Nu, nu ăla la care vă gândiți voi, măi glumeților. 😀
Vorbesc de scaunul ăla directorial sau cum îi zice, pe care l-am cumpărat acum vreo șase ani cu 200 ei la promotie de la Metro și care ajunsese într-un hal fără de hal. Sigur ați trecut și voi prin faza asta sau dacă n-ați trecut, nu râdeți, că urmează. Ia gândește-te, cât o să te mai țină scaunul pe care stai?
Aveam care va să zică un scaun negru și jerpelit, sub care se strângea mereu burete. Da exact, se rupsese pielea și prin ruptură curgea buretele. Jale mare. N-am avut încotro și a trebuit să luăm o hotărâre chiar în prima zi a anului 2011, în ceea ce-l privește. Aveam de ales între a-l arunca la gunoi și a cheltui bani pe unul nou în chiar primele zile din an, când se spune că trebuie să fii foarte cumpătat, pe de o parte si de a cumpăra un metru de material (25 lei) și a-l reface, retapița, renova, pana mea, nu știu exact cum se spune, pe cel vechi, pe de altă parte. Bun.
Am ales în unanimitate a doua variantă, unanimitatea e formată doar din mine, că Sorin ar fi vrut un scaun nou, dar mă rog, tot el a ieșit mai câștigat dupa toată tărășenia, va spun la urmă de ce.
Acum vreo zece ani