Ora de la farmacie

Ştiaţi că se găsesc pastile de cloramină la farmacie?  Ştiaţi că există oameni, mai bine zis femei care au nevoie de ele în octombrie pentru piscină?
Aseară am fost la faramacie să iau un sirop de tuse. Sonia behaie. În farmacie lumea de pe lume, care mai în baston, care ţinându-se de-o falcă, care galben la faţa, etc. Eu ce eram mai răsărită. Eu şi doamna din faţă.

Cum spuneam, lume multă şi necăjită la coadă. Dialogul de mai jos, redat din memorie, desigur, m-a amuzat şi scos din pepeni în acelaşi timp, astfel încât, atunci când am ajuns la casă, pe lângă faptul că arătam la fel de bolnavă ca restul oamenilor de la rând, am luat în plus şi câteva pastile de extraveral.
Farmacista (cu glas numai lapte şi miere): Bună ziua! Cu ce vă servesc?

Clienta (o doamnă corpolentă cu multe brăţări şi geantă+portofel de firmă): Aveţi pastile de cloramină pentru piscină?

Farmacista: Avem cloramină, însă numai tablete de 0.5g  ambalate 1800buc/cutie. Costă, imediat vă spun, 110 lei cutia.

Clienta: 110 lei? Aşa, şi cât înseamnă 1800 buc în kilograme?

Farmacista (după ce a făcut nişte calcule amănunţite, când putea să citească pe cutie): 900g

Clienta: A, păi soţul meu mi-a spus să iau cam 6 Kg.

Farmacista (senină, începe să calculeze) : vă trebuiesc cam 7 cutii.

Clienta: Serios?

Farmacista (reia calculele): Da, îmi ies 6  şi ceva, însă nu desfacem cutiile, aşa că vă trebuiesc 7.

Clienta: Nu, vă cred, numai că mă gândeam să nu fie cam mult să dau aproape 800 de lei pe cloramină.

Farmacista: Nu ştiu, dumneavoastră hotărâţi.

Clienta: da, n-am ce să fac, va trebui să iau, aşa mi-a spus, aşa fac.

Farmacista: deci vă dau 7 cutii?

Clienta: da, nu ştiu ce să fac, daţi-mi.

Farmacista verifică ceva în computer şi spune: Nu avem decât 5 cutii.

Clienta: păi şi eu ce fac, îmi trebuiesc 7.

Farmacista: Vă dau eu 5 şi mai căutaţi.

Clienta oarecum înduplecata: Bine, facem asa.

Farmacista îi dă cutiile şi o întreabă cum plăteşte.

Clienta scotând un card din geantă: Cu cardul.

Farmacista trece cardul prin POS şi o roaga pe clientă să introducă pinul. Aceasta stă un pic, se gândeşte şi introduce un pin greşit. Farmacista repetă operaţiunea şi clienta bagă alt pin, tot greşit.

La coadă se legaseră prietenii şi se dicuta despre Băsescu şi nenorociţii de politicieni. Eu fierbeam. Doamna în baston îşi lăsase rând şi se retrăsese pe un scaun de lângă uşa.Tot dialogul de mai sus nu vă imaginaţi că s-a desfăşurat repede, ci cu pauze luuungi de gândire de ambele părţi. Să fi trecut o jumătate de oră de la începerea poveştii.

Clienta scoate alt card şi îl intinde plină de speranţă farmacistei. Aceasta o întreabă dacă la ăsta ştie pinul. Clienta spune că nu crede, dar speră ca la cardul respectiv să nu fie nevoie de pin. Ştia ea ce ştia. N-a fost nevoie.

Un om din faţa mea, care urmarea ca şi mine scena spune printre dinti: S-au inventat carduri şi pentru proşti. Apoi adresându-se doamnei ce tocmai plătise 550 lei pe 5 cutiuţe de cloramină:  Stimată doamnă, pentru cultura dumitale află că pentru piscine cloramina se cumpără la găletuşă sau chiar la sac de la un magazinele de specialitate. Chiar şi din supermarket. Nu spun că ce aţi luat dumneavoastră nu-i bun, spun numai că e foarte scump. O găletuşă de 6 kg e pâna în 200 lei în magazinele de care vă vorbesc.

Clienta foarte enervată:  Şi de ce nu mi-ai spus domnule mai devreme? M-ai lăsat să cumpăr aşa de scump de aici şi abia acum îmi spui?

Domnul: Nu-mi pace să mă bag în discuţii cu necunoscuţi, dar dumneavoastră staţi de atâta timp la ghişeu în faţa mea, încât cred că putem spune că deja ne cunoaştem. Sper că aveţi piscina acoperită.

Clienta nervoasă indreptându-se spre uşă. Sigur că da, e acoperită.

Farmacista adresându-se următorului client, un domn ce părea că dormise ultima jumătate de oră:  Spuneţi vă rog, ce doriţi?

Clientul: Un antinevralgic.

Morala: Barbaţii sunt de vină. Cum să trimiţi aşa o doamnă să ia cloramină pentru piscină?

Tags: cloramina, discutie, farmacie, femei, nervi, oameni, piscina, prostie

Marina Bay Sands

Din Singapore.

Iniţial vroiam să vă povestesc cum a fost ieri în parc la  IOR şi să vă arăt nişte poze noi cu mândrele, dar m-am răzgândit când am primit asta:

Dacă vrei mai mult, deşi nu te sfătuiesc pentru că dă dependenţă,  intră aici. Deci da.

Tags: locuri, marina bay sands, oameni, piscina

Cardul de acces

Cum va spuneam, ieri am alternat plimbarile la aer curat, cu sala de jocuri, cu piscina, sauna si sala de forta. La jacuzzi inca n-am fost, da’ nu-i timpul trecut. Am si castigat am si pierdut la tenis de masa (imi iau eu azi revansa), copiii s-au balacit aproape toata ziua intr-o piscina foarte adanca pentru ei (nu pot sta in picioare in apa nicaieri).

Spre seara, eram toti 8 (azi mai astepta inca la piscina, cu catel cu purcel cu jucarii si prosoape. Am hotarat sa lasam baietii cu copii si noi doamnele (trei, gen) sa mergem la sauna.

Usa de la piscina odata inchisa, nu mai poate fi deschisa de afara decat cu cardul de acces, asa ca am luat cu noi un card, ca atunci cand venim din sauna sa putem intra, fara sa trebuiasca ca cineva dinauntru sa ne deschida.

In timp ce noi eram deja la a doua sedinta de sauna, vin la noi baietii cu copiii si ne intreaba daca avem card de acces la piscina ca vor sa inchida usa si sa vina cu totii la sauna si baie turceasca.

Le-am raspuns: “BINEINTELES!”

Dupa ce picaturile de sudoare de pe frunte ne-au ajuns la talpi si au format in jurul acestora baltoaca, ne-am hotarat ca-i timpul de piscina din nou.  Am pornit cu totii in viteza spre piscina. Pentru a ajunge acolo aveam de parcurs un hol destul de racoros. Eu eram cu gandul la finlandezii care ies din sauna si apoi se tavalesc prin zapada, asa imi era de frig, cand Sorin imi spune linistit, ca usa de la piscina nu se deschide in niciun caz cu cardul de la camera. :(

Eu eram de vina!!!

Bineinteles ca nu-mi venea sa cred c-am incurcat cartelele, bineinteles ca administratora complexului plecase cu cateva ore in urma la un botez, bineinteles ca eu trebuia sa bat la usa unui alt om din cladire, pe care sa-l rog sa-mi imprumute cardul lui de la piscina 5 minute, ca am inca 7 oameni in chioti de baie pe hol in fata usii (v-am spus ca era cam ora 22.00 ?).

Desi n-am facut armata, i-am lasat pe toti acolo si am urcat la etajul patru in 20 de secunde (cu liftul), am ajuns in camera si m-am imbract in maxim 50 de secunde, am coborat la parter in inca 20 de secunde, mi-a luat 15 secunde sa ajung la poarta complexului (adica am traversat o curte de fo 50 metri pe care la scoala la ora de sport ii faceam in 7 secunde ), i-am explicat portarului cum sta treaba si el a venit rapid cu mine si ne-a dechis usa.

Nu cred ca a durat totul mai mult de 3 minute. Mie mi s-a parut putin, nu i-am intrebat pe cei care m-au asteptat cat li s-a parut. Cert este ca nu cred ca se va mai intampla curand sa incurc cardurile.

 Acum le iau pe toate cu mine pe unde ma duc da’ nu-i comod. Sper sa se inventeze curand o chestie, prin care sa mi se citeasca la venire amprenta de la aratator, sa-i spuna softului ca patru zile purtatorul acelei amprente are voie oriunde in cladire si cu asta basta. Ce puneti voi babe ametite, ca mine, sa aiba grija sa nu uite sau sa incurce carduri. A eu alte griji, nu mai vreau sa o mai am si pe asta.

Azi pun si poze, numai ca internetul merge cam in valuri si tre’ sa prind o perioada buna sa le descarc. Le-am facut cu camera video pana la urma, nu-s cine stie ce, da intentia conteaza.

Tags: card acces, copii, intamplari, oameni, piscina, portar