Posts Tagged ‘scoala’
Liceul Waldorf cu bune și rele
Mai
Nu trece o zi făra să mă gândesc și să-i mulțumesc Ioanei pentru că mi-a arătat, cam acum un an, cum se învață și cam care-i treaba cu sistemul Waldorf. E drept că pe vremea aia totul era doar teorie pentru noi, și pentru mine, și pentru ea, nu cunoșteam pe nimeni din interiorul liceului (în București exista un singur Liceu Waldorf cu clase de la I la XII), care să ne spună ce și cum.
Am impresia că informația asta a ajuns la mine exact la momentul potrivit, pentru că dacă aș fi dat fetele la Waldorf încă din clasa I, probabil m-aș fi gândit toată viața cum ar fi fost ele dacă învățau la o școala normală. Ei bine, acum asta n-o să se întâmple pentru că patru ani Iulia și Sonia au învățat la tradițional și oricât de mult mi-a plăcut pe vremea mea școala tradițională, ea nu se potrivea nicicum fetelor mele. Profesori care nu-și dau silința să predea mai nimic (nu neg ca există excepții, cei care le stiți bucurați-vă de ele, la noi n-au fost), tratarea tuturor elevilor ca un tot unitar, nu conta că unul înțelegea mai greu și altul mult mai repede, nu conta că majoritatea n-au știut să-și rezolve temele și nici părinții nu-i puteau ajuta acasă. Adevarul este că nu prea conta nimic. Ședințele se faceau doar pentru a ne cere bani pentru nu știu ce chestii noi, gen jaluzele la clasă.
Desigur, nici la Waldorf nu-i raiul pe pământ, dar când vezi toți profesorii preocupați de copiii, când vezi că singurul material didactic solicitat de la copii în anul ăsta a fost o furculiță pentru sceneta la engleză (pe care în ziua cu pricina fetele au uitat-o acasă 
) și două ouă înainte de Paște pentru a fi vopsite de copii,k când vezi că deși nu-s ași la matematică așteaptă orele cu mare plăcere, când primești o invitație scrisă de mâna lor prin care te anunță că miercurea viitoare au concert și ele vor cânta la mandolină, parcă nu ți se mai par așa importante părțile rele.
Ca să nu bag în ceață pe nimeni am să vă spun și ce mă deranjează la Waldorf și anume două lucruri:
- la unele materii, în timpul orelor de curs e galagie în clasă, pentru că unii copii vorbesc neîntrebați și profesorii nu au nicio metodă de constrângere. Desigur, sunt profesori la a căror oră copiii ascultă fascinați tot ce se spune în clasă, dar ca peste tot, unii profesori sunt mai cu har, alții mai puțin. În plus, orice formă de pedeapsă aplicată copiilor este ocolita pe cat posibil, singurul care a trecut peste asta, din câte știu eu, a fost domnul de istorie care i-a amenințat că-i dă afara daca nu-s atenti ceea ce a si facut inclusiv cu copilul Sonia. Istoria nu s-a mai repetat, iar referitor la faptul că-i gălagie doamna dirigintă ne-a dat asigurări că așa-i la clasa a V-a, când copiii au scăpat din mâna învățătoarei și vor acum să se dea care mai de care mai deștepți în fața profesorilor mai ales în timpul orelor de curs.
- cel de-al doilea lucru care mă deranja la început, acum am înțeles că s-au mai calmat lucrurile, erau bătăile dintre copii în timpul pauzelor. Care bătăi nu vă gândiți că erau cu sânge, dar azi un pumn în spate, mâine un tras de păr sunt lucruri supărătoare și care nu fac deloc cinste unui loc unde copiii sunt învățați să prețuiască prietenia și să împartă cu cei de lângă ei tot ce au. Văd că în ultimul timp nu s-au mai întâmplat și mă bucur tare mult să aud asta. La școala unde au învățat fetele până anul trecut un copil din clasa a patra a bătut-o pe doamna învățătoare așa că suntem totuși departe acum cu micile certuri între colegi de care v-am povestit.
Cam asta am vrut să vă spun, am văzut mută lume care ajunge aici căutând waldorf pe google, așa că dacă vă mai pot fi de folos cu ceva, o fac cu mare placere. 
A, și nu v-am spus încă de tabără…
Tags: copii, liceul Waldorf, oameni, profesori, scoala, scoala waldorf, sistemul waldorf
Pentru că putem și-a venit vremea
Feb
Trec zilele astea prin incredibilele emoții, ca să nu le zic griji, legate de plecarea copiilor de acasă. Căci da, au plecat. Singure.
N-a spus nimeni că-i uşor să fii părinte, dar nici să ne martirizăm nu avem dreptul. Că vrei să-ţi protejezi copilul cât mai mult, să-i oferi tot ce-i mai bun, să-l fereşti pe cât posibil de greutăţi, e în firea nostră de părinţi să ne dorim asta, dar trebuie să ştim că nu întotdeauna îi ajutăm pe cei mici purtându-ne prea protector.
Soluţia nu-i să interzicem ci să oferim libertate. Nu toată odată, căci va fi în exces, şi excesele nu-s indicate nici de medici. Ah, dacă ar exista măsura asta care să se aplice tuturor copiilor…
Vineri am ieșit în poartă și le-am condus pe fete cu privirea. Au plecat. Singure.
Educaţia lor depinde în primul rând de ei şi în al doilea rând de noi. Apoi de şcoală, de profesori şi nu în ultimul rând de societate, dar societatea în care alegem să trăim depinde de noi. Este cumva un cerc în care ne învârtim şi pe care noi credem că-l stăpânim. Aşa să fie oare?!
Fiecare dintre noi îşi educă copilul cum crede el că e corect şi, pana când copilul nu va da piept cu viaţa, nu vom şti dacă am reuşit sau nu în demersul nostru. Aşa că, cel puţin în partea asta care depinde de noi, să încercăm să le facem copilăria frumoasă. Cu dragoste, cu duioşie, cu timp petrecut alături de ei, cu jocuri şi nu în ultimul rând cu libertate. O libertate înţeleasă corect şi de părinte şi de copil. O libertate a vârstei lui, a copilului.
La baza educaţiei copiilor noştri stă deosebirea binelui de rău. Încă de la prima poveste, copiii învaţă să facă diferența între ele . Legat de bine şi rău, pe tot parcursul vietii vor trebui să facă alegeri. Noi încercăm să-i educăm în aşa fel încat, atunci când vor fi la vârsta bilanţului, alegerile bune să fie multe, multe, iar cele rele să fie uitate.
Sper ca noi acum am luat acum o decizie înțeleaptă. Le-am lăsat să plece. Singure. Așa au vrut ele. Și-au dorit din tot sufletul, ne-au promis că se descurcă și noi le-am dovedit că avem încredere în ele.
Banuiți unde-au plecat, așa-i?
Din nou la școală
Ian
De ieri a început iar școala iar fetele s-au pregatit de plecare așa cum au putut, pentru că noi am fost ocupați cu bunicul lor care tocmai în timpul acela se întorcea acasă, după un stagiu de 15 zile la spital.
Încă de dimineață stabilisem cu ele să se pregătească singure pentru revederea cu colegii, iar în schimb eu le-am promis că le duc cu mijloacele de transport în comun la școală. 
Nu întrebați, nu gumesc, asta-i dorința lor, e o poveste lungă și veche, iar replica Soniei cu “Orice copil are dreptul de a merge pe jos la școală“, este deja celebră.
Am zis ca măcar în prima zi de școală să le fac pe plac și-am plecat cu două mândre după mine spre stația de autobuz, care a venit extrem de rapid și am ajuns neașteptat de repede în stația de tramvai. Aici am așteptat un pic și am avut astfel timp să le inspectez pe fete. Iulia era bine îmbracată, adică gros, avea părul pieptănat pe sub căciulă și dinții curați, Sonia însă, deși la fel de bine îmbrăcată…
- Sonia, tu te-ai spălat azi pe dinți?
- Nu.
- Sonia, tu ți-ai suflat nasul înainte de a pleca de acasă?
-Nu.
-Sonia, tu ai batiste de hârtie la tine?
- Nu.
- Sonia, tu ești mulțumită de tine?
-Da.
Am tras adânc aer în piept, am cumpărat batiste de hârtie, deși acasă avem baxuri cumpărate tocmai pentru a nu pleca copiii fără ele la școală, am pus copilul să-și sufle nasul și-a rămas stabilit ca seara să se spele pe dinți dublu.
Sunt curioasă cât mai e până o să mă pot baza că-și poartă singure de grijă?
Tags: copii, multumire, responsabilitati, scoala
Cum reintrăm în ritm?
Ian
Leneveală mai mare ca zilele astea n-am trăit de mult. Dormit câte 10-11 ore/ noapte (nu ştiu dacă e corect spus, 5 din orele alea fac parte clar din categoria “zi”), vizionări de filme, plimbări, primit prieteni în vizită şi iar dormit, citit, ca să nu mai zic mâncat, că numai când aud cuvântul ăsta mă ia cu dureri de burtă.
Bineînţeles că în tot acest timp am pierdut complet noţiunea zilelor. Nu mai ştiam dacă-i luni, miercuri sau joi, după cum nu mai ştiam nici că-i pranz seară sau dimineaţă. Noroc cu noaptea de vineri spre sâmbăta ca a venit cu Anul Nou cu un imens foc de artificii şi ne-a mai scos un pic din amorţeală.
Cum-necum uite că după încă trei zile, azi e marţi şi eu mă trezesc în continuare la 11 (don’t ask). Deh, faptul că eşti propriul tău şef are şi ceva avantaje. Reîncepi munca fix când vrei tu sau, mă rog, când nu-ţi mai poţi amâna clienţii, dar asta-i altă poveste.
Problema e ce-o să fac de mâine, că încep fetele şcoala şi e musai ca dimineaţa noastră să înceapă mult mai devreme. Tre’ să ne organizăm azi cumva, facem o şedinţă de familie, ne îmbărbătăm, ne facem un plan care să nu implice vizionari de filme până târziu în noapte, ne punem toate alarmele să sune şi ne rugăm ca toate astea să fie de ajuns. Dacă am uitat ceva, nu vă sfiiţi să-mi spuneţi ce.
Şi când mă gândesc că ani de zile am reintrat în ritm firesc, fără să-mi pun întrebările astea existenţiale. Ce să-i faci, cu binele te înveţi repede, mai greu e când tre’ să te dezveţi.
Scurte de luni
Noi
- Soarele e în continuare la mine pe terasă.
- Fetele vor să meargă neapărat singure cu tramvaiul la şcoală. Mă mai gândesc la asta.
- M-au sunat ăştia de la BCR şi vor neapărat să mă vad cu ei azi la un interviu. Eu le-am zis că nu vreau să mă angajez, ei insistă.
- Sorin a stricat televizorul. S-a chinuit ieri aproape toată ziua, spre seară a reuşit. Se futu buşi softul. Nuuu, nu-s supărată.
- Joi seară voi fi aici în calitate de “blogger părinte”, dacă eşti prin zonă, dă un semn.
- Azi la 19.00 expoziţia Roxanei aka draw for joy îşi are vernisajul. Intenţionez să ajung. Cu tot cu fete, desigur.
Have a stelar week! (o urare via titus)
Tags: conferinta, copii, expozitie, luni, scoala, scurte, televizor, treburi
Sunt părinte
Sep
Simţi uneori că orice ai face nu-i destul pentru copilul tău. Încerci ca părinte să le oferi tot ce-i mai bun, tot ce crezi tu că trebuie să aibă pentru a deveni, peste ani, Oameni.
Multitudinea asta de eforturi se cheamă educaţie, care educaţie nu depinde totuşi numai de tine. Am scris despre costurile educaţiei pentru suntparinte.ro aici. Poate acum sunteţi prea tineri, dar într-o zi veţi avea copii şi ne vom întâlni pe acolo.
P.S. Aveţi bonus o poză mică şi recentă cu mine şi fetele. Tunse.
Tags: costuri, educatie, scoala, suntparinte.ro
Si-a fost si prima zi de clasa a V-a
Sep
Vremea a tinut cu noi. Soarta a tinut cu noi (fetele au ca diriginta un dascal excelent, pe care nici macar nu speram s-o prindem la clasa). S-au facut cunostinte, s-au legat prietenii si speram sa fie inceputul unei perioade excelente din viata lor, gimnaziul.
La coafor
Sep
Ieri am fost cu fetele la coafor. Am vrut să-l luăm şi pe tati dar s-a fofilat bărbăteşte, aşa că s-a limitat la a ne ura succes. 
Pentru prima dată noi trei (eu, Sonia şi Iulia) am stat pe acelaşi scaun într-un salon de coafură. Pe rând. Pe vremuri fetele se tundeau ele singure, apoi o perioada le-am tuns eu, după care şi-au lăsat părul lung.
Acum, pentru că începea şcoala am vrut să le tund eu, again, săptamâna trecută, numai că după ce am băgat foarfeca în părul Iuliei, Sonia a pus piciorul în prag şi a spus că ea nu se tunde decât la coafor. În ciuda tuturor evidenţelor, eu cred că am un talent uriaş, neexploatat. Cred că într-o viaţă anterioară am inventat tunsul cu foarfeca, dacă nu chiar foarfeca. Însă copilul a decis, mergem la coafor. Nu mă întelegeţi greşit, n-am nimic împotriva saloanelor, eu mă duc regulat, dar părul fetelor mele părea făcut pentru mâinile mele magice. Părea.
Prima s-a aşezat în scaun Iulia care avea deja dată forma tunsorii (între noi fie vorba, i-am explicat cinci minute coafezei cam ce am vrut eu să fac în capul copilului) aşa că a avut nevoie doar de uşoare retuşuri ( a tuns-o cu totul altfel şi mult mai mişto decât îmi închipuiam eu că se poate).
A urmat Sonia care şi-a ales din catalog o tunsoare până pe la umeri, însă coafeza nu vroia să-i taie atât de mult din păr. Până la urmă au negociat şi pentru pletele tunse, Sonia a primit bani. Adica i s-a făcut o reducere substanţiala la tuns pentru că părul tăiat să poata fi transformat în extensii, meşe sau cum le-o spune chestiilor făcute din păr. Tunsoarea a ieşit excelent, dar sunt absolut sigură că aş fi putut sa o fac şi eu cu uşurinţă. :D
La sfârşit a urmat doamna Costea la tuns şi coafat, fără evenimente notabile, însă în timp ce eram pe scaun, trăgeam cu ochiul prin oglindă la fete, care erau foarte mândre de noul lor look. Îmi sunt atât de dragi…
La întoarcere tati s-a declarat foarte mulţumit de fetele lui.
Gata, suntem cu toţii pregătiţi să începem şcoala.
Ne pregătim
Sep
Deşi auzisem o vorbă, cum că nici 15 septembrie nu mai e ce-a fost odată, până aseară n-am înţeles exact că şcoala începe luni, adică pe 13.
Datorită acestui fapt şi luând în considerare faptul că nu terminasem cu dusul şi adusul actelor necesare mutării copiilor din dotare la şcoala nouă, am intrat în vrie şi uite cum, ce n-am rezolvat într-o vară întreagă am terminat azi în două ore. Nu-i rău.
Aseară am fost la cumpărături pentru şcoală şi n-am luat mai nimic pentru că aşteptăm să ne spună profesorii ce rechizite le sunt necesare copiilor. V-am spus că sunt în clasa a V-a? Le-am luat două caiete cu foaie velină, două stilouri, două seturi de echere, două seturi compas şi-un dicţionar. 125 lei. Nici nu vreau să mă gândesc cât vom da pe ghiozdane (nu le-a plăcut nimic din supermarket), acuarele, creioane, gume, chestii trestii…
Eu sunt mulţumită că fetele abia aşteaptă să înceapă şcoala. Sunt curioasă cum vor fi peste vreo lună.
Tags: copii, scoala, septembrie
Mami…am terminat clasa a IV-a
Iun
Miercuri au facut toata dupamiaza cumparaturi impreuna cu doamna invatatoare. Joi au avut banchetul de sfarsit de clasa a IV-a, cu muzica, dans, glume si pareri de rau. Deja pareri de rau. Si sunt asa de mici daca ma intrebati pe mine.
Le-am intrebat daca pot veni la banchet si eu si mi-au raspuns ca parintii nu sunt invitati, banchetele sunt pentru elevi, nu pentru parinti. Cred ca au drepatate, nu-mi amintesc sa fi venit mama cu mine la niciun banchet sau seara distractiva, ca asa se numeau pe vremea mea. A fost atata tevatura pe ele, cu ce sa se imbrace la banchet, ce pantofi sa-si ia (nu aveau oricum decat o singura varianta), cum sa-si faca parul, etc. Pana la urma le-am multumit pe amandoua si au fost incantate de tinutele lor.
Ieri au avut si serbarea de sfarsit de an cu spectacol si inmanarea premiilor. Copiii talentati din scoala au sustinut in fata noastra un spectacol de doua ore intr-un soare insuportabil. La nici 200m de scoala, primaria detine un club cu o sala mare de spectacole care sta in cea mai mare parte a timpului goala. Cat de greu ar fi fost sa permita desfasurarea serbarii asteia in sala? Insa nu-i acuz de nimic, s-ar putea ca, conducerea scolii sa nu gandeasca asa departe si sa tina, din traditie, premierea in curtea scolii.
Cand am ajuns ieri acasa, Sonia, cu o fata pleostita (o fi fost si de la soare), mi-a spus uitandu-se la diploma si la carti, mami… am terminat clasa a IV-a.
A venit vacantaaaaaa!
