Posts Tagged ‘poze’
N-am o gradina, asta e sigur. Am insa un loc cu vita de vie, trandafiri, panselute, crini, ceapa (asteia nu i-am facut poza), patrunjel, petunii si alte flori. Mai am un par si-un mar, iar marul are si mere. Totul pe maxim cinci mp. 
PS – se intampla din nou asta.
Pentru ca la scoala fetelor orele de sport inseamna volei, volei si iar volei, am fost ieri in parc si am jucat, cum altfel, volei. Mingea de volei s-a spart si pentru ca n-am avut timp sa luam alta am jucat cu ce-am gasit. Adica mai mult fetele au jucat. 
Nu, n-a inceput inca dezmatul, doar s-a pus online-ul la cale, intr-un workshop premergator petrecerii. Deocamdata va arat poze, de povestit cum a fost am s-o fac, poate, mai tarziu:
Azi dimineaţă am facut trei poze. Toate color.
Am ajuns la birou şi m-am uitat la ele. Apoi am verificat setările aparatului, apoi m-am uitat din nou la poze şi tot aşa.
Concluzia pe care am tras-o, a fost că natura azi nu avea culoare.
Noroc că vine primăvara.
Be an all inclusive VIP for one night s-a dovedit a fi o seară excelentă, cu multă voie buna, cunoştinţe noi şi fete frumoase.
Mie mi-a plăcut în mod deosebit dar am să las imaginile să vorbescă de data asta. Recunoaşteţi personajele?
Mulţumim hotcity şi cinema city pentru invitaţie! Şi da, fotoliile de la sălile VIP rulează.
Alte poze din aceeasi seara vedeti aici.
Am facut ieri si mi-a iesit excelent. Nu am apucat insa sa-l gust. Abia ce l-am scos din cuptor si-au tabarat ai mei pe el, de ziceai ca-i cel mai bun chec din univers, l-au taiat cald, l-au mancat cald si-ar mai fi vrut. Azi fac doua si poate apuc sa fac o poza inainte sa dispara. Apoi daca doriti va dau si reteta, care acum e secreta. O am de la Natalia care o are de la o colega care o are…
Pana atunci va las cu nufarul de azi. Nu, nu mi-a trecut.
Edit later:
Atat am apucat sa pozez, ca a si disparut:
In afara de ultima, toate sunt facute de mine.
Era intr-o vara demult. O fetita de 10-11 ani (eu) venea cu parintii de la bunici, dupa o vacanta petrecuta cu aer curat, multa verdeata si prieteni buni. Tatal fetitei are ideea de a se opri intr-un sat din drumul lor, pentru a merge in vizita la o matusa indepartata de-a lui, pe care n-o vazuse de multi ani. Asa se practica la tara. Cred ca-i valabil si pentru acum, sa mergi in vizita neanuntat, dupa ce n-ai mai dat pe acolo cativa ani buni.
Am ajuns repede, la rudele necunoscute noua copiilor, care ne-au primit cu inima deschisa, ne-au pus pe masa ce aveau mai bun si ne-au cinstit cum se cuvine. Din vorba-n vorba, am aflat ca baiatul mai mic al matusii era fotograf la un ziar din Buzau. Cum baiatul era si el prezent acolo in ziua cu pricina, ne-a facut tuturor cateva poze cu un aparat care pe mine una m-a lasat cu gura cascata. Era un aparat care face poze alb/negru evident, dar era mare, negru si frumos. Parca avea si viata in el, asa am simtit eu atunci. La cererea matusii a trebuit ca si tanarul fotograf sa se aseze la poza in grup si cum aparatul nu se putea pe vremea aia declansa singur, cineva trebuia sa faca poza.
De vrajita ce eram sa pun si eu mana pe aparatul ala, am sarit ca vreau eu sa apas pe buton si sa le fac o fotografie. Spre surprinderea mea, m-au lasat. A fost mai simplu decat m-am asteptat, am avut doar grija “sa-i prind pe toti”. Mi s-a parut extraordinar si am ramas cu aparatul ala in minte multa vreme.
Dupa vreo doua luni am primit acasa la Targoviste un plic cu cateva poze si o scrisoare. Pozele erau foarte frumosase, ba chiar eu, care nu-s fotogenica deloc, am iesit in pozele alea foarte bine (mi se parea chiar ca seman cu Pamela din Dallas ). Insa nu pozele mi-au ramas mie in suflet si m-au incantat cel mai tare ci scrisoarea. Acolo matusa ii scria tatei, ca fiul ei developase pozele la ziar si le aratase colegilor poza in care aparea si el, spunandu-le ca a fost incadrata de un copil de 10 ani. Reactia colegilor a fost una de entuziasm, ziaristii spunand ca ii prevad copilului care a facut poza un viitor de succes in arta fotografica.
Copilul de atunci a crescut si desi i-a placut mereu fotografia, n-a avut niciodata un aparat bun si n-a gasit de cuviinta sa invete ceva despre fotografii pana acum. Cum e mai bine mai tarziu decat niciodata, aseara am intrat in posesia unui absolut minunat Nikon D3000 pe care in urmatorii doi ani, cred ca am sa invat sa- l folosesc.
Ideea este ca nu cred ca cineva a mai avut direct un aparat DSLR, fara sa stie ce-i ala focus, zoom (exagerez), sau ISO. Cum aparatul are si optiunea Auto, am sa-l sa-l folosesc deocamdata asa, facand poze de compozitie frumoase si invatand cam ce trebuie corectat si unde vreau sa intervin, pe parcurs. Urati-mi succes!
Aici stam:
Aici ne jucam:
Sus la Clabucet:
Si vinul de dupa:
