În prima zi de vacanță a fetelor, pe seară, copilul Sonia a căzut cu rolele. Explicația ei este că a uitat să pună frână și s-a oprit într-o mașină staționată dupa care a căzut, ca un mic bolovan, jos. A venit acasă supărată, arătându-mi o julitură superficiala pe antebraț și spunandu-mi că o doare mâma dreapta, cea pe care s-a sprijinit când a căzut. 🙁 Am doftoricit-o cum am știut mai bine, am bozgorodit-o că i-am spus de atâtea ori să fie atentă și tot nu mă ascultă, după care mi-a spus că i-a mai trecut. Mâna nu umflase. Deșteaptă și înțeleaptă ca un om mare, am luat hotărârea că nu-i de mers la medic.
Ieri dimineață am întrebat-o ce-i face mâna, și când mi-a spus că încă o mai doare, am hotărât că-i cazul să mergem la doctor. După ce am dat o tură pe la Spitalul Pantelimon, unde după 15 minute de așteptare un nene, asistent cred, ne-a spus că aștia mici sunt primiți doar la N. Grigorescu sau Budimex, am luat calea Grigorescului că-l cunoșteam mai bine. Deși aici la camera de gardă, la ora zece dimineața erau circa 50 de copii, am avut noroc că la ortopedie nu erau decât 4, așa ca am așteptat doar o oră, într-un vacarm de nedescris. Noroc că era aer condiționat înăuntru că altfel cred că mureau copiii acolo. După o oră, fac aici o paranteză și vă întreb dacă nu vi se pare ciudat că de fiecare dată când așteptați la o ușă, la medic, la stomatolog, la orice, cei de dinaintea dumneavoastră stau foarte mult înăuntru, iar când vouă vă vine rândul terminați extrem de repede? Nu mi se întâmplă asta numai mie, nu?
Revenind, după o oră zic, intrăm înăuntru, stăm un minut, apoi cu o trimitere mergem să facem o radiografie, dar doctorul ne și spusese că mâna-i ruptă. 🙁 La radiografie am fost primii așa că am scăpat în 10 minute cu tot cu filmul luat, care film n-a trebuit plătit cum am pățit altă dată, apoi ne-am întors la cabinetul doctorului ortoped să vadă radiografia. Am așteptat din nou, că mai veniseră vreo cinci persoane, noroc că după vreo doi, când a deschis ușa să cheme pe cineva, medicul ne-a văzut și ne-a chemat în cabinet. Nici el n-a costat nimic, btw. Din păcate avusese dreptate, era acolo o fractură prin tasare și mâna a trebuit pusă în atelă gipsată, ceea ce înseamnă că domnișoara Sonia (doamne, acum îmi dau seama că am început să le spun domnișoare fetelor) a spus adio pentru două săptămâni și la bălăceala din piscină și la mersul cu rolele (ăstuia cred că i-a spus adio pe termen mai lung), dar și excursiei la țară, planificată pentru sfârșitul de săptămână.