Unde nu-i cap, vai de picioare

Maricica s-a hotărât să nu se mai întoarcă acasă. Îi părea rău doar de băiețelul ei de 4 ani, dar nu avea încotro, așa credea. Se săturase de bărbatul ei bețiv și gelos, dar și de cea care-i dăduse viața, o cotoroanță de femeie, pe care n-o mai considera mamă încă de pe la 10 ani.

Într-un fel îi părea rău și de bărbatul ei, care așa bețiv și gelos cum era (fie vorba între noi, la partea cu gelozia avea omul dreptate), aducea bani acasă și o suporta pe hoașca de soacră-sa. Oare ce-o să-i pățeasă lui pielea acum singur cu ea și cu copilul? Dar Maricica nu voia să se lase pradă sentimentelor acestea contradictorii care o încercau.

Se hotărâse să rămână la Mircea, colegul ei de muncă care îi promisese că o face doamnă dacă se leapădă de soț și copil. Merita și ea o viață mai bună, că așa îi citise ei în palmă o babă în tinerețe, că va lua bărbat cu carte. Mircea era inginer și mai era și chipes bată-l norocul. Dacă ar fi lăsat-o să ia copilul, Maricica ar fi fost pe deplin mulțumită. Dar chiar și așa,  femeia se gândea numai la binele pe care îl avea în față. Copilul va crește și singur, că nici până acum nu se omorâse ea cu educația lui, mai mult mama ei se interesase ca el să aibă mâncare și hăinuțe, furând bani din buzunarele bărbatului Maricicăi, când acesta se întorcea rupt de beat de la vreo cârciumă nenorocită.

Cu gândurile astea în minte a ajuns femeia în casa noului iubit, căci i se aprinseseră Maricicăi călcâile rău de tot de data asta. Nu era prima dată când își găsea un amant, dar de data asta simțea ea că-i ceva serios. Mircea promitea.

Casa i s-a părut din prima clipă una de oameni bogați, nu ca a lor, unde se înghesuiau în două cămăruțe toți patru. Aici erau multe camere, fiecare aranjată cu gust și nelocuite, dacă era să te iei după ordinea care domnea în jur. Uite, ar fi avut loc și pentru copil aici, dar n-a fost să fie. Nu se va mai gândi la asta.

Bucătăria mare, spațioasă și foarte cochet utilată a făcut-o pe Maricica să se simtă nu ca o doamnă a casei, ci ca o bucătăreasă la stăpân. Ea nu era o gospodină, toată viața acasă la ei făcuse maică-sa mâncare și pe ea n-o prea interesase bucătăria. Acum îi venise rândul și asta nu-i prea surâdea, nu se aștepta să fie și pusă la muncă după mototolirea cearceafurilor. Însă Mircea a liniștit-o rapid spunându-i că va veni în fiecare zi Lina, femeia în casă pe care el o avea, și aceasta le va găti și deretica, așa că ea nu-și va bate capul cu astea. Maricica era în culmea fericirii și nici nu-și mai ducea aminte de unde a plecat. Era gata -gata să devină o doamnă.

După prima lună petrecută la Mircea, deși avea și soarele și luna, cum s-ar spune, deși colegele de serviciu doar că nu-i spuneau și ei doamna inginer, Maricica și-a dat seama că nu-i fericită. Îi lipseau ai ei mai mult decât ar fi crezut, se trezea gândindu-se la copil și la soț, ba uneori o visa chiar pe maică-sa care o chema cu voce blânda înapoi acasă. Simțea că și ai ei îi duc lipsa și ar fi vrut să se împartă. Îi lipseau serile zgomotoase din casa ei dărăpănată, mai ales când îl vedea seara pe Mircea bând ceaiul în fotoliu și citind liniștit o carte. Simțea atunci că locul ei e în altă parte, și că lumea asta, la care râvnise, nu-i de ea.

Acum stă și se gândește cum să facă. Mircea a fost bun cu ea, i-a facut toate poftele, într-o zi a dus-o la un restaurant unde  a comandat el pentru ea, dar acolo Maricica nu s-a simțit în largul ei și și-a dat seama că dacă ar fi vrut să devină o femeie egală  lui Mircea, ar fi trebuit să înceapă mai demult. Acum e poate prea târziu și nici nu-i sigură că asta își dorește. Se gândește…

Voi ce-o sfătuiți sau merită să ne băgăm cu sfaturi în situații de genul ăsta?

Sursa foto

Tags: femei, oameni, prostie, viata

Ora de la farmacie

Ştiaţi că se găsesc pastile de cloramină la farmacie?  Ştiaţi că există oameni, mai bine zis femei care au nevoie de ele în octombrie pentru piscină?
Aseară am fost la faramacie să iau un sirop de tuse. Sonia behaie. În farmacie lumea de pe lume, care mai în baston, care ţinându-se de-o falcă, care galben la faţa, etc. Eu ce eram mai răsărită. Eu şi doamna din faţă.

Cum spuneam, lume multă şi necăjită la coadă. Dialogul de mai jos, redat din memorie, desigur, m-a amuzat şi scos din pepeni în acelaşi timp, astfel încât, atunci când am ajuns la casă, pe lângă faptul că arătam la fel de bolnavă ca restul oamenilor de la rând, am luat în plus şi câteva pastile de extraveral.
Farmacista (cu glas numai lapte şi miere): Bună ziua! Cu ce vă servesc?

Clienta (o doamnă corpolentă cu multe brăţări şi geantă+portofel de firmă): Aveţi pastile de cloramină pentru piscină?

Farmacista: Avem cloramină, însă numai tablete de 0.5g  ambalate 1800buc/cutie. Costă, imediat vă spun, 110 lei cutia.

Clienta: 110 lei? Aşa, şi cât înseamnă 1800 buc în kilograme?

Farmacista (după ce a făcut nişte calcule amănunţite, când putea să citească pe cutie): 900g

Clienta: A, păi soţul meu mi-a spus să iau cam 6 Kg.

Farmacista (senină, începe să calculeze) : vă trebuiesc cam 7 cutii.

Clienta: Serios?

Farmacista (reia calculele): Da, îmi ies 6  şi ceva, însă nu desfacem cutiile, aşa că vă trebuiesc 7.

Clienta: Nu, vă cred, numai că mă gândeam să nu fie cam mult să dau aproape 800 de lei pe cloramină.

Farmacista: Nu ştiu, dumneavoastră hotărâţi.

Clienta: da, n-am ce să fac, va trebui să iau, aşa mi-a spus, aşa fac.

Farmacista: deci vă dau 7 cutii?

Clienta: da, nu ştiu ce să fac, daţi-mi.

Farmacista verifică ceva în computer şi spune: Nu avem decât 5 cutii.

Clienta: păi şi eu ce fac, îmi trebuiesc 7.

Farmacista: Vă dau eu 5 şi mai căutaţi.

Clienta oarecum înduplecata: Bine, facem asa.

Farmacista îi dă cutiile şi o întreabă cum plăteşte.

Clienta scotând un card din geantă: Cu cardul.

Farmacista trece cardul prin POS şi o roaga pe clientă să introducă pinul. Aceasta stă un pic, se gândeşte şi introduce un pin greşit. Farmacista repetă operaţiunea şi clienta bagă alt pin, tot greşit.

La coadă se legaseră prietenii şi se dicuta despre Băsescu şi nenorociţii de politicieni. Eu fierbeam. Doamna în baston îşi lăsase rând şi se retrăsese pe un scaun de lângă uşa.Tot dialogul de mai sus nu vă imaginaţi că s-a desfăşurat repede, ci cu pauze luuungi de gândire de ambele părţi. Să fi trecut o jumătate de oră de la începerea poveştii.

Clienta scoate alt card şi îl intinde plină de speranţă farmacistei. Aceasta o întreabă dacă la ăsta ştie pinul. Clienta spune că nu crede, dar speră ca la cardul respectiv să nu fie nevoie de pin. Ştia ea ce ştia. N-a fost nevoie.

Un om din faţa mea, care urmarea ca şi mine scena spune printre dinti: S-au inventat carduri şi pentru proşti. Apoi adresându-se doamnei ce tocmai plătise 550 lei pe 5 cutiuţe de cloramină:  Stimată doamnă, pentru cultura dumitale află că pentru piscine cloramina se cumpără la găletuşă sau chiar la sac de la un magazinele de specialitate. Chiar şi din supermarket. Nu spun că ce aţi luat dumneavoastră nu-i bun, spun numai că e foarte scump. O găletuşă de 6 kg e pâna în 200 lei în magazinele de care vă vorbesc.

Clienta foarte enervată:  Şi de ce nu mi-ai spus domnule mai devreme? M-ai lăsat să cumpăr aşa de scump de aici şi abia acum îmi spui?

Domnul: Nu-mi pace să mă bag în discuţii cu necunoscuţi, dar dumneavoastră staţi de atâta timp la ghişeu în faţa mea, încât cred că putem spune că deja ne cunoaştem. Sper că aveţi piscina acoperită.

Clienta nervoasă indreptându-se spre uşă. Sigur că da, e acoperită.

Farmacista adresându-se următorului client, un domn ce părea că dormise ultima jumătate de oră:  Spuneţi vă rog, ce doriţi?

Clientul: Un antinevralgic.

Morala: Barbaţii sunt de vină. Cum să trimiţi aşa o doamnă să ia cloramină pentru piscină?

Tags: cloramina, discutie, farmacie, femei, nervi, oameni, piscina, prostie

Ghinion de nesansa- iertare, v-am pacalit!

Cat de ghinionist trebuie sa fii sa-ti lovesti masina de 1 aprilie? Maxim, as zice.

Noroc ca n-am lovit-o grav si am fost in stare sa o trag pe dreapta. Nu intru in detalii de acident, eu am fost de vina, ma gandeam la nemurirea sufletului si am uitat sa apas pe frana. Mai nasol este ca trebuie sa o iau tractata de acolo.

Va dati seama ca mi-am sunat colegii sa-i anunt si mi-au zis ca nu mi-am ales cea mai subtila cale de ai pacali, ca sunt satui de fazele astea si sa o las balta.

Mi-am sunat sotul si a reactionat la fel, adica mi-a spus ca nu se fac glume de genul asta, ca poate atrag ghinionul. Sit. Ce nu intelegea el era, ca ghinionul deja venise.

Nu m-a crezut nimeni.   Am fost la politie si am declarat accidentul. Noroc ca acolo nu era asa aglomerat, si domnul pe care l-am lovit a fost chiar domn, in sensul ca am fost la politie cu masina lui, care spre deosebire de a mea nu avea daune prea mari. Prea mari pentru ochiul liber, ca pe factura de la service sunt sigura ca vor fi destul de mari.

Totul e bine cand se termina cu bine, pana la urma, cand am sunat la firma sa-mi dea numarul de la polita CASCO, m-au crezut si colegii, si s-a gasit un bun samaritean care sa ma ridice de la sectie.

Sotul meu crede in continuare ca a fost o pacaleala. Nasol.

Edit later

Am citit undeva ca dupa pranz nu mai e bine sa faci farse, asa ca nici eu nici masina nu am patit nimic rau azi, cel putin pana la aceasta ora, dar nu-i timpul trecut.

Ma bucur mult ca aveti incredere in mine.

Tags: ghinion, masini, pacaleala, prostie, trafic

Femeia, revista si prostia

Am vrut sa vad pe pielea mea si sa va spun apoi si voua, daca revistele pentru femei prostesc. Am inceput cu un test de masurare a inteligentei ca sa stiu sigur cum stau, sa nu acuz revista pe nedrept. N-am sa va spun ce IQ am, dar am sa zic la sfarsit  daca mi-a dat vreo diferenta,  fie ea in minus sau in plus

Am luat apoi una revista pentru femei, gasita in casa (initial am vrut sa cumpar una dar, cand m-am uitat prin portofel  am hotarat ca-i mai sanatos sa gasesc una veche, deja cumparata ). Este revista Femeia, din luna august 2008 ( cred ca am luat-o pe plaja, la mare, la soare .  Si am inceput sa studiez , sa citesc, sa ma uit prin ea.

Pe coperta o fata frumoasa (cum altfel ) care seamana cu mine , si mai multe titluri pe care o sa vi le si arat.

Am aflat asa: ca timpul liber ti-l faci tu, ca anul asta se poarta culorile copilariei, ca palariile si sandalele sunt un must have, ca Luminita Anghel are 6 cuvinte care o definesc, ca trebuie sa trimit un SMS ca sa castig, ca daca vrei poti sa-ti faci nunta pe motocicleta,  ca apele termale fac minuni, ca orice defect poate fi transormat intr-un atu ( ei na! ), ca exista cosmetice unisex, ca Vlad Mirita era genul salbatic. Pauza ca nu mai rezist. Uite coperta:

Continuam cu: 17 ponturi pentru a-ti feri locuinta de hoti, cum sa slabesc in 30 de zile ( hahahahah) , cum se gateste puiul cu legume + inca 11 retete, ce mai e nou ( lansari de carte si film) si  horoscopul fireste.

N-am zis mai sus,  de trei articole din revista, pe care chiar le-am citit, recunosc. Este vorba de un interviu cu Monica Davidescu, de un documentar despre istoria diamantului si despre un loc minunat, Manastirea Celic Dere, din nord-estul Podisului Niculitel. 

Hai ca nu a fost asa greu. Gata, acum desi ma simt un pic obosita, ma duc sa-mi fac din nou testul de inteligenta…….

Edit later :

Bre, mi-a dat fix la fel ca prima data. So, nici nu m-a prostit, nici nu m-a desteptat. Numai daca nu cumva, o sa castig concursul facut de hotcity si atunci, chiar ca am avut de castigat si cel putin imi recuperez investitia ( banii dati pe revista in august anul trecut si timpul cheltuit azi ). Dar asta presupune sa lasati voi aici un comentariu, in care sa spuneti, cu vorbele voastre, ca v-a placut ce-am scris

Tags: blogosfera, concurs, femeia, prostie, revista