Posts Tagged ‘tinerete’
Viaţa bate telenovela
Mar
Mihai şi Oana au fost prieteni înainte de căsătorie cam 8 ani. Cred că v-am mai spus de ei dar, cum îs bătrână şi uit repede, reiau.
Sfârşitul şcolii generale, liceul şi apoi căsătoria. Doi copii buni, prea îndrăgostţi unul de celălălt ca să urmeze fiecare facultatea pe care şi-ar fi dorit-o şi care după mintea lor i-ar fi putut despărţi, hotărăsc să se căsătorească la 20 de ani. Nimic nu i-a putut convinge că pasul pe care vor să-l faca, l-ar putea amâna cu câţiva ani, timp în care şi-ar fi terminat fiecare studiile şi ar fi avut mai multă minte poate apoi. Nimic. Degeaba părinţii s-au rugat de ei să se mai gândească, degeaba prietenii i-au îndemnat să mearga la studii în continuare, n-a reuşit nimeni să le strămute gândul căsătoriei ce a urmat.
Nu mă înţelegeţi greştit, dupa 8 ani de prietenie nu s-a gândit nimeni ca nu se vor căsători la un moment, dar toti se aşteptau ca pasul ăsta, ei să-l faca atunci cand vor fi terminat facultatea.
Nunta a avut loc la Targoviste acum 18 ani şi după nuntă fiecare şi-a găsit câte un loc de muncă în oraş şi au pornit cu gânduri mari în viaţa de familie. N-a fost uşor. Foştii lor prieteni erau acum plecaţii la studii, ei mergeau zilnic la serviciu. Oana se chinuia să fie o soţie buna dar la cei aproape 20 de ani ai ei se simţea copleşita. Mihai, în lipsă de altceva, se împrietenise cu câţiva colegi de serviciu şi îşi petrecea serile în compania lor, la cârciuma din cartier. În tot acest timp părinţii le atrăgeau atenţia asupra hotărârii proaste pe care au luat-o.
Până la urmă presiunea venită din toate partile şi-a spus cuvântul şi dupa nici un an de căsnicie Oana si Mihai au hotărât să se despartă.
S-au întors fiecare la parinţii lui şi s-au înscris la facultate. Au intrat fără probleme şi n-au mai vorbit mulţi ani de atunci înainte. Între timp şi-au terminat studiile şi s-au recăsătorit, fiecare cu altcineva, Mihai la Targoviste, Oana in Bucuresti.
Acum vreo cinci ani când s-au reîntâlnit într-o vacanţă la părinţi, fiecare avea familia lui şi Oana era acum mămica unei fetiţe ce-i semăna picătura. Au schimbat câteva vorbe, şi-au amintit câte ceva din tinereţe, au râs pe seama tinereţii lor şi şi-au văzut fiecare de viaţa lui.
Aseară am aflat că la vară vor face nunta la Targoviste. Oana şi Mihai se recăsătoresc acum, după 17 ani de la divortul lor. Mihai a divorţat între timp şi soţul Oanei a murit într-un accident acum vreo trei ani.
Altceva nu mai ştiu…
Nu-i aşa că seamănă a telenovelă. Hmmm, soarta domnule!
Like a virgin
Oct
OPUS – LIFE IS LIFE
Dimineaţă la Europa Fm era petrecere cu muzica din anii 80-90.
Mi-am adus aminte de melodii, pe care le ascultam în draci la toate petrecerile noastre din vremea respectivă. Gen Hotel California sau Casablanca. Mi s-a părut o idee foarte mişto şi vă invit să ascultaţi melodia asta “house” din vremea când aveam fo 13-14 ani şi jucam sticluţa la petreceri, în pauzele pe care le luam de la dans.
Oameni
Oct
Fara nicio legatura cu melodia, va spun ca mi-e lene de mor. La job e o gramada de lucru si noroc ca-mi place ce fac ca altfel nu stiu cum as rezista.
Pentru ca traficul dimineata e din ce in ce mai aglomerat (ca in vremurile bune as spune
) am timp sa ma uit la oameni. Ma uit la ei si-mi inchipui povesti.
De exemplu, azi am vazut cum coboara din tranvai o fata inalta, subtire, cu parul lung si o fata draguta. Purta o geaca scurta pana-n talie, o bluza/rochie care-i acoperea fundul, dres si cizme. Nu-i statea rau, dar se vedea ca fata nu era tocmai in apele ei, intrucat isi tragea intruna de, hai sa-i zic rochita care se incapatana sa se ridice. Geanta nu era nici mica nici mare, dar ieftina.
Mi-am imaginat asa:
Fata este angajata de putin timp intr-o firma in care vrea sa promoveze rapid. N-a luat inca primul salariu. A vazut ca secretara sefului e imbracata cu fuste scurte si se bucura ca e voie sa vii imbracata asa la job. Si-a pus in cap ca la chenzina sa-si ia o fusta noua si o geanta, neaparat o geanta buna. In timpul asta vrea sa invete cat mai multe si sa cunoasca oameni importanti.
Daca merge pe drumul asta, are toate sansele sa ajunga intr-un an doi intr-un post la PR sau HR la o firma importanta.
P.S.- Nu ma bagati in seama, delirez…
Sa luam in calcul medicina estetica
Mai
In viata fiecaruia dintre noi vine o vreme cand ne privim in oglinda si constatam diverse.
Sa luam ca exemplu imaginea de mai jos:

Fata din poza (nu stiu cine e, nu o cunosc, am furat imaginea de pe net
) se uita in oglinda si isi aminteste cum era acum cativa ani. Pentru ca nu avem o fotografie cu tot corpul o sa ne limitam la fata. Ce schimbari vede ea fata de, sa zicem acum 15 ani? Foarte putine, in sensul ca ea s-a vazut zilnic de atunci si e obisnuita cat de cat cu trasaturile. Chiar si asa insa, isi da seama ca cel mai mare defect al fetei in cauza, sunt cearcanele. Nu-si mai aminteste daca le-a avut dintotdeauna, insa au fost acolo in ultimii 5-6 ani, accentuate acum si de cateva riduri, aparute ca din senin.
Nu s-a gandit niciodata la marirea buzelor, insa un tratament al ridurilor din coltul ochilor si al celor dintre gura si nas, ar fi cazul sa fie luat in calcul.
Voi probabil ca mai vedeti multe alte nereguli (special am facut poza mare, ca sa puteti sari voi cu gura).
Fata din imagine nu-i o vedeta, cariera ei nu depinde de felul in care arata, din fericire nu are nasul stramb (desi te-ai gandi un pic la asta daca privesti poza cu atentie), se simte bine in pielea ei si are deja un sot bogat.
La un tratament cu rondele de castraveti pe cearcanele alea, s-ar baga insa imediat.
Exista totusi persoane care au intr-adevar nevoie de medicina estetica. Fie ca sunt oameni cu defecte faciale mai mici sau mai mari fie sunt persoane publice, vedete care au nevoie sa arate perfect, pentru a ne multumi pe noi, oamenii de rand, atunci cand isi fac aparitia live sau in ziare si reviste. Cu totii mai devreme sau mai tarziu se gandesc sa ia masuri. Pentru ei, esteticieni si oameni de stiinta deopotriva, pun la punct tratamente performante in urma carora, cei care le urmeaza se transforma, se simt mai bine si au mai multa incredere in ei. Oricat ati fi de carcotasi, felul in care aratam conteaza. Pentru unii mai mult, pentru altii mai putin, insa aspectul fizic este un factor important al vietii noastre.
Daca vedetele au inteles ca au nevoie de aceste tratamente si sunt la curent cu toate noile descoperiri in domeniu, ceilalti, care au vrut toata viata sa ajunga la un specialist de gen, care sa le ofere alternative de tratamente pentru problemele lor, nu indraznesc sa faca pasul. Majoritatea sunt inca reticenti cand vine vorba de medicina estetica.
Traim niste vremuri in care, sa corectezi ceva nu mai implica riscuri majore si saptamani de refacere in spital. Micile corecturi dureaza cateva minute si nu necesita spitalizare. Acum se pot corecta defecte pe care cu ceva timp in urma nici nu concepeam ca le-am putea face cumva sa dispara. Sunt fete (si baieti) care au suferit de forme severe ale acneei, ce a lasat pe fata lor urme vizibile. Daca acum 15 ani trebuia sa mergi in State si sa platesti bani grei pentru un tratament profesional, acum toate acestea se pot face si la noi. Ridurile, cearcanele, petele de pe piele, pentru ele exista acum tratamente, mai simple sau mai complexe dupa nevoia si buzunarul fiecaruia. Sunt toate la indemana noastra mai rapid ca niciodata, important este sa-ti pese cum arati, sa fii impacat cu tine si daca tu consideri ca e cazul, sa ceri neaparat sfatul si ajutorul unui specialist.
Acest post este moderat de estetician dr. Iancu Morad, unul dintre cei mai solicitati medici din domeniul esteticii de la noi din tara, care daca va fi cazul o sa raspunda intrebarilor noastre referitoare la noile tratamentele folosite de medicina de specialitate.
Stiu ca voi sunteti toti aproape perfecti, insa v-ati gandit vreodata ca unul sau mai multe defecte vizibile pe care le aveti pot fi corectate mai usor decat credeti? Aveti idee cum se foloseste botoxul in tratamentele estetice? Ati avut vreodata ocazia sa puneti intrebari unui specialist, in legatura cu problemele pe care le aveti?
Bine, sa zicem ca problemele sunt ale prietenilor si cunostintelor voastre, i-ati sfatui sa ia masuri daca i-ati vedea usor complexati?
Tags: aspect, femei, frumusete, medicina estetica, tinerete


