Posts Tagged ‘timp’
A fost și bazarul
Dec
Am revenit.
Sunt încă în viață după ce de trei zile mă chinui să-mi aduc bucătaria pe linia de plutire și să mă familiarizez cu noile electrocasnice, timp în care nu las nici atelierul de izbeliste. Bașca, mă prezint la lansări de produse (despre asta vă povestesc zilele viitoare că-s niște chestii despre care merită povestit), ajut la decorarea liceului pentru bazarul ce tocnmai s-a încheiat și pregătesc împreună cu Iulia lucrușoarele pe care ea le-a vândut astăzi cu mare succes, și anume penare hand made și hăinuțe pentru flaut. Normal că nu le-am făcut nicio poză, la cât eram de pe grabă, am zis că, lasă, le fac eu niște poze acolo la bazar și gata. Numai bine că la bazar n-am avut aparatul cu mine. Nu mă certați! Să mă fi văzut în ce viteză am plecat cu trei sacoșe de lucrușoare și 6 tarte cu fructe proaspăt făcute…
Dar să revenim. Aseară, în sfârșit, am pornit și mașina de spălat vase, după care am lipit cu Iulia ultimele ornamente pe penare și pe husele de flaut, așadar, pot spune că totul era sub control. Urma ca azi la prima oră să merg cu Sonia la cumpărături si apoi, repede, repede, să ne apucăm de treabă. Ea voia să vândă doar prăjituri și nu orice prăjituri, ci tarte cu fructe. Multe tarte cu fructe, pentru că anul trecut a facut același lucru, numai că am avut doar două tarte, pe care le-am vândut în 10 minute și apoi am stat și ne-am uitat la ceilalți. Acum voia copilul să aibă ce face la bazar.
Ia ziceți, vă așteptați să se întâmple ceva și să nu ne încadrăm în program nu-i așa? Ei bine, vă înșelați amarnic. Totul a fost respectat ceas, si fix la 16,00 ieșeam, în viteză ce-i drept, pe poartă cu toate mărfurile la noi.
Știți ce-i bazarul, nu-i așa? Un fel de târg de iarnă, unde copiii își vând unii altora tot felul de lucrușoare lucrate de ei, de la căni îmbracate în fimo, un fel de plastelină care se întărește, cu Mos Crăciun lipit pe ele, Iulia chiar și-a cumpărat una foarte frumoasă lucrată de Aida, până la steluțe din hârtie sau gogoși. Fiecare face ce se pricepe el mai bine, lucrează împreună cu părinții lui și admosfera e una de bazar autentic, adică haos. 
Bun, n-am făcut eu poze zilele trecute, n-am făcut poze nici la bazar, dar într-un exces de conștiinciozitate am apucat să trag în poză tartele, că prea se cereau pozate:
Cumpăr timp
Oct
Știu că v-am mai spus că suntem aglomerați cu atelierul și cu comenzile care nu se mai opresc. Toți clienții vor produsele gata până în 15 octombrie, de zici că atunci e sfârșitul lumii, nu alta. Colac peste pupază, sâmbătă se căsătorește cea mai bună prietenă a mea, Carmen. Abia aștept să merg la Buzău, la nuntă, numai că până atunci n-am timp nici să respir, nici să mă pregătesc. 
Cu toate astea, vă trimit la doua articole scrise de mine (si fotografiate), unul despre cum îți poți aranja raftul cu prosoape și celalalt despre cum poți face coperți pentru caietele copiilor.
Ce mai, sunt plină de sfaturi săptămâna asta, mai ceva ca bătrânii satului. 
Dimineața devreme
Oct
De un timp mă trezesc foarte devreme dimineața. Fără greutate. De unde anul trecut pe vremea asta abia trăgeam de mine pe la opt fără zece, acum mă trezesc la 5 fluierând și cu chef de lucru de zici că ce-i asta. Am timp până la 8,când îmi vin fetele la atelier, să-mi beau cafeaua în liniște, să scriu un articol, să citesc ce n-am avut timp ieri și să fac multe alte mărunțișuri, cărora nu le-aș mai găsi rezolvarea în timpul zilei.
Cel mai fain este când îmi dau seama că n-am lapte pentru cafea, îmi iau o bluză de trening pe mine și merg până la magazinul din colț, care-i și mai harnic ca mine. Acolo îmi amintesc de cum sunt diminețile oamenilor care pleacă la muncă. Îi văd grăbiți, somnoroși, morocănoși cum își cumpără câte ceva pentru, probabil, prânz. Abia dacă salută la ora aia, deși daca-i întâlnești ziua ar sta de vorbă ore întregi. Nu, nu ne cunoaștem așa bine pentru a avea conversații lungi, dar măcar un răspuns la salut, dis-de-dimineață, accept.
Nu știu câți dintre voi ați ieșit în ultimul timp pe stradă la ora 5 dimineața. La ora aia poți încă asculta liniștea începutului de zi. Și-i tare fain. Bine, la noi e spartă de cântecul cocoșului pitic al unei vecine decedate. Femeia a murit acum aproape un an, dar moștenitorii nu se îndură să taie cocoșul. Dar pentru mine chiar și cântecul cocoșului e parte din peisaj.
Gata, mă apuc de scris, bună dimineața și vouă și-o săptămână execelentă!
P.S. Mersul copiilor la bauling cu gașca de pe stradă a fost un real succes. S-au întors fericiți și lefteri.
E din nou vineri
Sep
A mai trecut o săptămână. Nu știu dacă mă credeți, dar practic nu știu cum a zburat timpul. M-am trezit în fiecare dimineață foarte devreme, am petrecut 80% din timp în atelier (avem niște comenzi ciudate, frumoase, grele, complicate și urgente ). Dacă mai pun la socoteală și faptul că ieri m-am simțit foarte, foarte rău, îmi dau seama că n-a fost asta cea mai bună săptămână din viața mea.
Abia astept weekendul ăsta să mă liniștesc. Să încerc să-mi pun gândurile și treburile în ordine, să mă bucur de ziua de duminică așa cum ar trebui, deși fetele m-au anunțat că vor să-si petreacă ziua de naștere cu niște prieteni (de vârsta lor) la bauling și apoi în parc. Am rămas un pic blocată când am aflat ce-au pus la cale, dar încerc să mă adaptez la situație.
Și azi va fi tot o zi plină în atelier, facem niște chestii care trebuie să plece pe seară cu un transport special către câteva țări din Europa. Ne vom strădui ca străinii la care ajung produsele să poată spune: Hmm..these are made in romania, very nice!
Spor și vouă!
Pe net cât e ziua de lungă
Iul
Pentru că măcar primul articol după schimbarea temei blogului am zis să fie unul mai serios, m-am gândit (știu, prima dată e mai greu) să vă povestesc cum îmi petrec eu o zi pe internet. Pe ce site-uri/blog-uri mă plimb, cât stau aici la mine (am obiceiul să mă citesc singură, să fiu, astfel, sigură că am măcar un cititor fidel), de pe ce calculatoare fac asta (da, chiar dacă nu plec de acasă, intru pe net de pe 4-5 device-uri), și-om mai vedea ce vă mai spun.
6-6.30 Trezirea. După ce-mi fac cafeaua și spăl aragazul (invariabil o dau în foc pentru ăa o las la făcut și intru în baie), îmi pun o litră de lapte peste ea și îmi fac triumfatoare intrarea în birou, de cele mai multe ori în camașă de noapte.
6.30-8.30 Spun “bună dimineața” pe twitter, și deschid înca 6 taburi (toane, gmail, zoso, arhi, DailyCotcodac, goo.gl și din nou toane). Citesc ultimele doua articole de la fiecare (chiar și de la mine ) ) scriu un comentariu, două, dacă am ceva de zis (de obicei am, că nu mă pot abține) și mă întorc la toane. Scriu ceva pentru blog, de obicei ce visez noaptea, asta dacă n-am scris seara târziu și e deja publicat ceva în ziua respectivă. Când nu scriu visele de noapte, se cheamă că am inspirație sau s-a întâmplat deunăzi ceva notabil, de care aș vrea să-mi amintesc peste ani, și cum nu mă mai ajută ținerea de minte, am zis că-i bine să rămână aici scris. Asta a fost cred una dintre cele mai înțelepte decizii din viața mea (deocamdată au fost doar trei), pentru că deja, uneori când citesc ce-am scris acum 2-3 ani, stau și mă întreb dacă eu chiar am trăit chestiile alea. Și le-am trait, credeți-mă, pentru că am o regulă creată chiar pentru situațiile astea de incertitudine: “Nina, nu inventa lucruri despre tine, dacă nu vrei să ai false amintiri”.
8,30 -16,30 sunt la serviciu (între timp schimb și cămașa de noapte cu ceva mai office) , așa că o las mai moale cu plimbatul pe net, deschid doar reader-ul și citesc pe sărite cele 50 de bloguri pe care le am acolo, mai accesez un link interesant de pe twitter, mai răspund la un comentariu la mine. Între timp îmi fac treaba cât pot de bine până mă vede sefu’ și mă pune să muncesc. A, și citesc știrile de pe mediafax. E și ăsta deschis toată ziua.
16.30-19.30 Închid cele două calculatoare din birou, cobor în casă și deschid laptopul, văd ce-a gătit hădean și îi urmez exemplul, dacă n-a făcut mama deja ceva bun de mâncare. Chiar dacă-s plecată de acasă, sunt în atelier sau la piscina, urmăresc regulat twitterul pe telefon. Asta dacă nu am treabă (călcat, curat, gătit, spălat) sau dacă nu jucăm Monopoly.
19.30-23.00 e vară , e frumos, suntem sănătoși, așa că petrecem. Bem o bere sau un vin, ne jucăm cu copiii (atunci când nu-s cu alți copiii și nu înceracă să ne țină pe noi deoparte), mergem pe la prieteni, vedem un film, citim o carte, chestii din astea, vintage pentru tineretul de azi.
Pfff, acum când recitesc văd că-s cam dependentă de net, știam asta deja, trebuia doar să o recunosc și-n scris, dar să-l vad eu pe ăla care poate arunca primul piatra.
Nu mai fac nimic
Apr
Nu mă întrebați ce fac că răspunsul îl aveți deja în titlu. Sunt obosită cronic și aș vrea să dorm zile întregi cu pauze de mâncat și citit. De mâncat mai scurte și de citit mai lungi. Pauzele zic.
O fi de la primavara, o fi de la stres, o fi de la norul din Fukushima, cert e că îmi iese oboseala prin ochi. Fix prin ochi. Adica ei săracii mă ustură și ar vrea să se închidă în mijlocul zilei când treaba e mai multă și problemele sunt mai stringente. În plus, de când s-a dat ora înainte mi se pare că zilele în loc să se lungească, devin din ce în ce mai scurte. Nici nu mă trezesc bine, că-i gata prânzul și trebuie să plece fetele la școala. Apoi, când termin de citit mailurile și apuc să răspund doar la jumătate, mă sună copilele să-mi spună că au termint programul. Și n-au în nicio zi mai puțin de 5 ore. Gata, s-a mai terminat o zi.
Mi-e tare frică să nu mă apuce întrebările alea existențiale legate de rostul nostru pe pământ și de timpul care e din ce în ce mai scurt. Sau poate așa-i la bătrânețe și pe mine m-au ajuns anii ăia?
Maşina de spălat vase
Dec
Dacă mă întrebai în urmă cu câteva săptămâni dacă mi-aş lua vreodată maşină de spălat vase, aş fi răspuns cu un “nu” hotărât. Mi se părea că e maximum de snobism să ai în casă o maşină de spălat vase, când tu abia dacă îţi poţi umple frigiderul cu mâncare de doua ori pe lună. Ştiam şi că sunt foarte scumpe, ceva în jur de 1000 euro. Plus că ocupă spaţiu, consumă curent, ce mai, nu-i vedeam utilitatea. Nu mă înţelegeţi greşit, mă gândeam doar că sunt făcute pentru baruri, restaurante, chestii unde într-adevăr e mult de spălat, dar acasă…
Au intervenit apoi două aspecte:
1. Ne trebuie bucătărie nouă şi în ultimul timp ne-am tot uitat peste fel şi fel de schiţe, cataloage, site-uri, etc.
2. A venit mătuşa mea de la fata ei din Belgia. ( Da, Cristina, de tine vorbesc:D )
Dacă la punctul 1 am tot văzut bucătării utilate cu maşini de spalat vase, să dezvoltăm un pic punctul 2, zic.
Cristina s-a mutat de curând într-o casă nou cumparătă pe undeva pe lângă Bruxelles, şi cum la ei casele se vând cu bucătăria şi băile utilate, în bucătarie, pe lângă celelalte electrocasnice are şi maşină de spălat vase. Bun. Acum dacă o are, ar fi păcat să nu o folosească, aşa că în fiecare zi pune toate vasele pe care le foloseste de-a lungul zilei, în maşină iar seara, înainte de culcare, Cristina îi pune pastilele de detergent şi sare, o setează pentru ce vrea ea să-i spele şi îi dă drumul. Dimineaţa matuşă-mea scotea vasele din maşină. Cristal. Adica luna de curate, dezimfectate, limpezite si uscate, numai bune pentru o noua folosire. How cool is that?
Ei, de când am aflat din sursă sigură cam cum stă treaba cu maşina de spalat vase, am început să mă gândesc la avantaje, nu numai la dezavantaje, şi le-am luat e rand. Preţul. Am căutat pe net, am găsit maşini foarte misto ( pentru ce nevoi am eu) la 350 euro, ceea ce la o bucătărie nouă de 2500, nu-i chiar un capăt de ţară. Am mai aflat şi că au programe scurte de cca. 35 minute, dacă vasele nu-s extra-murdare. Ştiu acum că sunt majoritatea cu clasă energetică A şi că producătorii se întrec în a le face cu economisire de energie din ce in ce mai mare. Am văzut filmuleţe pe youtube care-mi explică cum funcţionează, cum vine apa, cu ce viteză, din ce direcţie. Ce mai, am înebunit.
Ieri am făcut experiment. Am spalat vase de 7 ori şi m-am cronometrat. Dimineaţa: am spălat 8 pahare rămase de seara, două cuţite, 4 farfurii mari, 2 mici, 5 furculiţe, 6 căni, două ibrice, 9 minute. Apoi pe la 10 am spălat din nou, mai puţin, adică doar cănile de cafea şi două pahare, 3 minute. Înainte de prânz: castroanele pe care le-a folosit mama la gătit, vreo două linguri, o farfurie şi o oală, 10 minute bătute pe muchie, timp în care apa a curs şi a curs şi a curs… La prânz m-a luat durerea de cap: 6 farfurii mari, 6 farfurii mici, bolul de salată, vasul de yena în care a fost friptura, linguri, furculiţe, pahare. Mai vreţi? În total de 7 ori. Timp: 52 minute. Adică o ora pe zi eu spăl vase. Şi mă mai plâng că n-am timp ba de una, ba de alta. Nu-i corect. Aşa că m-am hotărât, vreau maşină de spălat vase, încadrată frumos în mobila nouă de bucătărie. Pai, ce naiba, ori suntem doamne, ori nu mai suntem.
Glumesc! Voi ce experienţe aveţi cu maşinile astea, le-aţi folosit, v-aţi lua dacă v-ar trebui? Că mie îmi trebuie.
Tags: bucatarie, femei, masina de spalat vase, nevoi, timp
Că tot ne plângem de timp
Dec
Textul de mai jos nu-mi aparţine, l-am primit pe mail şi cred că-i una din poveştile alea din care noi, oamenii mari, trebuie să învăţăm câte ceva:
| Cu voce timida si cu ochii plini de asteptare, micutul il priveste pe tatal sau si intreaba: - Taticule, cat castigi pe ora? Tatal, preocupat si cu un zambet sever, raspunde: - Fiule, aceste lucruri nu te privesc pe tine. Nu ma mai deranja, te rog! Du-te in camera ta si culca-te, ca trebuia deja sa dormi! Si sa nu ma mai deranjezi… baiat profitor!… discutia cu baiatul sau. Se simte putin vinovat si realizeaza ca a fost prea dur cu el. Se gandeste ca poate cel mic are nevoie de bani sa cumpere ceva de mare interes pentru el si-si face mustrari de constiinta ca l-a repezit. Se ridica si pleaca spre camera copilului, deschide usa usor, baga capul si vede ca cel mic inca nu a adormit. Intra in camera si il intreaba cu voce scazuta: |
| - Uite, fiule, ai aici cei doi dolari pe care i-ai cerut… Baiatul intinse manutele si lua banii si, luminandu-se la fata,spuse: - Multumesc, taticule! Si bagand manuta sub pernuta mai scose trei dolari.Si ii spuse tatalui sau: - Taticule, acum sunt fericit… am deja cinci dolari. - Bine, fiule. Acum, spune-mi pentru ce aveai nevoie de bani? il intreba tatal curios. Copilul raspunse, cu ochii stralucitori: - Taticule, ai putea sa-mi vinzi o ora din timpul tau? |
Tags: copii, intelepciune, oameni, povesti, timp
Să nu pierdem timpul…
Noi
Trebuie să recunoaşteţi că după aşa un weekend e musai să ne adunăm şi să avem o săptămână plină de reuşite. Adică, dacă nici după o vreme ca asta, în miez de noiembrie, nu sunteţi mulţumiţi, atunci nimic nu vă mai poate mulţumi pe voi.
Lăsaţi în urmă gândul că n-aţi plătit integral ratele, că salariile v-au scăzut şi că pe plan mondial, pentru că au fost multe inunadaţii în China anul ăsta şi nu s-a făcut la ei, chinezii au cumpărat tot bumbacul pe care l-au găsit pe piaţă. Să vedeţi acum scumpiri de haine, chiar dacă ele sunt în magazine de anul trecut şi n-au nici picătură de bumbac în compoziţie. Că aşa-i în tenis!
Mă rog, ziceam să lasam astea în urmă şi să ne concentrăm pe ce trebuie să facem pentru ca grijile de mai sus să nu ne mai bântuie. Să muncim, fraţilor! Nu în plus, nu în afara orelor de program , nu până la epuizare, ci cu plăcere. Să ridice primul piatra acela dintre voi care-i epuizat de muncă, care în timpul programului nu aruncă el şi-un ochi pe blog, twitter sau facebook chiar şi atunci când astea nu au nicio legatură cu felul în care câştigă el bani? Ok şi asta nu-i nimic, că nu strică să te deconectezi de la muncă măcar 5 minute/ora (mai ţineţi minte ce bine ne făceau pauzele din şcoală?), problema reală apare atunci când în timpul orelor de lucru voi doar vă faceţi că munciţi. Nu-mi spuneţi că atât sunteţi plătiţi, atât munciţi, că nu ţine. În felul ăsta pierderea e de ambele parţi. Şi a voastră şi a angajatorului. Tu pierzi timp, iar timpul, cum ar spune Mastercard, e nepreţuit. Iar angajatorul pierde bani. Bani pe care un angajat conştiincios şi capabil i-ar putea câştiga pentru el dacă ar şti să-l motiveze. Sincer, cred că în sistemul motivaţional stau toate problemele românilor. Noi nu suntem din cei care să facă ceva din convingere. Nouă trebuie să ne dai motive pentru a face ceva aşa cum trebuie. Iar cei care trebuie să ne motiveze sunt preocupati cu altceva. Nimic important.
Desigur, să dai vina pe ceilalţi pentru nereuşitele tale este un sport naţional la care, ca şi la fotbal, ne pricepem cu toţii. Însă nu asta e soluţia.
Mă gândesc la o situaţie în care motivaţia vine din tine. E una singură şi poţi verifica şi tu dacă faci parte dintre cei care n-au nevoie de niciun stimul pentru a face performanţă. Ia o foaie de hârtie şi răspunde:
- Ce ţi-ar plăcea să faci?
- La ce te pricepi cel mai bine?
- Care-i ocupaţia ta în prezent?
Câţi dintre voi pot da la întrebările astea acelaşi răspuns? Puţini aşa-i? Pentru ceilalti e nevoie de motivaţie. Cred ca nu mai trebuie să aşteptăm de la nimeni nimic. Să incercăm să ne motivăm singuri şi dacă nu ne iese să cerem ajutor. Important e să nu pierdem timpul…
