Posts Tagged ‘soferi’
Mârlanul la volan
Noi
Îmi duceam ieri liniștită (ăsta e un fel de-a spune, eu eram de fapt agitată maxim) fetele la școală. Primul semafor pe care îl întâlnesc în drum spre școală e la o intersecție cu un drum la stânga, care are semafor dedicat. Eu mergeam înainte și când m-am apropiat de semafor am văzut că un gog care se încadrase greșit pe banda celor care faceau stânga, voia să se bage pe banda mea. Ca o doamnă ce sunt, am încetinit și i-am făcut semn să intre în coloana care mergea înainte. Aproape de a ajunge să trecem intersecția, un șoferul mașinii din fața gogului îi dă și el voie altui autoturism de SB, încadrat greșit pe banda către stânga, să intre în coloana care se deplasa înainte, și cu toții ne-am oprit în fața semaforului care se făcuse roșu între timp.
Măi, și aici începe șoul. Gogul ăsta din fața, monstrul ăsta creat de mine, că eu l-am lăsat să intre în coloană, se enervează pe nenea ăla din față, se dă jos la el și începe vociferând sălbatic să-l tragă la răspundere și să-l certe că l-a lăsat pe amărâtul ăla din provincie să intre în coloana care mergea înainte, uitând că doar cu câțiva metri în spate și pe el îl lăsase cineva.
Mie nu-mi venea să cred că face asta. Săracul de el, omul la care țipa s-a baricadat în mașină și nu l-a băgat în seamă pe nebun. Mie îmi venea să mă dau jos și să-i spun vreo două, dar mă grăbeam tare de tot, că fetele întârziau la școală, dar pe când mă gândeam eu dacă să mă duc să-l rog să se potolească, coboară din Renault-ul de SB o matahală de om, mare mă, și se îndreaptă hotărât spre gog. Hahaha, începea să-mi placă, aproape că voiam să văd bătaie, dar gogu, tare-n gură, țipă și la ăsta, disperat:
- Haide, domnule, nu vezi că s-a făcut verde, dă-i drumu că ținem coloana. Și urcă repede în mașina lui, închizând ușa.
Sibianul vede că am geamul deschis și mă întreabă molcom: Domniță, spre Piața Muncii merg înainte, da? Am încuviințat zâmbind privind înspre gogul din mașina din fața mea. Făcuse spume.
Până la urmă totul s-a terminat cu bine, și toată lumea a avut de câștigat. Chiar și gogu. 
Tags: civilizatie, mârlani, soferi, trafic
Scuterele pot semnaliza!!!
Sep
Sunt un șofer, mai bine zis o șoferiță cu mulți ani de experință (dacă vă întreabă cineva, spuneți 20), nu-s cea mai rabdătoare dintre ele, mă enervez ușor în trafic, uneori înjur în gând ca la ușa cortului, alteori merg atât de pedant și cu toate astea, după atâția ani îmi place în continuare să conduc. În general, și nu neapărat mașini. 
Mă aflam ieri în plină intersecție când observ un scuterist cu cască (emoticon cu ochii bulbucați) care se încadrează regulamentar (emoticon care leșină) și face stânga la fel ca mine. Pentru că eu rămăsem cu ochii la scuter, domnul care-l conducea a trecut înaintea mea și a mers frumos după o mașină care-i era înainte până la urmatoarea intersecție. Eu cu ochii la el, plină de admirație. Avea nenea ăsta la scuter în spate un beculeț care clipocea și arăta celorlalți participanți la trafic că omul și mașina (mă rog, scuterul) vor să facă stânga. Semnaliza, adicătelea. Uau! Incredibil.
Vă jur că n-am mai văzut în viața mea un scuter semnalizând și din cauza asta eu am crezut că nici nu pot semnaliza decât așa, ca bicicliștii, cu mâna. Aproape că-i compătimeam pe acești kamicaze ai șoselelor. Dar nu, ei pot semnaliza și de ieri am și dovada. Bine, omul nostru cred că era începător pentru că prea s-a comportat civilizat. A, nici nu mai contează că a uitat semnalizarea pornită până la următoarea intersecție. Noroc că acolo nu avea cum să facă stânga, ar fi intrat cu bună știință într-un gard.
Oricum , mie-mi va rămâne pururi în amintire, ca omul care aproape a inventat semnalizarea la scutere.
Tags: scutere, semnalizare, siguranta in trafic, soferi, trafic
Am trăit s-o pățesc și pe asta
Iun
După cum v-am tot spus, nu merg eu distanțe prea mari cu bicicleta, dar încerc să o folosesc zilnic și mi-s tare mândră că reușesc. Ajung urgent unde am treabă, fac mișcare pentru mine că am mare nevoie de asta, nu ajut la prosperitatea firmelor de combustibil…
Toate bune și frumoase până la un punct. Acum câteva zile, când îi lăudam în gând pe șoferii care cu grijă mă ocolesc în trafic când mă văd cu bicla, și pedalam cu un zambet larg pe față, vad cum dintr-o mașină care mă depășește, zboară pe geam un muc de țigară care aterizează, cum altfel, fix la mine în coșul bicicletei, care nici una nici două, se aprinde. Bine, exagerez, n-a ars în flăcări, pentru că m-am oprit și-am aruncat mucul ăla care încă ardea, însă pagubele le puteți vedea și dumneavoastră în pozele de mai jos.
Și nu pagubele sunt problema, ci gestul în sine și ce-ar fi putut să se întâmple dacă mă pierdeam cu firea. Oare dacă îmi venea mucul ăla de țigară pe față sau îmi intra în gură? Dacă îmi venea în ochi? Nici nu vreau sa mă gândesc!
Rugamintea mea este, dacă știi persoane care fac chestii de genul asta, să le atrageți atenția că așa ceva nu se face. Un prieten căruia i-am povestit tărășenia mi-a spus: bine că n-a aruncat și paharul cu cafea, pe jumătate plin.
În rest numai de bine, oameni draguți pe străzi, cel puțin pe unde am pedalat eu. Deocamdată, replica maximă cu care am fost abordată e: Păsărică, nu te doare fundul?
Îmi cer scuze, doamnă
Mar
Mă simt foarte prost pentru că am făcut ceva ce urăsc foarte tare. Adica mi s-a întamplat și mie să fiu în postura victimei de vreo două ori în viață și l-am urât din toată inima pe conducătorul auto care mi-a făcut-o.
Da, am trecut azi în viteză printr-o mare băltoacă în dreptul căreia era o femeie. Stătea. Deci am făcut-o de sus și până jos de comandă. Am văzut în retrovizare cum se scurgea apa de pe hainele ei și mi-am văzut de drum. Dacă aș fi putut, aș fi intrat în pământ, dar șoseaua nu s-a deschis. Iar de oprit nici nu putea fi vorba, nu știam cum să dispar mai repede, piciorul drept apăsa cu putere accelerația.
Acum stând și gândind la rece, mă gândesc că ar fi trebuit să opresc, să o duc undeva pe femeie, să nu trebuiască să se plimbe așa prin oraș, să-i duc hainele la curățat sau măcar să-i las bani și să le duca ea. Dar eu n-am făcut nimic, ba am si fugit mâncând pământul. Ca cel mai laș dintre lași.
Nu-mi explic de ce n-am ocolit băltoaca sau de ce n-am redus viteza. Pur și simplu nu am judecat până într-acolo încât să-mi dau seama la timp că apa aia o va împroșca pe femeia ce stătea pe marginea drumului, din cap până-n picioare.
Mă gândesc acum, poate ea se ducea la o întâlnire, poate nici nu-i din București, poate nu are altă geaca, poate… Cum s-o fi descurcat? Nu-mi vine să cred că am făcut asta și vreau să știu ce-aș putea să fac ca să repar stricăciunea?
Ideal e să mergem cu grijă și să nu facem chestii de genul ăsta. Eu țin minte că aveam un palton crem când am pățit-o, iar nenea care mi-a făcut figura mergea pe linia de tramvai. Eu stăteam pe refugiu și când am văzut în ce hal m-a făcut, m-a apucat disperarea. Cred că același lucru a trăit și doamna de azi, doar că ea avea geaca neagră.
Așadar, doamnă dragă, dacă printr-o minune citiți acest post vreodată, să știți că și eu m-am simțit la fel de mizerabil. Doar că dumneavoastră vă schimbați hainele și scăpați de sentimentul ăsta, iar eu va trebui să trăiesc în continuare cu gândul că i-am distrus hainele unui om, față de care probabil nu voi avea cum să mă revanșez vreodată. Îmi cer scuze, doamnă!
Eu, accidentele şi Dumnezeu
Feb
Maşina mea nu-i cea mai bună de pe şosele, ba chiar e aproape cea mai naşpa şi dacă adăugăm aici şi un şofer uşor distrat, atunci avem o combinaţie de care tu, ca şofer de maşină bună, ar fi bine să te fereşti.
Acum, faptul că am făcut deja două pene şi un accident de la începutul anului, în condiţiile în care jumatate din perioada asta am lăsat maşina în garaj, mă duce cu gândul la ceva ghinion care mă cam urmăreşte, că vorba aia, conduc de aproape 10 ani zi de zi în Bucureşti fără incidente. Eh, vorbe, gânduri…
Ieri dimineaţă, ştiţi, era oarecum îngheţat pe jos, mai ales pe strazile lăturalnice. Duceam, elegant, cu sparkul fetele la şcoală. Când să intru pe staduţa şcolii, care este îngustă cât o stradă cu sens unic dar pe care circulaţia e permisă în ambele sensuri, maşina din faţa mea frânează brusc, frânez şi eu, îmi dau seama că maşina aluneca ca pe patinuar, mai frânez odată, schimb viteza, trag şi frâna de mâna şi îl lovesc pe ăla din faţă. Elegant.
Omul coboară din maşină, îmi face semn să dau un pic în spate ca să lăsăm pe cineva care ieşea de pe strada şcolii să treacă, eu dau în spate, el se urcă la volan şi pleacă. Eu trag maşina pe o străduţă laterală pe dreapta şi aştept. Am crezut că el întoarce şi vine să ne răfuim. După 15 minute nu venise. Adică stau să mă întreb dacă el o fi simţit că l-am lovit. Până la urmă am plecat simţindu-mă oarecum că ăla care fuge de la faţa accidentului….
Azi am plecat din nou cu maşina, străzile negre şi pline de gropi mi-au dat curaj. Făra niciun incident notabil, mă apropii de serviciu care, cum altfel, îşi are sediul pe o străduţă întortochiată şi îngustă. La ultima mică/minusculă/aproape invizibilă intersecţie pe care o mai aveam de trecut, am oprit să mă asigur (aveam un mare semn de cedează trecerea în dreapta sus) şi făra nicio atenţionare, mă loveşte un nene cu o dubă din spate. Tare. Cel puţin aşa am simţit eu, care era să-mi muşc limba de la buşitură.
Îmi trece brusc prin gând, faptul că cineva mă pedepseşte că n-am aşteptat ieri destul acolo la şcoală. 
Noroc că, în afară de faptul că omul ăsta care m-a lovit pe mine, avea o gură mare şi ţipa tare de tot că de ce am oprit, ce tot opresc (mai fusese o intersecţie de genul ăsteia înainte şi oprisem şi acolo ), maşina nu avea nimic şi i-am zis liniştit să se calmeze, să-şi revizuiască un pic atitudinea, să vadă semnul, să se gândească că n-a păstrat distanţa regulamentară, să se gândească că m-a lovit din spate, să vadă că maşina mea nu are nicio urmă, a lui la fel şi în sfârşit i-am urat o zi bună.
A tăcut, şi-a cerut scuze, mi-a urat şi el o zi bună şi am plecat fiecare fericiţi spre locurile în care aveam treabă.
Optimistul din mine spune că probabil trebuia să am un accident mai mare şi mai nasol, dar mi-l dă Dumnezeu pe bucaţele, ca să nu sufăr prea tare.
Mersul pe jos, un sport extrem
Feb
Azi am vrut să vin pe jos. Nu mi-a ieşit că n-am cizme de cauciuc. Am luat maşina şi bine am făcut. Şoselele erau pline de apă dar asta n-ar fi aşa rău, dacă excludem găurile din asfalt care acum, acoperite cu apă nu se mai văd şi devin adevarate capcane pentru oamenii şoselelor. mai rău am văzut că a fost azi pentru pietoni.
Trotuare pline de apă, treceri de pietoni care nu se văd şi staţii de tramvai super-aglomerate. Eu, de obicei, nu prea dau atenţie pietonilor decât atunci când sunt pe trecere dar azi, îmi era aşa milă de oameneii pe care îi vedeam cu cizmele (altfel îmblănite bine) din care se scurgea apa… Cum să ajungi la lucru deja murat?
Ferice de domnişoarele pe care le-am văzut azi cu cizmele alea de cauciuc cu floricele. Dacă aveau în geantă şi o pereche de pantofi “pentru la birou” ele chiar au fost cele mai câştigate.
Eu am parcat maşina pe strada unde firma la care lucrez are sediul şi a trebuit să merg pe jos maxim 20 m. Mi-am udat ghetele cât să nu fiu nevoită să mă întorc acasă sau să mă încalţ cu sandalele, pe care le port de astă vară în potbagajul maşinii.
Edit later:
Un prieten îmi scrie pe mail dimineaţă:
Eu ii doresc tot binele din lume soferului de jeep, nascut si crescut prin ceva cur de Berceni si mutat acum cand are bani in Cartierul Francez, care m-a stropit din cap pana-n picioare pe Sos Nordului! De pe ochelari pana in soseste sunt plin de apa! Sper sa-i mearga bine in continuare si sa aiba parte de o zi cat mai buna!
Despre nimic
Ian
Adevarul este realitatea, trecuta prin putul gandirii fiecaruia dintre noi. Deci adevarul nu este nicidecum doar unul. E, asa cum spune oricine nu are idee despre ce e vorba, “undeva la mijloc”.
Nu stiu de ce am scris textul de mai sus.
Doamne, de ar tine zapada asta pana sambata, sa ne dam din nou cu saniuta. Desi nu mai speram sa ninga, n-am urcat saniuta in pod, nici hainele groase in raftul de jos.
Azi dimineata am vazut o masina de zapada. Nu de dezapezit. Era o masina plina de zapada pe dinafara. I se vedeau doar un pic farurile (se topise un pic zapada din cauza caldurii farurilor aprinse. Avea parbrizul curatat cat un cerc cu diametrul de 15 cm, si ii spate i se vedea numarul. Atat. In rest toata era acoperita cu zapada, dar nu ca restul masinilor pe care le vedeti pe stada, ci mult mai multa. Nu stiu de unde luase atata zapada.
Masina asta mergea. Fix pe linia de tramvai, dar nu cred ca soferul isi dadea seama de asta.
P.S. A se observa nuferii violeti.
Salutul în trafic
Sep
Conduc mult. De-a lungul timpului m-am întâlnit cu toate tipurile de şoferi, unii agresivi, alţii liniştiţi (prea liniştiţi) , unii începători, alţii profesionişti, etc. Am învăţat să-i tolerez pe unii şi să-i consider parteneri de trafic pe ceilalţi.
Şofatul este în cele din urmă, o rutină necesară. Unii o fac cu pasiune, alţii stresati şi majoritatea degajaţi.
Din toate senzaţiile prin care trece un şofer în trafic, mie îmi place mult şi-mi dă o senzaţie de bine, salutul din trafic. Ridicarea mâinii celuilalt în semn de mulţumire pentru că i-ai înlesnit lui trecerea, în condiţiile în care aveaţi amândoi aceleaşi drepturi sau şi mai frumos, când tu ai prioritate şi-l laşi totuşi pe celalalt să treacă.
Se întâmplă şi ca omul ăla să nu-ţi mulţumească vizibil, cu mâna sau cu avariile, însă sunt puţine cazurile astea şi atunci mulţumirea ta că ai făcut o faptă bună, ar trebui sa-ţi fie de ajuns.
Încercaţi, nu veţi ajunge mai tarziu la destinatie, nici vorba.
29 iulie
Iul
1834: A fost înregistrat primul accident rutier. O diligenţă cu aburi, a inginerului Edinburg, a lovit o piatră pusă în mod intenţionat în drum. Cazanul cu aburi a explodat provocând moartea a 5 persoane.
Profesor domne'
Feb
Am gasit asta la liviu, am facut testul si mi-a iesit asta:
Fa-ti si tu testul si spune-mi ce ti-a iesit.
