Posts Tagged ‘popor’
Pentru cei ce s-au hotărât să rămână aici
Iul
Ce-ar fi dacă am transforma România în ţara noastră?
O ţară în care să putem munci, să putem face copii făra grija că viitorul lor e compromis deja. O ţară în care să ne putem plăti taxele, unde să ştim că-n caz de boală avem cum să ne tratăm, să putem circula pe autostrăzi, să avem o presă decentă, să putem alege dintre oameni, atunci când mergem la vot…
O ţară în care şi pentru angajatul bugetar şi pentru cel de la privat orele petrecute la job să însemne muncă.
O ţară pe care s-o respecţăm şi în care şi noi să fim respectaţi. Pentru că ţara înseamnă poporul şi el, poporul, suntem noi, cei care au rămas aici, în ciuda faptului că în condiţiile actuale nu se întrevede nici măcar luminiţa de la capătul tunelului.
Recunosc, n-ar fi uşor, nu s-ar face repede, nu ne-ar costa puţin, dar va merita. Şi ce e cel mai important, va fi ţara noastră.
Pentru asta putem începe cu: “be the change you want to see in your country!“.
Sau cum zice Ionut Oprea, să fim mai responsabili. Sau cum spune Cetin, să terminăm cu generaţiile de sacrificiu. Sau cum ne îndeamnă Petreanu, noi, românii, avem dreptul constituţional de a protesta şi de a organiza proteste.
Nu avem nevoie decât de puţină voinţă, că de motivaţie ni s-a umplut paharul.
Tags: oameni, popor, responsabilitate, Romania, tara


