Liceul Waldorf cu bune și rele

Nu trece o zi făra să mă gândesc și să-i mulțumesc Ioanei pentru că mi-a arătat, cam acum un an, cum se învață și cam care-i treaba cu sistemul Waldorf. E drept că pe vremea aia totul era doar teorie pentru noi, și pentru mine, și pentru ea, nu cunoșteam pe nimeni din interiorul liceului (în București exista un singur Liceu Waldorf cu clase de la I la XII), care să ne spună ce și cum.

Am impresia că informația asta a ajuns la mine exact la momentul potrivit, pentru că dacă aș fi dat fetele la Waldorf  încă din clasa I, probabil m-aș fi gândit toată viața cum ar fi fost ele dacă învățau la o școala normală. Ei bine, acum asta n-o să se întâmple pentru că patru ani Iulia și Sonia au învățat la tradițional și oricât de mult mi-a plăcut pe vremea mea școala tradițională, ea nu se potrivea nicicum fetelor mele.  Profesori care nu-și dau silința să predea mai nimic (nu neg ca există excepții, cei care le stiți bucurați-vă de ele, la noi n-au fost), tratarea tuturor elevilor ca un tot unitar, nu conta că unul înțelegea mai greu și altul mult mai repede, nu conta că majoritatea n-au știut să-și rezolve temele și nici părinții nu-i puteau ajuta acasă. Adevarul este că nu prea conta nimic. Ședințele se faceau doar pentru a ne cere bani pentru nu știu ce chestii noi, gen jaluzele la clasă.

Desigur, nici la Waldorf nu-i raiul pe pământ, dar când vezi toți profesorii preocupați de copiii, când vezi că singurul material didactic solicitat de la copii în anul ăsta a fost o furculiță pentru sceneta la engleză (pe care în ziua cu pricina fetele au uitat-o acasă ) și două ouă înainte de Paște pentru a fi vopsite de copii,k când vezi că deși nu-s ași la matematică așteaptă orele cu mare plăcere, când primești o invitație scrisă de mâna lor prin care te anunță că miercurea viitoare au concert și ele vor cânta la mandolină,  parcă nu ți se mai par așa importante părțile rele.

Ca să nu bag în ceață pe nimeni am să vă spun și ce mă deranjează la Waldorf și anume două lucruri:

• la unele materii, în timpul orelor de curs e galagie în clasă, pentru că unii copii vorbesc neîntrebați și profesorii nu au nicio metodă de constrângere. Desigur, sunt profesori la a căror oră copiii ascultă fascinați tot ce se spune în clasă, dar ca peste tot, unii profesori sunt mai cu har, alții mai puțin. În plus, orice formă de pedeapsă aplicată copiilor este ocolita pe cat posibil, singurul care a trecut peste asta, din câte știu eu, a fost domnul de istorie care i-a amenințat că-i dă afara daca nu-s atenti ceea ce a si facut inclusiv cu copilul Sonia. Istoria nu s-a mai repetat, iar referitor la faptul că-i gălagie doamna dirigintă ne-a dat asigurări că așa-i la clasa a V-a, când copiii au scăpat din mâna învățătoarei și vor acum să se dea care mai de care mai deștepți în fața profesorilor mai ales în timpul orelor de curs.
• cel de-al doilea lucru care mă deranja la început, acum am înțeles că s-au mai calmat lucrurile, erau bătăile dintre copii în timpul pauzelor. Care bătăi nu vă gândiți că erau cu sânge, dar azi un pumn în spate, mâine un tras de păr sunt lucruri supărătoare și care nu fac deloc cinste unui loc unde copiii sunt învățați să prețuiască prietenia și să împartă cu cei de lângă ei tot ce au. Văd că în ultimul timp nu s-au mai întâmplat și mă bucur tare mult să aud asta. La școala unde au învățat fetele până anul trecut un copil din clasa a patra a bătut-o pe doamna învățătoare așa că suntem totuși departe acum cu micile certuri între colegi de care v-am povestit.

Cam asta am vrut să vă spun, am văzut mută lume care ajunge aici căutând waldorf pe google, așa că dacă vă mai pot fi de folos cu ceva, o fac cu mare placere.

A, și nu v-am spus încă de tabără…

Tags: copii, liceul Waldorf, oameni, profesori, scoala, scoala waldorf, sistemul waldorf

Intâlnirea cu părinții- la liceul Waldorf

Aseară am fost la ședința cu părinții. Ce mai vaiet,ce mai bocet…

Pe mândre le-am lăsat acasă făcând curat în camera lor din proprie inițiativă, ceea ce e un lucru foarte rar întâlnit. În plus, mi-au promis că până vin, rezolvă și un test la matematică. Asta trebuie să recunosc mi-a dat mult de gândit, deja îmi era frică de ce-o să aflu despre ele la școală.

Ei, n-a fost chiar așa.  Nu spun că au fost ridicate în slăvi, dar a fost bine. Nu despre asta vreau să vă povestesc ci despre modul în care se desfășoara o ședință cu părinții la liceul Waldorf.

În primul rând nu-i zice ședință, ei îi spun întâlnire cu părinții. În al doilea rând, la ședință participă nu numai părinții și dirigintele. Stați să vedeți:

După o scurtă introducere în care diriginta ne povestește nouă, părinților, cam în ce stadiu de dezvoltare fizică și psihică se află copiii la vârsta de 11-12 ani, sunt invitați în clasa toți profesorii care lucrează cu copiii noștri. Evident că nu de fiecare dată pot fi toți prezenți, aseară au lipsit doamnele de germană și engleză, plecate la un simpozion, dar ele nu vor lipsi cu siguranță la întâlnirea următoare.

Fiecare profesor vorbește apoi despre ce face cu elevii, ce așteptări are de la ei, cam în ce stadiu se află cu pregătirea lor, etc. Ne întreabă și pe noi dacă avem probleme cu copiii la materiile pe care ei le predau și discutăm împreună, pentru a încerca să găsim soluții. Uneori găsim, alteori nu.

Ce-mi place mie tare de tot, e faptul că la fiecare materie (exclusiv matematica) o dată pe an are loc un eveniment organizat de profesor cu clasa. De exemplu, la istorie va fi pe 25 ianuarie februarie un carnaval în care copiii se vor îmbrăca în haine asemănătoare celor pe care le purtau perșii, mesopotamienii , egiptenii și grecii din vechile civilizații. Nu vreți să știți câtă documentare fac ăștia mici, fără să le-o ceară nimeni, pentru a-și alege costumele care să li se potrivească, să le placă, să fie cât mai asemănătoare cu originalele… Dar asta-i altă poveste.

Revenind la întâlnirea cu părinții, după ce fiecare profesor a stat de vorbă cu noi, am rămas din nou singuri cu diriginta și am discutat cam ce-i de făcut pentru copiii noștri, astfel încât ei să învețe cât mai mult, dar nu din obligație.

De exemplu, Sonia si Iulia nu știau la începutul anului școlar notele muzicale. Nu cântaseră niciodată la un instrument muzical și nu văzuseră o partitură în viața lor. Pentru a le ajuta, doamna de muzică a întrebat în clasă dacă există copii care ar vrea să lucreze cu ele suplimentar. Bineînțeles că au ridicat mulți dintre ei mâna, dar doamna a ales două fetițe care nu erau nici ele cine știe ce experte, dar care, s-a gandit dumneaei, vrând să le ajute pe fetele noi, vor trebui să studieze chiar ele un pic în plus. În felul acesta nu numai că le ajutau pe mândrele mele, dar se ajutau și pe ele. În prezent Iulia si Sonia cântă fără partitură câteva cântecele la flaut, cu partitură alte câteva și au făcut progrese mari și la mandolină acum că în sfârșit știu notele, știu să recunoască duratele, pauzele, etc.  So, toată lumea a avut de câștigat.

Sedința s-a încheiat într-o notă optimistă, am încercat să găsesc în modul de desfășurare ceva ce nu mi-a plăcut, dar zici că mi-au spălat ăștia creierul și totul mi se pare mai mult decât ok.

Am ajuns târziu acasă și  Sonia mi-a zis doar atât, când am intrat pe ușă:

-Buna, mami, ești nervoasă?

sursa foto

Tags: carnaval, copii, intalnirea cu parintii, liceul Waldorf, profesori, sedinta

The freedom writers

The freedom writers este un film mai vechi (2007), făcut după o întâmplare reală. La vremea respectivă mi-a plăcut mult, dar cum eu nu țin minte numele filmelor pe care le văd (excepție face Titanicul, nu știu de ce ), am uitat cum se numește și prin 2009 am vrut să-l revăd. N-am avut atunci nici timpul, nici dispoziția necesară să sap după el așa că, în stilu-mi caracteristic, am lăsat-o baltă.

Săptămâna trecută într-o noapte pe la 1 si ceva, când dau să sting televizorul care mergea în gol  (adică nimeni nu se uita la el) îmi arunc un ochi pe ecran (celălalt ochi era închis) și văd o secvență din filmul cu pricina. Secvențele  nu le uit, doar titlurile.   Deși de data asta nu l-am prins chiar de la început, mi-a făcut mare plăcere să-l revăd și să sper că există oameni născuți să fie dascăli și copii cu șansă, ca cei din povestea descrisă de film.

Vi-l recomand cu toată căldura, și da, am scris acum despre el ca să nu mai uit cum se numește. Vreau ca  peste doi-trei ani când voi vrea să-l văd împreună cu copiii mei, să-mi fie ușor să-l găsesc.

Tags: copii, educatie, filme bune, profesori, the freedom writers

Sfarsit de an scolar

Nu stiu cati dintre voi, simt ca se mai termina un an de scoala.  Eu simt la dublu. Ieri s-au predat cartile, s-au incheiat si mediile (evident ca Sonia nu a avut carnetul de note la ea). Copiii asteapta vacanta mare, de parca n-ar mai fi fost niciodata in vacanta.

Numai invatatoarea parca nu vrea sa se opreasca. Le da in continuare teme, de parca ar fi in mijlocul semestrului. Au avut de scris pentru azi (ultima zi de scoala, maine e doar serbarea de inchidere) teme imense.

Imi amintesc ca in ultima zi de scoala, nici nu ma mai imbracam in uniforma. Ne duceam mai mult de forma la scoala, mai mult sa ne luam la revedere de la colegi si de la profesori. Vorbeam despre vacanta, despre ce are de gand fiecare sa faca, unde se va duce, etc.

Acum copiii vorbesc despre caietele pe care isi vor face temele de vacanta, despre ce program de scris vor avea in fiecare zi, despre recapitulari de materii.

In afara de cateva lecturi obligatorii pentru vacanta si de repetat din cand in cand tabla inmultirii (e musai sa o stii pe asta ), nu cred ca o sa le las pe fete sa faca ceva legat de scoala, in vacanta de vara. Daca tot e vacanta, barem s-o simta.

Poate gresesc si poate nu asa trebuie procedat, insa eu am vazut de aproape cat au muncit copiii astia tot anul scolar, cate probleme au rezovalt, cate texte au analizat (asta se face acum in clasa a-III- a)  si cred sincer ca au nevoie de cateva luni in care sa se gandeasca putin sau chiar deloc la scoala.

Tags: copii, profesori, scoala, vacanta

Violenta in scoli

Pe mine ma ingrozeste treaba asta. Copii batuti de profesori, copii batuti de copii, profesori batuti de copii. Ce urmeaza? Profesori batuti de parinti, parinti batuti de copii, etc. . Nu-i de ras.

Ideea este, ca asta nu se intampla de  azi de ieri. Parintii mei imi povesteau, cum luau ei cate o palma peste fata, de la domnul Panait ( un profesor de tara, despre care ei vorbesc cu respect),  cand spuneau convisi ca, 5×5 fac 42.  Pe vremea cand eram eu in scoala, profesorii nu ne bateau, in schimb erau batai intre copii. In special intre baieti, dar uneori si intre fete. De conflictele astea, nu aflau niciodata parintii si in foarte rare cazuri profesorii.  De atunci situatia a degenerat si acum nu numai ca se bat intre ei, dar isi bat si profesorii, ca de, evoluam.

Oameni buni ce-i de facut? Unde gresim?

Tags: elevi, parinti, profesori, societate