti e frica ca nu cumva urmasii lor, adica tu, copii tai sa nu-i uite. Ti se pare ca asta ar fi nedrept. Ei meritau sa fie tinuti minte. Si iti este ciuda ca, povestind azi copiilor tai despre strabunicii lor, ei nu-s asa de receptivi, cum ti-ai dori tu poate, sa fie.

Ati inteles ceva? Nu? Si ce daca. Nu recitesc, nu modific, a fost un gand, si-l las asa.

Le-am spus azi fetelor o poveste adevarata. Au ascultat atente, cu ochi mari si sinceri de copii si la sfarsit au spus: “Mami, povestea asta este inventata?”

Am convingerea, ca ele candva vor intelege, ca nu toate povestile sunt inventate.

(Visited 33 times, 1 visits today)
Nina

@miluch- si eu cred la fel, probabil undeva spre varsta mea, cand or sa fie parinti la randul lor 😀
Totusi mie bunica mea mi-a spus cand eram mica o poveste, cu unchi de-al meu, care a pierdut niste oi intr-o padure, apoi s-a intalnit cu un lup, s-a luptat cu lupul, ma rog, ceva SF. Am crezut ca povestea aia e adevarata, pana pe la 18 ani.

nume de cod 29

Nu vor uita. Nu-i lasam noi p-astia mici sa uite. Eu mai fac cate o sesiune de povestiri cu fiica-mea, si acum e mult mai receptiva decat era pe vremuri. Sta si ma asculta muta si pe urma intreaba si ea daca chiar e adevarat. Unele au devenit intre timp legende urbane. Nu uitam. Nu avem voie sa uitam…

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.