Posts Tagged ‘vise’
Am vrut să fiu…
Mar
LiaLia are chef de depănat amintiri și plasează o leapșă care la ea a sunat foarte amuzant, așa că mă iertați dacă mie nu-mi iese. 
“Ce vrei să te faci când vei fi mare, puișor?” era laitmotivul întâlnirilor cu mătușile și prietenii părinților. Răspundeam invariabil “milițiancă”. Aveam un spirit justițiar foarte dezvoltat, alimentat probabil de filmele chinezești , gen “ Biciul fermecat” sau “Sora 13”. Am ținut-o așa până l-am cunoscut pe adevăratul Garcea. Locuia la două blocuri de noi și avea un băiat în clasă cu mine. Copilul se amuza teribil pe spinarea tatălui și ne povestea tot felul de măscări în care era implicat bătrânul lui. Într-o zi ne-a spus că la o întrebare venită din partea copilului, de genul “Tată, Berlin este capitala Germaniei Federale sau Democrate?”, omul i-ar fi răspuns degajat: “Nu știu tată, că noi nu lucrăm cu nemții”. Respectul pentru tagma milițienească mi-a scăzut proporțional pe măsura ce tot aflam astfel de povești.
Colegul meu nici nu bănuia că din vina lui m-am reorientat pentru o vreme spre medicină. Apreciam maxim halatul alb de doctor, până într-o zi când am văzut la televizor un reportaj dintr-un abator și am văzut că și cei care tranșează porcii, tot halate albe poartă. Mi-a trecut repede și tare mă bucur că a fost așa, nu-mi place să văd oameni în suferință așa că am trecut mai departe.
Am cochetat ani întregi cu sportul și tare mi-aș fi dorit să fac performanță. Poate aș fi reusit, poate nu, aveam o fărâmă de talent și foarte multă determinare, dar ai mei, deși în rest mi-au dat voie să fac ce vreau cu viața mea, nu m-au lăsat să practic sportul la nivel de performanță. Ei știau una și bună: dacă pierzi vremea la antrenamente, n-ai să mai înveți carte. 
Apogeul în legătură cu ce voiam să devin, a fost atins în jur de clasa a XI-a, când am vrut să ajung șef de stat. Ca să fiu sigură că nu ratez asta, trebuia doar ca indiferent ce-mi va rezerva viața, eu să nu fac niciun compromis. Aveam eu în cap o chestie, cum că dacă fac totul corect, atunci când voi fi președinte ( nu era chestie de dacă, ci doar de când) nu-mi va putea reproșa nimeni nimic. Adică nu voi putea fi șantajată. Totul era să nu fac nimic de care să-mi fie rușine peste ani. Serios vă zic, așa gândeam atunci și așa gândesc și acum, chiar dacă azi dorința de a fi președinte nu numai că a pierit, dar mi-ar fi plăcut ca ea nici să nu fi existat. 
M-am gândit la ce n-am vrut să fiu și nu am găsit nimic. N-am spus niciodată de vreo meserie că nu vreau s-o fac. Cred că dacă ar fi vorba de viață și de moarte aș face orice,cu condiția să respecte totuși cerința aia cu “să nu-ți fie rușine de ce-ai facut”. Aa, nu, mint, e ceva ce n-aș face în veci. Nu mi-aș face niciodată, dar niciodată, firmă de pompe funebre. Am zis.
Îs curioasă ce-și doreau să devină pe vremea când erau niște puștani: Nicu (poate așa mai scrie și el ceva), Criserb (nu știu de ce, dar bănuiesc că ceva inventator a vrut să fie) și Sabina (poate-și face timp acum că a terminat cu examenele, numai de n-ar considera asta scris la comandă).
Visul
Sep
Luni mi-am pus telefonul să sune la ora 6 (aveam o treabă de rezolvat) şi bineînţeles că nu a mai resetat nimeni alarma aia aşa ca, deşi ieri nu l-am auzit, azi dimineaţă a sunat a nesimţire. M-am ridicat fără de deschid ochii, am oprit sunetul de fanfara răguşită care venea din telefon şi se oprea undeva departe în ungherele casei, dupa care m-am aşezat în pat să mai dorm vreo oră. Asa a început…
Măi fraţilor, se făcea că locuiam într-un apartament de bloc, cu două camere. Sufrageria era dată cu fundul în sus pentru că venise fratele meu şi-mi adusese un obiect de mobilier lăsat moştenire de-ai mei, un obiect care nu se mai potrivea nicăieri la el acasă şi acum stătea în mijlocul sufrageriei mele. În sufrageria asta, înainte de apariţia obiectului care nu era nici masă nici dulap, dar şi masă şi dulap, exista o masă. Masa dispăruse.
V-am pierdut? E, aşa mă simţeam şi eu, pierdută în casa asta necunoscută care era totuşi a mea, în momentul în care aud o voce ce mă strigă din bucătărie. Era Hădean. Adi Hădean. Gătea. La mine în bucătăria din vis, care nici măcar nu era o bucătărie de vis.
Omul venise să ne faca ceva bun de mâncare, ceva care necesita un tocat de carne. Pe lângă faptul că Adi se făcea că nu bagă de seamă haosul din casă, se simţea în bucătărie în elementul lui şi pe deasupra mai ştia că am eu un robot deştept care ştie să toace carne. Am. Robotul apărea chiar şi în vis, numai că era complet dezmembrat. În aşa hal de dezmembrat că nici producătorul lui nu cred că mai era în stare să-l monteze la loc.
Îmi era aşa de ciudă… Zic, uite mă, vine omul odată la mine, pe deasupra mai e şi dispus să gătească, şi aici gaseşte haos, mobile în mijlocul casei, robot complet nefuncţional şi chiriaşi. Nu, chiriaşii nu erau gândaci, or fi fost şi din ăştia, dar n-am avut eu timp să-i văd. Când spun chiriaşi, mă refer la faptul că mai era în casa asta din vis o fată care spunea că locuieşte cu chirie în dormitor. WTF!
Visul s-a terminat aşa cum a început, brusc adică. S-ar putea să ştiu şi de ce l-am avut: de 42 de zile nu-mi mai merge cuptorul de acasă. Imi trebuie cuptor nou. Nu mai pot face prăjituri, nu mai pot găti la cuptor, poate din cauza asta visez să-mi gătească Hădean.
Pătuţul
Mar
Gata. Mi-au trecut toanele rele, au revenit cele bune. Am închis necazurile într-o cutie mica şi am acum o cutie nouă şi mare pe care vreau să o umplu cu lucruri frumoase.
De câteva zile caut să comand un pat supraetajat pentru camera fetelor. M-au înnebunit de cap cu asta şi am zis că merită să-l primească de Paşte, in loc de papusa chicco bello.
Ieri, în sfârşit, am găsit pe cineva care nu mi-a spus direct că nu mai sunt (paturile sunt făcute undeva în Ungaria dacă nu mă înşel). Omul mi-a promis că încearcă să mi-l trimită până-n sărbători, mi-a facut şi reducere pentru că nu are culoarea pe care am vrut-o eu, etc.
Sunt curioasă dacă asta se va întâmpla. Poza reprezintă varianta solicitată de mine.
Cand il primesc (vine de undeva din tara, din cauza asta nu ma duc eu sa-l iau) vi-l arat si voua. Eu toata copilaria am visat la un pat din asta. Am ramas doar cu visul si am zis ca macar caprele astea ale mele sa aiba unul.
Leapsa
Ian
1.Luaţi cartea cea mai la îndemână, deschideţi la 18 şi scrieţi aici al 4-lea rând
Woodward il intreaba inca o data cum ajunsese sa se implice in acest caz. – Toti oamenii presedintelui- Carl Bernstein & Bob Woodward
2.Fără să verificaţi, cât e ora?
10.30
3. Verificaţi!
11.06
4. Cum sunteţi îmbrăcat(ă)?
Pantaloni de trening gri si bluza verde. Papuci roz cu gri si cu verde, bentita roz.
5. Înainte de a răspunde la acest chestionar, la ce vă uitaţi?
La ultimele conversatii de pe twitter.
6. Ce zgomot auziţi în afară de cel al calculatorului?
Vocea unor personaje de desene animate.
7. Când aţi ieşit ultima dată şi ce aţi făcut cu ocazia respectivă?
Aseara, am vizitat un magazin de mobila si am baut o cafea.
8. Ce aţi visat ieri noapte?
OMG. eram la New York cu familia si cu zoso. Ne dusesem acolo pentru o conferinta pe probleme de blogging. New York-ul era plin de zapada dar in spatiile verzi florile erau inflorite ca vara. Stateam la un hotel cu gangsteri, zoso avea si el pistol si apa calda nu curgea decat pana la 16.
De ce a trebuit sa fac eu leapsa asta chiar azi cand am avut visul asta ciudat?
9. Când aţi râs ultima dată?
Rad acum.
10. Ce aveţi pe pereţii încăperii în care sunteţi?
Tablouri si carti.
11. Dacă aţi deveni multimilionar peste noapte care ar fi primul lucru pe care l-aţi cumpăra?
Ceva de baut.
12. Care este ultimul film pe care l-aţi văzut?
Big Stan
13. Aţi văzut ceva neobişnuit astăzi?
Nu, abia m-am trezit.
14. Ce părere aveţi despre acest chestionar?
Dragut.
15. Spuneţi-ne ceva ce nu ştim încă!
Benjamin Law, un om de afaceri englez, a transformat pentru prima data hainele care nu mai puteau fi purtate in materii prime pentru noi materiale textile. El a inventat doua materiale noi : shoddy si mungo, bazate pe lana recuperata din haine vechi, combinata cu lana noua. In 1860, in orasul Batley, Anglia, se produceau peste 7000 de tone din aceste materiale.
16. Care ar fi prenumele copilului dvs. dacă ar fi vorba despre o fetiţă?
Dacă aş mai avea o fetiţă, aş vrea să o cheme Maria.
17. Şi dacă ar fi vorba de un băiat?
Rares.
18. V-aţi gândit deja să locuiţi în străinătate?
Da, dar nu ni se potriveste, deocamdata.
19. Ce aţi dori ca Dumnezeu să vă spună când intraţi pe porţile Raiului
Te asteptam.
20. Dacă aţi putea schimba ceva în lume (în afară de politică), ce aţi schimba?
As transforma minciuna-n adevar.
21. Vă place să dansaţi?
Da.
22. George Bush?
N-am nicio parere legata de subiect.
23. Ce aţi văzut la televizor ultima dată?
O comedie.
Leapsa a fost luata/furata/sparlita de la ruxandra si merge mai departe la beti, nicu, coana zoitzica, tanti jeni si malve. Evident e liber pentru oricare dintre voi s-o ia, cine mai doreste, cine mai pofteste. Succes dragii mei!
P.S. mRcosmin e invitat special, sa raspunda la leapsa de la mare departare.
Visul
Noi
Azi am nevoie de un tălmăcitor de vise. Acum să vă văd!
Se făcea că am plecat în Scoţia, să ne petrecem o vacanţă, într-un vechi castel transformat în hotel de lux. Eram cu Sorin şi fetele plus prietena mea Carmen, datorită căreia ne hotărâsem noi să mergem acolo. Ea aplicase pentru un job de administrator de hotel şi după o perioadă lungă de interviuri şi teste, primise jobul.
Am ajuns acolo şi am fost întâmpinaţi de proprietarul locului, un tânăr foarte frumos şi atât de manierat încât de noi fetele ne uitam la el ca la soare, pentru că prea fuseseră ursitoarele darnice cu dumnealui. El a recunoscu-o pe Carmen din prima şi i-a spus că este exact aşa cum şi-a imaginat şi că văzâd-o şi-a confirmat că făcuse alegerea cea mai bună hotărându-se la ea. Singurul lucru care îl făcuse să stea puţin în cumpănă înainte de a se hotărî sa-i dea eu jobul, a fost faptul că i s-a părut un pic timidă, dar probabil că vor depăşi ei timiditatea asta împreună.
Am fost apoi cazaţi. Dacă la intrarea în castel nu am văzut nimic care să ni se pară extraordinar în afara dimensiunilor impresionante ale hotelului, înauntru am rămas toţi cu gurile căscate. Era absolut copleşitor totul, iar ce mi-a rămas mie mai clar în minte au fost drumurile pe care trebuia să le parcurgem pâna în camere. Nu erau simple culoare sau scări ci trebuia să parcurgi întâi un labirint, să mergi apoi pe un buştean placat cu ceva aderent, să te strecori printr-o intrare mică şi să alegi una din uşile care iţi apăreau în faţa la un moment dat. Orice uşă alegeai, ajungeai de fiecare dată în camera în care te-ai cazat iniţial. Camerele erau mobilate exact ca în vechile castele, numai că totul părea nou şi foarte, foarte frumos. Geamurile dădeau spre o grădină suspendată sau cam aşa ceva, grădină din care venea sprea noi cântecul păsărelelor şi mirosuri demenţiale, de trandafiri, santal şi ambră.
Am coborât apoi în curtea interioară a castelului unde era animaţie mare şi unde luxul din interior nu ajunsese. Aici era un lac mare plin de nuferi, înconjurat de pescari cu cizme lungi care te îmbiau cu peşte proaspăt prins, pe care îl puteai da la fript în crâşma de pe mal. Mai era acolo o bodega în care puteai bea vin şi ţuică fiartă şi unde oaspeţii castelului făceau o gălăgie infernală şi-şi îmbiau copiii să se ducă la locul de joacă sau la piscina acoperită de la parterul hotelului.
Undeva la o masă retrasă, Carmen vorbea cu gazda noastră şi după feţele lor discuţia era una de bun augur. Când am vorbit mai târziu cu ea (tot în vis) mi-a spus ca-i place mult aici şi ca deşi are ceva de muncă pâna va pune totul la punct, ne aşteaptă şi în anul viitor să-i fim oaspeţi acolo.
Nu mai ştiu cum s-a terminat visul, dar de mult n-am mai avut un vis aşa de lung pe care să-l ţin şi minte.
Oare ce semnificaţie o avea povestea asta? Se mărită Carmen sau emigrază?
Mă joc în grădina din vis
Noi
De ani de zile visez din când în când o grădină frumoasă. Ce spun eu frumoasă, e un fel de rai. De cele mai multe ori, acolo nu sunt singură, am cu mine prieteni, persoane din familie și uneori necunoscuți. Necunoscuți la început, pentru că pe măsură ce trece timpul (din vis) toți necunoscuții îmi devin parteneri de joc.
Jocul diferă de fiecare dată și pe măsura ce am crescut, a devenit mai complicat. Mai compicat și mai palpitant. Mai complicat și mai interesant.
Nici grădina nu-i mereu aceiași, sau nu-i în același anotimp, sau nu-i în același loc. Dar e gradină. Indiferent că-i uneori plină de păsări, alteori plină de case, întotdeauna știu că-i o grădina. O grădină de vis, din vis.
V-am spus azi de gradina mea, pentru ca zilele astea am visat-o din nou. Dacă de obicei eram acolo cu mâinile goale, acum aveam cu mine ceva ușor, dar totuși aveam ceva. Era un laptop Asus G60J. Nu știam la început la ce-mi va folosi, dar mă bucuram că-l am cu mine și speram în gând ca visul ăsta, (de câte ori ajung în grădină, știu că-i un vis) să fie măcar puțin realitate și să-mi rămână, după ce mă trezesc, dacă nu grădina, măcar notebook-ul.
Să revenim. Încet, încet, oamenii din grădină s-au apropiat de mine și m-au rugat ceva: Să le salvez locul. Gradina urma să fie furată. Eu, mai novice decât mă credeau ei, am ridicat din umeri și până să apuc să spun ceva, mâinile lor s-au îndreptat toate spre laptop. “Dă-i drumul!” au rostit într-un glas, “el va ști ce-i de facut”.
Oarecum neîncrezătoare am dat drumul laptopului și în timp ce pe ecran apăreau rând pe rând componentele lui (procesor Intel Core i7 de ultimă generație secondat de 4GB de memorie RAM și o placă video nVidia GeForce 260M cu încă 1 GB de memorie dedicată) simțeam că oamenii aceia puteau avea dreptate, toate astea ne vor ajuta să găsim o soluție de salvare pentru grădină.
Urma ca un robot foarte deștept sa vină și să fure grădina. Forța lui venea tocmai din faptul că nu aprecia dimensiunile, pentru el totul avea aceiași mărime.
Mie întotdeauna mi se păruse că ea e situată (grădina zic) pe un fel de norișor, dar chiar să o poată fura cineva nu mă gândisem niciodată.
Unul dintre oamenii veniți foarte aproape de mine, a spus ceva legat de clone. A fost suficient. Salvarea grădinii putea veni doar din munca noastră a tuturor. Trebuia să creăm o nouă grădină. O grădină identică cu cea în care ne găseam, dar de dimensiuni mult mai mici. Trebuia să fie identică pâna la cel mai mic detaliu. Robotul nu aprecia mărimea dar în rest nu putea fi păcălit. Aveam nevoie să creăm o lume reala, o lume 3D.
Nu ne-a fost greu. Treaba a mers ca pe roate, fiecare din noi se pricepea la ceva. Ok, eu nu mă pricepeam la nimic, dar măcar era Asus-ul meu. Era incredibil. Totul arăta real. Totul. Oamenii, copacii, pasarile, casele, până și pârâul curgea identic.
Am avut noroc și că robotul a venit de undeva de jos. Dacă ar fi venit pe orice altă parte, ar fi văzut mai întâi grădina, în ansamblul ei.
Așa, venind de jos, grădina întreagă nu-i apărea decât dintr-un singur loc. Din locul în care, sunetul grădinii (păsări, foșnet, vânt) se auzea mai profund ca oriunde. Din notbookul meu cel nou și puternic. S-a îndreptat înspre el și aproape că ni l-a smuls din mâini. A dispărut în câteva secunde fără să ne fi aruncat noua, nici măcar o privire.
Totul s-a petrecut foarte repede, nimeni n-a avut timp să se sperie sau să spună ceva. În câteva secunde toți au trecut apoi, de la îngrijorare la extaz. Grădina fusese salvată.
În clipa aceea mi-am dat seama că visul se va sfârși curând. Uitasem o perioadă că totul se petrecea în vis. M-am bucurat că se sfârșește. N-aș mai fi vrut să stau acolo fără bijuteria mea de laptop. Trebuia să mă trezesc și să fac ceva pentru a avea unul al meu. Unul real. Asus G60J există.
Sep
Aseară am visat că eram google. Vă dați seama cât de odihnită sunt acum?
Toată lumea dorea să știe câte ceva, iar eu cunoșteam multa lume. Ce spun eu multă? Cunoșteam pe toată lumea și mult, foarte mult din trecutul acestei lumi. Interesant era că știam ceva și din viitorul ei. Al omenirii, desigur.
Aveam niște brațe extrem de lungi și multe, multe capete. Adică tot capul meu era dar multiplicat. Aveam probabil alt creier că prea le știam pe toate. Partea bună e că nu mă simțeam la capătul puterilor, datorită tuturor celor care vroiau să știe ceva și mă întrebau pe mine. Nici vorbă de așa ceva. Le răspundeam tuturor și așteptam noi și noi intrebări. Mă bucuram nespus când primeam întrebările astea și știam răspunsul la toate, la cele mai multe știam chiar o mulțime de răspunsuri. E adevărat că nu toate erau fix ce-l interesa pe cel ce căuta.
Partea mai puțin plăcută consta în faptul că în 75% din cazuri, primeam întrebări cretine, venite de la oameni inutili. De exemplu unu m-a întrebat: “Care este sexul miresei?”. Acu, eu nu aveam de ales și trebuia să-i dau și lui câteva variante de răspuns.
Nu știu cât a durat visul ăsta, însă m-am simțit asa, ca un fel de Dumnezeu mai mic, văzând câtă lume avea nevoie de ajutorul meu. M-am trezit brusc când cineva mă căuta ca să-i zic: ”Cum se spune bună dimineața?”. S-o fi descurcat sărmanul om?
Deh, nu-i ușor deloc să fii google.
Grigorida
Aug
Tocmai am terminat de recitit Elevul Dima dintr-a saptea. Nu radeti, ca Nichita Stanescu a citit-o de sapte ori.
Drumes descrie in carte, visul unor tineri de a infiinta pe o insula inca nelocuita, o tara perfecta, Grigorida. Desigur ca insula ii asteapata cu o comoara imensa si ei vor fi atat de bine pregatiti si vor avea specialisti din toate domeniile incat planul lor ar fi teoretic imposibil sa nu fie perfect. Practic insa…
Recunosc ca baietii m-au uimit si pentru cateva clipe chiar am crezut ca visul lor se poate realiza. Apoi mi-am dat seama ca asa ceva e imposibil de facut cu oamenii. Oamenii au orgolii, oamenii sunt egoisti si cei mai rau, oamenii pot fi cumparati. Asa ca e mai bine asa, fara tara perfecta, fara armonie si intelegere, fara sport, arta, sau scoli inalte. Fara oameni integrii fara nimic. Pentru ca sunt din ce in ce mai convinsa ca dupa noi va ramane nimic.
“Nasterea mea n-a adus nici cel mic castig universului. Moartea mea nu-i va miscora nici imensitatea, nici splendoarea. Nimeni n-a putut niciodata sa-mi explice de ce am venit, de ce voi pleca” Omar-Khayyam
Toane pe scurt
Feb
Pentru ca simt nevoia sa impartasesc cu voi, micile intamplari din ograda mea, va zic asa:
- aseara am vazut Revolutionary Road , mi-a placut, numai ca, am regasit o Kate Winslet usor imbatranita, dupa 11 ani de la Titanic. Ma bucur insa ca a luat Oscarul pentru cea mai buna actrita, cu rolul principal din “The Reader”
- am visat azi noapte, ca ma ruga sefu’ sa muncesc macar jumatate de ora pe zi, ca el ar fi multumit
- dimineata cand m-am trezit, am gasit-o pe Sonia scriind la franceza, cica uitase de tema asta;
- azi ma duc la coafor sa ma fac mumoasa
Acum v-am lasat, ca intru in jumatatea aia de ora din zi, in care chiar muncesc
