Posts Tagged ‘vacanta’
10.08.2011
Aug
Ce-aș vrea să-mi amintesc peste ani legat de ziua asta?
A fost o dimineață cu nori și ploaie. Am vazut-o la prima oră când cu părul nepieptănat am plecat pe stradă până la magazinul din colț (noi chiar avem un magazin fix în colț) să-mi iau zahar și lapte. Am strâns apoi în grabă și printre picături rufele de pe sârmă, știu, ar fi trebuit să fac asta înainte de a pleca la magazin, dar cereți prea mult de la un om abia trezit, așa că unde aproape ca atunci când au fost scoase din mașină, le-am aruncat de-a valma în fotoliu. O să hotărăsc mai târziu ce fac cu ele. Acum vreau să-mi gust cafeaua cu zahar și mult lapte. Mmm, gustul cafelei băută pe ploaie e altul, mult mai profund față de cel al zilelor însorite.
O pisică a dormit la mine în birou. Nu-i pisica mea, nu-i nici măcar a vecinilor, dar pentru că las noaptea ușa deschisă la birou și-a făcut un obicei din a dormi aici. Pisică vagaboanda, cine știe unde e casa ei de fapt, pentru că ziua nu o văd deloc.
Azi trebuie să pregătesc actele pentru contabilă, sunt un pic în urmă cu ele pentru că am avut mult de lucru în atelier și am zis că-i bine să dau și eu o mână, două mâini, de ajutor.
Știți de ce am zis două mâini? Pentru că zilele trecute am pus nasturi la niște pantaloni întai și apoi la bluze. E ușor de tot. Trebuie doar să stai în fața unei mașini, s-o pornești, să verifici că ai ațele băgate de către cineva care se pricepe, să iei un nasture, să-l potrivești pe semnul dat pe material, să le bagi așa potrivite (materialul cu nasturele) sub tălpica mașinii de cusut, să lași tălpica jos, să verifici dacă acul intră exact prin găurile nasturelui (altfel se sparge nasturele) și apoi să apeși cu încredere pe pedala de acelerație a mașinii vreo două secunde. Simplu, nu? Cât am scris aici cum se face, punem trei nasturi. 
Revenind, azi am crezut ca-i joi. Până și mama a crezut la fel aseară când voia să scoată tomberonul cu gunoi la poartă. Joia vin gunoierii și asta bătrână nu avea de gând să-i scape. Noroc că a văzut-o un vecin și i-a spus că-i oleacă prea devreme. Pun pariu ca azi uitam să-l scoatem. N-ar fi prima dată.
Fetele sunt bine, bronzate, cu lecțiile de vacanță făcute pe jumatate (n-au ajuns încă acolo, dar eu le încurajez). Îmi amintesc că eu îmi făceam tema de vacanță în ultimele doua zile înainte de începerea școlii. Și scriam frumos și cu grijă. Aș vrea ca ele să termine mai repede, mai ales că au început să le scrie încă din prima zi de vacanță, însă cheful le-a dispărut brusc atunci când au auzit zarva străzii. La noi încă se joacă copiii pe stradă. Aproape toate jocurile alea de mult uitate. Unele chiar cu mingea.
Vă las că începe ziua. Să fie și-a voastră exact așa cum vă doriți!
Tags: amintiri, copii, munca, vacanta, zile obisnuite
Luni după weekend
Iul
Deși mă așteptam la cel mai liniștit weekend de anul ăsta (se anunța căldură, copiii erau la țară la bunici, nu lucram sâmbata…), el s-a desfășurat exact pe dos.
Vineri seara primesc telefon de la țară și aflu că Iulia se văita că o doare în partea dreapta jos aproape de încheietura piciorului. Vorbesc cu mama, vorbesc cu copilul și hotărâm că-i treabă serioasă și că trebuie dusă la doctor că nu te joci cu apendicele.
Sâmbătă la 9 admiram în viteză holdele din Bărăgan în drum spre Brăila, unde mergeam să luăm copiii de la bunici, da copiii, pentru că Sonia nu voia să rămână acolo fără sora ei. În plus, cu ele la bunici era și verișoara lor, Mara, care spera să-și petreacă vacanța acolo cu Sonia și Iulia și pe care n-o puteam lasa singură la bunici, așa că sâmbătă pe la patru jumătate după amiaza, dupa aproape 500 de km parcurși, eram înapoi în București, ne pregăteam să mergem cu Iulia la doctor.
Prima și singura veste bună din weekendul ăsta a fost că nu-i probabil decât o alarmă falsă chestia cu apendicele, că acesta nu-i chiar inflamat, dar dacă o doare în continuare să mergem la consult și-n următoarele zile. Să vă mai zic că pe Iulia n-a mai durât-o nimic din clipa în care am ieșit de le medic?
Dumincă toată ziua le-am răspuns într-una la întrebarea: Mami când ne duci înapoi la țară? Nu vreți să știți răspunsul.
Aseară am dat o fugă la cumpăraturi înainte de vijelie și nu știu cum naiba am făcut că am ajuns acasă cu mai puține lucruri decât am cumpărat. Tind să cred că s-a întâmplat din prostia noastră, pe care însa nu mi-o explic , pentru că de furt nu cred c-a fost vorba, fiindcă imi lipsesc chestii gen dergentul de vase, pe care nu cred ca s-ar înjosi niciun hoț să-l fure. Încă.
Și ca weekendul să se încheie perfect, azi dimineață, coboram ca o floare cu petale roz, scările de la ieșirea din birou, ținând în mână 3 căni și 4 lingurițe. Cum florilor prea multă apă le strică, când am atins cu papucul meu roz o treaptă încă udă după ploaia de aseară, s-a întâmplat ceva total explicabil, fizicește vorbind, și după două zbateri rapide de aripi, am aterizat cu fundul și picioarele ținute într-o poziție nefireacă și nu tocmai decentă, în singura băltoacă din curte.
Dar acum sunt bine, iar cănile sunt și ele salvate. O săptămână excelentă vă doresc!
Semne de bună purtare
Iun
În prima zi de vacanță a fetelor, pe seară, copilul Sonia a căzut cu rolele. Explicația ei este că a uitat să pună frână și s-a oprit într-o mașină staționată dupa care a căzut, ca un mic bolovan, jos. A venit acasă supărată, arătându-mi o julitură superficiala pe antebraț și spunandu-mi că o doare mâma dreapta, cea pe care s-a sprijinit când a căzut. 
Am doftoricit-o cum am știut mai bine, am bozgorodit-o că i-am spus de atâtea ori să fie atentă și tot nu mă ascultă, după care mi-a spus că i-a mai trecut. Mâna nu umflase. Deșteaptă și înțeleaptă ca un om mare, am luat hotărârea că nu-i de mers la medic.
Ieri dimineață am întrebat-o ce-i face mâna, și când mi-a spus că încă o mai doare, am hotărât că-i cazul să mergem la doctor. După ce am dat o tură pe la Spitalul Pantelimon, unde după 15 minute de așteptare un nene, asistent cred, ne-a spus că aștia mici sunt primiți doar la N. Grigorescu sau Budimex, am luat calea Grigorescului că-l cunoșteam mai bine. Deși aici la camera de gardă, la ora zece dimineața erau circa 50 de copii, am avut noroc că la ortopedie nu erau decât 4, așa ca am așteptat doar o oră, într-un vacarm de nedescris. Noroc că era aer condiționat înăuntru că altfel cred că mureau copiii acolo. După o oră, fac aici o paranteză și vă întreb dacă nu vi se pare ciudat că de fiecare dată când așteptați la o ușă, la medic, la stomatolog, la orice, cei de dinaintea dumneavoastră stau foarte mult înăuntru, iar când vouă vă vine rândul terminați extrem de repede? Nu mi se întâmplă asta numai mie, nu?
Revenind, după o oră zic, intrăm înăuntru, stăm un minut, apoi cu o trimitere mergem să facem o radiografie, dar doctorul ne și spusese că mâna-i ruptă. La radiografie am fost primii așa că am scăpat în 10 minute cu tot cu filmul luat, care film n-a trebuit plătit cum am pățit altă dată, apoi ne-am întors la cabinetul doctorului ortoped să vadă radiografia. Am așteptat din nou, că mai veniseră vreo cinci persoane, noroc că după vreo doi, când a deschis ușa să cheme pe cineva, medicul ne-a văzut și ne-a chemat în cabinet. Nici el n-a costat nimic, btw. Din păcate avusese dreptate, era acolo o fractură prin tasare și mâna a trebuit pusă în atelă gipsată, ceea ce înseamnă că domnișoara Sonia (doamne, acum îmi dau seama că am început să le spun domnișoare fetelor) a spus adio pentru două săptămâni și la bălăceala din piscină și la mersul cu rolele (ăstuia cred că i-a spus adio pe termen mai lung), dar și excursiei la țară, planificată pentru sfârșitul de săptămână.
Nu-i nimic, ea să fie sănătoasă, ne bucurăm că n-a fost mai grav și ne facem fete cuminți. Până atunci Sonia deja a vândut spațiu publicitar pe gips, aseară era deja mâzgălit cu tot felul de culori și semnături. Și n-a trecut decât o zi.
A venit vacanța
Iun
A venit vacanța cu trenul de Franța! Nu, nu plecăm în Franța. Cel puțin nu anul acesta. Și nici n-a venit vacanța pentru noi, ăștia mari (deși eu cam sunt în vacanță tot timpul ). Ca toți elevii din Romania, de azi fetele au intrat oficial în vacanță.
Ah, vacanța de vară, ce dor îmi e de lunile alea trei de altădată, în care fiecare zi era o bucurie, începea la ce ora voiam noi și se sfârșea la ce oră ne striga tata de pe balcon la noi să venim acasa, cu o ușoara urmă de reproș că nu-l ascultam niciodată când ne spunea ca la 20.30 să fim în casă. Ieri la ora aia Iulia mea abia mă întreba dacă poate ieși pe stradă cu bicicleta. Cum nu prea mergeam în vacanță cu cortul, ne încropeam noi unul care să ne ferească de soare, în gradinița din spatele blocului, și ne petreceam acolo toată ziulica jucând cărti sau făcând îmbrăcăminte pentru păpuși. Asta când nu ne duceau ai mei la țară la bunici, unde era pentrunoi raiul pe pământ. Aveam Buzaul (râul) la două case de bunica și fix când era soarele mai arzător noi ajungeam pe malul apei la scăldat. Nu plecam de acolo decât atunci când ni se lipeau burțile de spate de foame și parcă și atunci plecam c-o părere de rău alinată doar de faptul că dupa ce aveam să ne potolim foamea, ne vom întoarce pe mal, fie la pescuit, fie la prins fluturi. Da, eram niște mici ucigași, aveam o plăcere nebună să prindem fluturi, alergam mai ales după cei mai frumos colorați. Azi nu înțeleg aceasta îndeletnicire, nici măcar nu-i puneam într-un insectar ceva, pur și simplu îi aruncam, dupa ce-i întorceam pe toate părțile și vedeam cum culorile lor se curăță în palmele noastre. Culmea e că nici bunicii nu ne opreau din activitatea asta, nu tocmai creștinească.
Cum și fetele mele vor să le duc la bunici, la țară, le-am promis că vom merge săptămâna viitoare, iar până atunci abia reușesc să le țin departe de bălăceală între orele 11 și 16. Au o mini-piscină în care apa le ajunge până la brâu și sunt ca niște pești, vor numai în apă, numai în apă. Norocul lor e că nu prea răcesc și chiar dacă părul le e ud aproape toată ziua, n-am avut probleme până acum.
În rest, au deja de citit pentru vacanță și de povestit 3 romane la alegere dintr-o listă lunga de lecturi și la matematică au de rezolvat niște exerciții și probleme, dar astea, nu-i așa, le vor face în ultimele două săptămâni de vacanță. Așa ar vrea ele.
Tags: copii, copilarie, exercitii, jocuri, probleme, vacanta
Păzea…plecăm cu trenul
Feb
Am reintrat în normal. Atât de normal că mâine vream să plecăm în vacanță. De fapt în semivacanță. La țară, la parinții mei. Așa-i că nu merge cuvântul țară cu imaginea alăturată?
Fetele sunt atât de entuziasmate de plecarea asta, cum n-au fost parcă niciodată. Dar voi habar nu aveți de ce. Răspunsul este: pentru că vom merge cu trenul.
Eu personal n-am mai călătorit cu trenul de…am uitat de când. Din facultate, aproape. Fetele au mai fost de vreo două ori în viața lor, ba cu bunicii, ba cu mătușa (da Cristina, tu ești mătușa ), dar sunt ani de atunci, să tot fie vreo 5.
Așadar este o aventură pentru ele. Ce spun eu pentru ele, că și pentru mine va fi la fel. Credeam că o să fie simplu, până când m-am dus cu gândul la bagaje. Aoleu, păi cine să le care, că nu plecam decât noi trei (eu și fetele). Sorin și mașina rămân aici, că afacerea n-a luat vacanță odată cu elevii. Am hotărât că vom avea fiecare câte un rucsac și gata. S-a rezolvat. Oricum stăm vreo 3 zile, deci nu ne trebuie cine știe ce bagaj. Și totuși e așa de greu.
De obicei când plecăm undeva, luăm în bagaj jumătate de șifonier. Urmau apoi, laptop, încărcătoare, cosmetice, cărți, etc. Astea vor trebui să-și facă loc și acum. În plus, opream la supermarket și umpleam un cărucior cu mâncare. Bineînțeles că mama ne certa de fiecare dată când ajungeam la ea cu mâncare și la plecare ne dădea totul înapoi (ceea care nu expira, desigur), dar noi nu ne schimbam obiceiul. Ei bine, acum va trebui s-o facem.
Abia aștept, mergem cu trenul. Stați să văd cât e un bilet că tre’ sa ne luam, doar n-o să mergem cu nașu’. Aha, a aflat, un bilet de tren până la Brăila este 39 de lei pentru mine și 19 lei pentru fete. Nice. Nu-i un capăt de țară.
Acum aș vrea să știu așa: Au trenurile căldură? Se merită să mergem cu intercity și să plătim în plus dus-întors vreo 30 de lei în condițiile în care ambele trenuri ajung la fel de repede (mă rog, la fel de greu)? Voi ați mers în ultimul timp cu trenu’? E cazul să mă aștept la întârzieri?
O zi cu 10 lei
Sep
Hai să vă spun cum se poate petrece o zi de concediu în Bucureşti cu 10 lei. Să vedeţi ce zi relaxată puteţi avea.
Se ia o dimineaţă de vară cu soare arzător încă de la prima oră. Trezirea se face lejer şi târziu, doar e concediu, iar după un duş scurt şi-o toaletă sumară se poate ieşi din casă cu 10 lei şi-o carte în poşetă.
La intrarea în parc e un chioşc unde se vinde cafea şi covrigi. Te lipseşti de 1.8 lei din buget şi îţi iei o cafea şi un covrig pe care le vei savura în parc, sub salcia pletoasă de lângă lac. Frimiturile de la covrig le vei arunca raţuştelor. Te vor considera un om bun. Nu uita ca la sfarşit să-ţi arunci paharul din care ai băut cafeaua într-un coş de gunoi. Dacă se poate la plastic. 
Zăboveşti pe bancă o ora-două, gustând din cafea, citind, admirând natura şi visând la o viaţă mai bună. Se poate oare mai bună de atât?
Ca să nu amorteşti te poţi plimba pe alei sau, dacă vrei sfatul meu, dă-te într-un leagăn. Te vei bucura infinit mai mult de vântul din plete decât de cel din portofel.
Pe la unsprezece ieşi din parc şi te gândeşti că ar fi bine să mănânci un fruct. La taraba din colţ îţi fac cu ochiul banane, nectarine, struguri. Alegi o banană, plăteşti 80 de bani şi pleci mai departe.
La 12.30 eşti în centru la vernisajul expoziţiei de pictură a unei artist contemporan. Nu vă bucuraţi că nu-i de mâncare acolo, maxim un pişcot şi un pahar de băutură. În rest picturi frumoase şi oameni interesanti, unii dintre ei vechi cunostinţe. te bucuri de revedere şi petreci o oră şi jumătate în compania lor.
De la vernisaj te întorci acasă, îţi iei în drum o pâine, o roşie, doi castraveţi, o conservă de ton, 3 felii de şuncă şi o caramea. 7.4 lei. Îţi faci o salată (fără şuncă) şi gata prânzul. Pâinea n-o mănânci toată, ne-am înţeles?
După o siestă de doua ore îţi faci un sendviş cu şuncă, iei în fugă un măr din copacul din curte, încaleci pe bicicletă şi pleci la plimbare. Nu uita să-ţi iei o sticlă cu apă, de la robinet, desigur.
E treaba ta pe unde te plimbi, cu cine te întâlneşti şi ce spui pe unde te duci. Pe seara când te întorci acasă, după duş te aşezi în pat şi te uiţi la un film bun. Da
Îmi vin fetele acasă
Aug
Azi îmi vin fetele acasă. Acum sunt la Târgovişte şi se întorc la Bucureşti după ce au avut un traseu foarte sinuos vara asta. S-au tot plimbat, au tot întâlnit oameni copii noi, s-au distrat pe cinste, ce să mai. În fiecare zi când vorbeam la telefon îmi povesteau o grămadă de lucruri pe care le-au făcut în ultimele ore. Mă bucur tare că n-au mai plâns după mami şi tati, cum faceau în ultimii ani şi că s-au distrat. Anul asta au fost plecate din 19 iunie şi până azi, cu pauză de o săptămână cât am avut concediu eu.
Îmi este aşa de dor de ele… Nici nu prea am intrat în timpul ăsta la ele în cameră, ca să nu-mi fac rău.
Dar de azi gata. Vor fi acasă dupa amiaza (au vrut neapărat să vină cu autobuzul de la Târgovişte şi apoi cu metroul până acasă). Mamaia le pregăteşte supă cu galuşti, piure şi salam de biscuiţi. Exact ce e place mai mult. Tati a curăţat piscina şi le-a pregătit terasa pentru joacă. Eu m-am învârtit ca un ….. şi n-am făcut mai nimic.
Evident că ziua asta mi se pare că nu mai trece. Mă tot întreb, or mai fi crescut, s-or mai fi îngrăşat? Îs mai bronzate decât când au plecat? Deh, întrebări de mamă.
Off.. abia aştept să stăm la taclale diseară.
Merg să le duc haine sau e doar un pretext?
Iun
Acum o săptămâna am dus fetele la ţară bunici. Bucurie mare, că acolo cam fac ce vor ele, însă dorul de părinţi (adica de mami şi de tati) le apucă mai repede decât ar fi cazul, aşa că trebuie stabilit cu ele de la început cât urmează să stea acolo, când venim să le luăm sau să le vizităm şi tot aşa. Prima revedere urma sa fie peste doua saptamâni dar sa vedeţi…
În bagajele lor şi-au făcut loc multe rochiţe, fustiţe,tricouri cu mânecă scurtă, pantaloni scurţi şi cam atât, ca era vară atunci când au plecat. Le-am pus şi câte un trening şi câte-o pereche de blugi, dar cine să se gândească că prima săptămână de stat la bunici va fi una de toamnă veritabilă, cu ploi şi vreme rece, cu vânt şi copaci rupţi.
Aşa că, vreau nu vreau, mă duc mâine să le mai duc haine groase. Logic că de luni va veni vara adevărată şi nici nu se vor atinge de ele, dar poţi să rişti? Sorin zice că-i doar un pretext, că vreau eu neapărat să le văd şi nu vreau să recunosc.
Azi e ziua mamei mele şi mă bucur că are acum lângă ea trei nepoate (una e fetiţa fratelui meu) care i-au făcut tot felul de cadouri meşterite de ele. La mulţi ani, măicuţa mea!
O vară perfectă
Iun
Deşi n-a început deloc aşa, presimt că lucrurile se vor schimba curând şi vara va căpăta şi pentru mine sensul corect. Mi-am făcut nişte planuri de care ar fi bine să ma ţin dacă vreau ca la sfarsitul caldurilor sa mă declar mulţumită. În primul rând aştept vacanţa picelor, pe care le voi duce cu mare bucurie (pentru ele) la ţară, la bunici şi profitând de asta fiecare weekend voi zbura din Bucuresti cam începand de joi şi pana înspre luni. Nu-i aşa că sună bine? Cel puţin pentru anul ăsta. Pentru că la anu….
Aşa zic de vreo zece ani încoace, lasă că anul ăsta trag tare şi la anu’ îmi fac un concediu lung, frumos, odihnitor. Dar nu-i aşa, în fiecare an, bag seama că se întâmplă câte ceva, se ivesc chestii, se întamplă lucruri şi scenariul cu concediul se cam repetă. Aceleaşi 5 zile maxim petrecute la noi sau la bulgari pe nisip, încheiate invariabil cu: “asta a fost anul ăsta, dar la anu’ mergem sigur cel putin o luna în vacanţă, într-un loc pe care nu l-am mai văzut niciodată“.
M-am trezit cu faţa la cearceaf da’ mi-a trecut
Noi
- alegerile mi-au lăsat un gust amar (cât de tâmpit sa fii să-l susţii încă pe Băsescu văzând cum ţara se duce de râpă?);
- fetele mele dimineaţă vroiau să nu se mai ducă la şcoală pentru că stau amândouă în bancă şi nu-i ok pentru ele;
- cafeaua mi se pare mai fără gust ca niciodată, mă duc să-i mai pun zahăr;
- ţin, pentru prima dată în viata mea, post şi mă simt fizic excelent;
- mai sunt 4 zile şi jumătate până vine weekendul
- săptămâna viitoare plec la munte 4 zile şi stau într-un hotel-vilă de fitze la buza Clăbucetului.
- eu tot n-am aparatul foto pe care mi-l doresc.
- vremea e absolut superbă dar totuşi eu aş vrea să ningă…
Să aveţi o săptămână excelentă!
Tags: intamplari, munte, oameni, vacanta, weekend
