Posts Tagged ‘stingator masina’
Butelia roşie
Iul
Cine mă cunoaşte şi s-a plimbat cu mine cu maşina, fie şi numai câteva sute de metri, ştie că am în portbagaj un mini-stingător din ăla de maşina. Nu, n-am deschis portbagajul de fiecare dată să-l arăt. Se aude. Puternic. Da, stingatorul.
Să vă explic. Maşina mea e mică. Nu are loc special pentru butelia rosie aşa că am lasat-o pur şi simplu liberă în portbagaj, lângă trusa medicală. Fiind cilindrică, la fiecare frână sau accelerare mai cu scârţ stingătorul se restogoleşte şi se buşeşte de unul din pereţii potbagajului, scotând un mare zgomot înfundat. Poooc. Tare de tot.
Nu-i om pe care să-l fi luat în maşină şi care să nu ştie asta. Majoritatea m-au crezut pe cuvant când le-am spus despre cei vorba, la câţiva a trebuit să le arăt şi doi chiar au încercat să-i găsească un loc fix. N-au reuşit.
Maşina o am de 4 ani şi stingătorul la fel. Vă imaginaţi că pe mine nu mă mai deranjează deloc, ba din contră, dacă nu-l aud, încep să mă gândesc ce am în portbagaj de-l blochează. Da, se întâmplă să mai pun uneori câte ceva în spate şi astfel butelia să nu mai aibă loc de întors, dar asta se întâmplă rar şi pentru scurt timp.
Mai dau, din când în când, pentru câte un drum scurt maşina, colegilor de serviciu. Când se întorc îmi înmânează cheile şi-mi spun invariabil: ” Ce draqu ai, măi nene, în potbagaj, că bubuie de zici că-i bombă?!”
Da ştiu, ar putea să explodeze. Am un coleg care n-a avut norocul meu şi stingătorul i-a explodat în portbagaj, umplându-l cu o spumă densă şi albă care cu greu poate fi spălată. I-au luat baieţii de la spălatorie tarif triplu. Al meu însa e din ala bun, n-a explodat. Nu încă.
M-am gândit de multe ori ce să-i fac. Să-l pun într-o cutie? N-am facut-o. Să-i fac un suport special? Asta ar fi ideal, dar nici vorbă de pricepere în sensul acesta. Am încercat să-l bag dedesubt, lângă roata de rezervă. Nu merge, că strică aspectul şi stă preşul ăla din portbagaj ridicat şi naşpa. Îmi vine cam o idee pe lună despre cum aş putea să-l poziţionez ca să nu se mai mişte. Toate s-au dovedit a fi proaste. N-a mers nimic.
Voi unde aveţi pus stingătorul în maşină? Poate îmi daţi o idee, nu de alta, dar presimt că se sparge beşica.
Tags: perseverenta, portbagaj, stingator masina


